PROTOIERIA ONEŞTI

Sfânta Varvara serbată la Salina de la Târgu Ocna

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 04 decembrie s-a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica cu hramul "Sfânta Varvara", ocrotitoarea minerilor, din interiorul Salinei Tg. Ocna.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 04 decembrie s-a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica cu hramul "Sfânta Varvara", ocrotitoarea minerilor, din interiorul Salinei Tg. Ocna.
Părintele Protopop Constantin Alupei alături de părinții Dumitru Ciubotaru, Constantin Genes, Vasile Panțîru, Cristian Mazilu și Sorin Postelnicu au săvârșit Sfânta Liturghie în ziua de pomenire a Sfintei Varvara, iar răspunsurile la strană au fost date de corala „Ierotheos” a Protoieriei Onești.
La slujbă au participat câteva sute de credincioși atât din împrejurimi, cât și pelerini veniți pentru a se închina la acest altar sau vizitatori ai salinei din țară.
În cuvântul de învățătură, părintele Protoiereu a prezentat viața sfintei Varvara îndemnându-i pe credincioși să-i crească pe copii în ascultare de Dumnezeu, oferindu-le o educație aleasă și încercând să-i păzească de tentațiile acestui veac secularizat.
Acest sfânt altar, aflat la o adâncime de 250 de metri sub nivelul solului, a fost zidit de către mineri în perioada aprilie-decembrie 1992 și este unic prin arhitactura sa.
Credincioşii din cuprinsul Eparhiei Romanului şi Bacăului s-au rugat împreună în Salina Târgu Ocna, cu prilejul sărbătorii Sfintei Muceniţe Varvara, Ocrotitoarea minerilor.

sus