PROTOIERIA ONEŞTI

Hram la capela spitalului oneştean

Luni, 27 iulie, credincioşii l-au prăznuit pe Sfântul Pantelimon - ocrotitorul bolnavilor. Sărbătoarea a fost marcata şi la Oneşti, în capela de langă Spitalul Municipal.

Luni 27 iulie 2015, a fost prâznuit hramul capelei "Sfântul Pantelimon" din curtea Spitalului Municipal "Sfântul Ierarh Dr. Luca".
Cu această ocazie, a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi în frunte cu protoiereul Constantin Alupei.
La săvârşirea Sfintelor Taine a fost prezentă conducerea spitalului oneştean, ovicialităţile locale şi un important număr de credincioşi, în mare parte pacienţi şi cadre medicale din cadrul spitalului oneştean.

Construcţia capelei a început în anul 2000.
Lucrările au început prin eforturi financiare provenite din donaţii ale credincioşţilor şi prin sprijinul nemijlocit primit din partea Parohiei “Pogorârea Sf. Duh” Oneşti prin Părintele Protoiereu Alupei Constantin, ajutor constând în construcţii (fier beton, lemn, etc.), iar de la cota 3,30 m pe verticală lucrările au fost preluate de Primăria Municipiului Oneşti, care a definitivat lucrările de construire a Capelei şi pictare în tehnica tempera, în luna decembrie 2007.
La Capela “Sf. Pantelimon” se săvârşesc sfinte slujbe zilnic, specifice unei biserici de spital, şi în toate Sf. Sărbători şi Duminici.

capela spital

capela spital

capela spital

capela spital

sus