PROTOIERIA ONEŞTI

Tinerii şi provocările vremii - educaţia creştină astăzi

Cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 21 martie, începând cu orele 18.00, Protopopiatul Onești în parteneriat cu Primăria Municipiului Onești și Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare Hârja” a organizat, în contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, conferința cu tema Tinerii și provocările vremii.
Aceasta a fost dedicată în mod special tinerilor care au dorit să găsească un răspuns la marile întrebări ale existențialității în contextul socio-politic actual și a fost susținută de către părintele Arhimandrit Pimen Costea, vicar-administrativ al Centrului eparhial.
Evenimentul duhovnicesc din cea de-a două săptămână a Postului Sfintelor Paști a fost găzduit de Sala Cinema Capitol Onești și face parte din seria de conferințe din perioada duhovnicească prepascală, așezate de organizatori sub genericul Urcuș spre Înviere!

În deschiderea conferinței, imediat după prezentarea distinșilor invitați de către părintele Ioan Bârgăoanu, protopop al Protopopiatului Onești, domnul Prof. univ. dr. Mihai Dan Chițoiu de la secţia Filosofie-Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a prezentat tuturor celor din sală cartea ”Panteonul sufletului meu – portrete de preoți, monahi și monahii”, operă semnată de Arhiepiscopul Ioachim Giosanu, ce însumează chipurile de lumină ale unor personalități ale vieții bisericești românești și universale pe care ierarhul Romanului și Bacăului i-a cunoscut de-a lungul experienței sale monastice în țară și peste hotare.
Această lucrare este cea mai recentă apariție editorială la Editura ”Filocalia”, continuând seria lucrărilor ierarhului de la Roman, fiind publicată în Colecția Catehetica alături de "Creștinismul abia începe" și "Biserica și transfigurarea timpului".
Părintele Arhimandrit Pimen, printre alte cuvinte pline de duh, a transmis următoarele: Mă bucur să mă aflu în mijlocul tinerilor, cei care reprezintă blazonul societății românești, a societăților în general.
EI sunt cei ce preiau la un moment dat ștafeta dezvoltării unei societăți și o duc pe mai departe, cu responsabilitate pentru unii și indiferență pentru alții.
Dar și unii și alții fac parte din acest corp larg al dezvoltării societății omenești! Societatea modernă de astăzi, ce tinde spre secularizare, după cum bine observați nu este doar o provocare, la definiție vorbind, ci este o provocare până în măruntaiele societății, pentru că și pentru cei avizați, dar mai cu seamă pentru cei neavizați, ea devine un punct de poticneală deschizând o perspectivă nu prea favorabilă nouă celor de astăzi și mai cu seamă tinerilor.
Omul este o constituție pe de o parte terestră materială, iar pe de altă parte transcedentală. Înglobează în sine elemente ale universului în care trăiește și elemente ce provin direct de la Dumnezeu spre care omul tinde întru asemănare.
De aceea și educația este o formă de viață pentru că omul se ostenește ca viața lui să capete un anumit contur, să-și definească această imagine prin asimilarea de informație și bineînțeles prin punerea lor în valoare, în relația cu ceilalți.
De asemenea, Părintele Arhimandrit Pimen a insistat pe educarea copiilor încă din fragedă pruncie, pentru ca aceștia să devină candele vii de credință și exemple pentru o societate în continuă schimbare, răspunzând la toate întrebările venite din partea celor dornici de cunoaștere.
Prezenta conferință s-a dovedit a fi de un mare folos duhovnicesc, tinerii găsind multe răspunsuri la întrebările existențiale care îi frământau. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

sus