PROTOIERIA ONEŞTI

Bucurie întreită la hramul Mănăstirii ”Schimbarea la Față”- Berzunți

Pelerini și credincioși au luat parte astăzi la hramul mănăstirii ”Schimbarea la Față” - Sf. Savu Berzunți. În cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a ridicat la rangul de arhimandrit pe starețul Arsenie Voaideș, iar tânărul teolog Constantin Motoca a fost hirotonit diacon.

schimbarea la fata berzunti

Îmbrăcați în costume populare și fluturând steaguri tricolore, credincioșii de la poalele Berzunțiului s-au reunit în comuniune de rugăciune cu pelerini sosiți din toate colțurile țării la hramul mănăstirii ”Schimbarea la Față” – Sfântul Sava din Berzunți.
Într-o atmosferă aparte, de aleasă sărbătoare pentru suflarea acestor meleaguri, a poposit Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, întâmpinat fiind cu pâine și sare de copiii satului. Apoi, pe o scenă deosebită, amenajată și bornată cu sute de flori, toți cei prezenți și-au înălțat sufletele către cer prin sfintele cântări ale Dumnezeieștii Liturghii, alături de Înaltpreasfinția Sa și soborul de preoți și diaconi.
Bucuriei rugăciunii alături de ierarhului locului i s-a adăugat și un eveniment deosebit pentru viața monahală a Eparhiei Romanului și Bacăului, respectiv conferirea rangului de arhimandrit părintelui Arsenie Voaideș, cel care, în duhul patericului, împlinind activităţile administrativ-gospodăreşti, s-a preocupat şi refacerea acestui impresionant așezământ monahal, de programul liturgic şi duhovnicesc al monahilor închinoviaţi, în număr de 20 de vieţuitori, precum şi de formarea spirituală a credincioşilor care participă în număr mare la slujbele ce se săvârşesc în biserica mănăstirii.
”Aici la această mănăstire a binevoit Dumnezeu să trimită lucrători care să pună rânduială în obște, în administrație, în sufletele celor care au venit aici să-și transfigureze viața. Părintele Arsenie este binecunoscut din momentul când a fost trimis spre ascultare în părțile acestea. Îl cunosc din anul 1972, de la schitul Tarcău, unde era un harnic lucrător”, avea să rememoreze Înaltpreasfinția Sa, în fața credincioșilor, chipul acestui distins părinte stareț.
”A reamenajat stăreţia şi chiliile lăsate în paragină, a consolidat şi restaurat lăcaşul de cult, care a fost resfinţit în anul 2002, a construit un arhondaric pentru pelerinii care vizitează mănăstirea. S-a preocupat de recuperarea patrimoniului mobil şi imobil al acestei unităţi monahale, luând în posesie terenurile silvice şi agricole, clădirile şi alte obiecte pe care mănăstirea le-a deţinut până în 1962. Prin grija sa și a călugărilor de aici, în fiecare duminică şi sărbătoare, peste 1000 de pelerini se bucură de ospitalitatea vieţuitorilor mănăstirii, gustând din bucatele provenite şi preparate în gospodăria proprie.
În acelaşi timp, s-a preocupat de înfiinţarea unui schit cu hramul Sfântul Prooroc Ilie, la altitudinea de 1034 m, pe culmea muntelui Berzunţi, de organizarea unei mănăstiri de maici în localitatea Pogleţ şi a coordonat lucrările de construcţie a unei biserici în comunitatea rromilor din satul Băcioi, comuna Corbasca, ctitorie a IPS Adrian Hriţcu. A fost alături de IPS Adrian Hriţcu, Arhiepiscop emerit al românilor din Europa Occidentală, în ultima perioadă a vieţii sale, purtându-i de grijă la chilia sa de la Mănăstirea Pogleţ, unde a dorit să rămână şi în curtea căreia a şi ales să fie înmormântat”
, au fost, în cuvinte scurte, dar pline de semnificație, evocate lucrările starețului de la Berzunți. Tot în cadrul Sfintei Liturghii de astăzi, credincioșii au putut lua parte și la slujba de hirotonie întru diacon a tânărului teolog Constantin Motoca.

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

schimbarea la fata berzunti

sus