PROTOIERIA ONEŞTI

Proiect social eparhial la Centrul Educativ Târgu Ocna

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, vineri, 4 martie 2016, a avut loc a doua etapă a proiectului social eparhial: ”În temniță am fost și ați venit la Mine!”.

La acest eveniment au participat reprezentanți ai Sectorului Social – Filantropic al eparhiei care a inițiat acest proiect, Protoieria Onești, prin Pr. Protopop Ioan Bârgăuanu și Asistentul Social Raluca Alupei, Centrul Educativ Tg. Ocna, Parohia Păltinata, prin Pr. Valentin Chircu și Școala Temelia, prin cadrele didactice și elevi ai Școlii Gimnaziale.
Proiectul de la Centrul Educativ Tg. Ocna a debutat în sala de ședințe prin prezentarea istoricului centrului și a poveștilor de viață ale minorilor privați de libertate din acest centru.
Elevii Școlii Temelia din Comuna Păltinata au prezentat un spectacol artistic, au împărțit mărțișoare și daruri tinerilor din acest centru de reeducare, și au transmis cuvinte și mesaje de îmbărbătare pentru a depăși situația de detenție.
Mai multe persoane dintre cele prezente au luat cuvântul, exprimând solidaritatea față de tinerii care din motive personale au comis infracțiuni și au manifestat un comportament delincvent.
Activitatea a continuat prin vizitarea mai multor obiective: săli de socializare, ateliere de lucru, săli de curs, sala de mese și alte spații de acces ale aparținătorilor.
Proiectul va continua în data de 7 martie cu o activitate similară, alți 15 copii de la Școala Temelia vor vizita Centrul Educativ Tg. Ocna și tinerii privați de libertate.
Etapa următoare va consta în derularea proiectului în școli generale și licee prin campaniile de prevenție ce vizează riscul delincvenței juvenile și a consumului de stupefiante.
”Minorii privați de libertate sunt persoane extrem de sincere și au nevoie de sprijinul nostru. Am aflat viața lor cutremurătoare.
Atitudinea noastră nu trebuie să fie una de stigmatizare sau de etichetare a lor. Cauzele detenției sunt evident persoanel, dar totuși, regăsim foarte multe datorate contextului, sărăciei, lipsei de cultură, anturajului și chiar lipsei unei implicări active a părinților în educația lor.
Tinerii au povestit neîmplinirile lor celorlați copii de la Școala din Păltinata. Elevii au plecat cu un mesaj foarte clar: nu faceți ca mine, ascultați-vă părinții, fiți cuminți și mergeți la școală.
Nu vă imprieteniți cu oricine!
Personalul care deservește acest centru este unul foarte bine pregătit. Se muncește foarte mult și rezultatele sunt vizibile: nu se mai întorc în acest spațiu de detenție.
Am vizitat și Scoala de agenți, acolo unde am întâlnit o lucrare duhovnicească aparte, Capela unde părintele Florin Smarandi formează caractere, unde redă forma tinereții inocente și șlefuiește darurile sădite în fiecare copil privat de libertate.
Conducerea centrului ne-a asigurat de colaborare și de extinderea proiectului astfel încât, Arhiepiscopia să poată veni în sprijinul acestor minunați tineri care se întorc în lume pentru a vesti cât de mult bine le-a făcut lor Domnul Dumnezeu”
, a afirmat pr. Ilarion Mâță, inspector eparhial în cadrul Sectorului Social – Filantropic.

sus