PROTOIERIA ONEŞTI

Investiții de sute de mii de euro pentru îngrijirea copiilor și a bătrânilor

Peste o sută de bătrâni și zeci de copii sunt îngrijiți de Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”. Înființată în urmă cu zece ani de ÎPS Arhiepiscop Ioachim, acestă asociație a devenit astăzi una dintre cele mai cunoscute și apreciate instituții social-filantropice.

Peste o sută de bătrâni și zeci de copii sunt îngrijiți de Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, înființată în urmă cu zece ani de ÎPS Arhiepiscop Ioachim, care a devenit astăzi una dintre cele mai cunoscute și apreciate instituții de profil din zona Moldovei.
Numai anul trecut, în acest sector de activitate, cheltuielile au depășit suma de1.500.000 lei. Într-o ținută specifică Bisericii Ortodoxe, exprimată prin modestie, dar definită prin calitate ridicată la standarde occidentale, Asociația de la Hârja definește zi de zi social-filantropia creștină într-o societate românească abrutizată de egocentrism și rapacitate.
”Activitatea social – medicală a instituției, dedicată persoanelor vârstnice, împlinește anul acesta un deceniu de slujire neîntreruptă a oamenilor bătrâni, singuri, bolnavi și neajutorați. Cu acest prilej, asociația dorește să mulțumească tuturor acelora care sunt implicați cu timp și fără timp în organizarea și buna desfășurare a acestor activități caritabile, în primul rând amintind aici pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, pentru dragostea dovedită prin fapte și dăruită tuturor bătrânilor, copiilor și tinerilor, beneficiari ai serviciilor oferite de instituția noastră. Anul 2015 a marcat continuarea activităților dedicate vârstnicilor și copiilor, dar și debutul unor noi servicii social – medicale și structuri de economie socială”, a declarat preotul Ilarion Mâță, directorul acestei Asociații.
De departe, ”Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice”, care sprijină în permanență un număr de 100 de bătrâni prin oferirea unor servicii socio – medicale acreditate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), reprezintă unul dintre cele mai moderne și mai mari centre de acest gen din țară.
”Se adaugă medicina internă, consilierea psihologică, socială și pedagogică, alăturându-se ergoterapia (terapia prin muncă), activitățile de recreere și divertisment zilnice, excursii, și nu în ultimul rând, terapia spirituală specifică centrului nostru, terapia fiind adaptată tuturor credințelor beneficiarilor, indiferent de apartenența lor religioasă”, a explicat preotul Ilarion Mâță.
Tot prin intermediul acestei asociații funcționează ”Centrul de zi pentru copii”, care are în grijă 20 de copii din comuna Oituz (jud. Bacău) și comuna Brețcu (jud. Covasna).
Acesta este destinat ”copiilor proveniți din familii monoparentale, dezorganizate, cu părinți în detenție sau dezinteresați față de proprii copii”, după cum a spus preotul Mâță.
Un loc aparte între activitățile asociației îl ocupă și ”Serviciul de îngrijire a bătrânilor la domiciliu”, care ”deservește un număr de 20 de bătrâni din comuna Oituz (jud. Bacău) și comuna Brețcu (jud. Covasna), persoane vulnerabile, singure, fără a avea capacitatea de autosusținere și gestionare proprie a modului de viață”, a precizat directorul Asociației.
Pe lângă aceste servicii, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare” mai realizează activități dedicate tinerilor liceeni, prin cele trei Centre de tineret și voluntariat în parteneriat cu trei colegii din Onești.
Grație acestui proiect ”peste 300 de elevi și 100 de cadre didactice voluntare au luat contact cu serviciile social – medicale și cultural – educaționale oferite beneficiarilor asociației”, a mai spus preotul Ilarion Mâță.

harja

harja

harja

harja

harja

harja

harja

sus