PROTOIERIA ONEŞTI

Copiii de la Hârja vestind Nașterea Domnului Hristos

Copiii Centrului de excență în dezvoltarea resurselor intelectuale și culturale ale tinerilor, din cadrul Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, au vestit bucuria Nașterii Mântuitorului, persoanelor ce sprijină moral, cultural, spiritual și financiar, în mod constant, instituția de la Hârja.

Tinerii au colindat la Bacău angajații AJPIS (Agenția pentru Plăți și Inspecții Sociale), apoi au mers la Roman, întâlnindu-se cu Înaltpreafințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și cu părinții din administrația eparhială, în catedrală arhiepiscopală.
Aici au primit daruri și binecuvântare de la Înaltpreasfinția Sa, încurajându-i să continue lucrarea misionară la care s-au angajat. Colindătorii au mers apoi în capitala Moldovei și au vestit Nașterea Domnului la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, la concertul de colinde participând rectorul universității, decanul Facultății de Filozofie și Științe Social – Politice și doctoranzii universității.
Conducerea instutiției de învățământ superior a invitat pe micii colindători să participe la un spectactacol de colinde susținut în Aula Universității.
La finalul zilei, colindătorii de la Hârja s-au închinat Sf. Cuvioase Parascheva de la Iași, după care au intonat colinde în catedrală mitropolitană. A fost o experință interesantă.
Am vrut ca acești tineri, de care ne preocupăm zi de zi, să ia contact cu oameni deosebiți ce își desfășoară misiunea în instituții cu renume.
Ne-am bucurat de reîntâlnirea și binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, de persoanele care lucreză în instituții de asistență socială din Bacău care, la rândul lor, au apreciat dragostea pentru credință a acestor tineri.
Nu în ultimul rând, experianța de la Iași a fost una specială; întâlnirea cu mediul academic a provocat o mare admirație pentru cultură, prin cadrele universitare prezente, academicieni, scriitori și alți oameni de cultură prezenți la evenimentul organizat de una dintre cele mai prestigioase universități din țară.
Întâlnirea cu Sf. Parascheva a fost una emoționantă, majoritatea copiilor aflându-se pentru prima dată la Iași, au gustat din bucuria rugăciunii, a colindelor și a culturii, în general, a afirmat Pr. Ilarion Mâță, Președintele Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”.

Colind și filantropie la Centrul social-medical pentru persoane vârstnice din Hârja

Pe parcursul săptămânii premergătoare Nașterii Domnului Hristos, când trăim prin colind alese momente ale vestirii venirii pe pământ a Răscumpărătorului, zeci de colindători au împlinit tradiția străbună prin colind și fapte bune adresate vârstnicilor de la Hârja.
Încă înainte de vacanță, elevi și cadre didactice au venit la Hârja pentru a oferi daruri și a colinda bătrânii aflați în suferință. Școli din apropiere sau mai de departe precum: Școala Gimnazială ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare”- Onești, Școala Gimnazială ”Ghiță Mocanu ” Onești, Școala Gimnazială Nr. 1 Oituz, Structura Școlară Ferăstrau, Școala Generală Negoiești, Scoala Gimnazială “Principele Radu” Adjud, au fost reprezentate de grupuri de elevi care au colindat persoanele vârstnice din Centrul rezidențial, oferindu-le și daruri, după posibilitățile lor.
Câteva parohii precum: Parohia ”Sf. Ioan Botezătorul” din Bacău, reprezentată de pr. Paroh Marius Popescu și o parte din consilierii parohiali, Parohia Mănăstirea Cașin I, Parohia Mănăstirea Cașin II, Parohia Helegiu au dovedit prin dragostea preoților parohi și a credincioșilor lor că ”mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20,35), arătând că milostenia și filantropia sunt esențiale mântuirii.
Nu în ultimul rând, un exemplu de jertfelnicie și de dragoste față de persoanele suferinde a fost oferit de două grupuri corale de tineri, ce au încântat auditoriul: Corala psaltică "Filomelos" a Parohiei Borzești, coordonată de Prof. Paula Cautiș, și Corala Asociației Onestin, coordonată de Pr. Florin Smarandei și Pr. Adrian Țopa.
"Mare a fost bucuria de a vedea zeci de tineri, cadre didactice, preoți și credicioși, în această perioadă a responsabilității iubirii jertfenice și solidarității creștine față de oamenii greu încercați de boală, singurătate sau sărăcie.
Toți acești oameni au înțeles mesajul Domnului Hristos din Evanghelia după Matei (25, 35-45). Aceștia au fost sensibili la nevoia bătrânilor de a avea pe cineva aproape de ei în momentele grele ale vieții lor.
Colindul, darul material sau simpla mângâiere adusă persoanelor aflate în suferință, aduc o rază de lumină în suflete tuturor celor implicați în viața socială a Bisericii.
Le mulțumim lor pentru tot acest efort și Dumnezeu să răsplătească dragostea de care au dat dovadă. Nu în ultimul rând mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, implicat și interesat permanent de buna desfășurare a misiunii sociale de la Hârja și de pe cuprinsul întregii eparhii, dar și celor ce sprijină în mod constant activitățile social-medicale și cultural-educaționale ale copiilor, tinerilor și vârstnicilor, beneficiari ai asociației noastre"
, a declarat Pr. Ilarion Mâță, președintele Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare" – Hârja

sus