PROTOIERIA ONEŞTI

Căminul de bătrâni de la Hârja, membru A.D.I.V. (Asociatia Directorilor Instituțiilor pentru Vârstnici)

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Directorul Centrului Social – Medical pentru persoane vârstnice de la Hârja, a fost prezent la Brașov, în data de 29.10.2015, la Adunarea Generala a Asociației A.D.I.V., moment în care s-a constituit grupul de Membri fondatori și Consiliul Director al celei mai importante structuri organizaționale naționale, ce reunește managerii și directorii instituțiilor pentru vârstnici din Romania. Din acest Consiliu Director face parte și delegatul Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, pr. Ilarion Mâță, Director al Căminului de bătrâni Hârja.

În această primă Adunare Generală, au aderat cele mai reprezentative 11 Centre rezidențiale din toate regiunile țării, cămine de bătrâni din mediul public sau privat.
Tot acum a fost semnat și Statutul și Actul Constitutiv al Asociației A.D.I.V., alcătuit și agreat de către toți noii membri fondatori. Scopul asociaţiei constă în desfăşurarea de activităţi ce au ca finalitate definirea drepturilor şi obligaţiilor directorilor care conduc instituţii ce găzduiesc vârstnici, cresterea calităţii vieţii persoanelor varstnice și realizarea grupului de interese, în vederea realizării demersurilor legale, favorabile implicării profesionale performante în managementul serviciilor sociale ale instituţiilor publice şi private, pentru persoanele vârstnice în vederea creşterii calităţii vieţii acestora.
De asemena, se dorește organizarea şi procesarea instanţelor ştiinţifice, culturale şi sociale pentru o colaborare şi integrare a cunostinţelor în domeniu la nivel naţional şi european.
Cu această ocazie au fost prezentate și câteva obiective pe care le urmărește asociația: Va desfasura orice activități de natură a avea ca finalitate atingerea scopului asociatiei, promovarea scopului asociatiei și/sau adunarea de fonduri pentru atingerea scopului asociației; Inființarea unei structuri de formare profesională CADRU (Centrul pentru Abilități și Dezvoltare Resurse Umane) care să curseze atât coordonatorii centrelor pentru vârstnici, cât și personalul ce le deservește.
Cursurile vor fi predate de formatori, persoane abilitate în pregatirea profesională, iar acestea vor fi acreditate conform legislatiei în vigoare; Realizarea de parteneriate cu ONG-urile și instituțiile coordonate de membrii activi ai organizației A.D.I.V.; Accesarea, în baza unor parteneriate, de proiecte social–culturale cu finanțare nerambursabilă din țară sau de la F.S.E. și alte programme de finanțare din afara țării.
Se va avea în vederea formarea unei echipe de generare și gestionare a proiectelor cu finanțare; Desemnarea unor persoane pentru dialogul social și cultural la nivel de minister și alte structuri naționale și internaționale;
Promovarea intereselor persoanelor vârstnice prin reprezentarea în Comisia de dialog social la nivelul MMFPSPV, în vederea unei organizări mai eficiente a proiectelor legislative prin consultarea conducătorilor sau directorilor de instituții pentru vârstnici;
Crearea la nivel de asociație a unor substructuri pe domeniile: economic- administrativ, social - cutural, cercetare (sociologică – academică), Fundraising, economie socială, atragere de fonduri europene sau guvernamentale.
”Autoritatea instituțională pe care o dobândește asociația A.D.I.V. este extrem de importantă. Organizați și adunația într-un scop comun, directorii de cămine pentru persoane vârstnice au de astăzi, o singură voce, ce trebuie să se facă auzită la nivel legislativ, economic și instituțional. În aceeași măsură, pe lângă drepturile pe care le vom solicita pentru binele vârstnicilor noștri, ne-am asumat decizia de a crește profesional fiecare dintre noi și a aduce un plus de valoare instituției pe care o reprezentăm."
Experința justă a fiecărui director în domeniul gerontologiei sociale este de real folos interesului colectiv al asociației și colaborarea dintre acești membrii fondatori va duce la un rezultatul îndrăneț de a aduna peste 400 de membrii ai A.D.I.V. - ului, având principalul scop, de a crește calitatea vieții persoanei vârstnice”, a declarat Pr. Ilarion Mâță, membru fondator A.D.I.V. și Director al Centrului Social – Medical de la Hârja.
Citește mai multe articole despre: A.D.I.V., Centrul Social - Medical pentru persoane vârstnice Hârja.

sus