PROTOIERIA ONEŞTI

Tinerii şi familia creştină

Luni 11 aprilie, ora 18, cu binecuvântarea Inaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la cinema Capitol au fost susţinute două conferinţe: prima de către părintele Nicolae Tănase, cu titlul "ProVita pentru copiii născuţi și nenăscuţi" și a doua de domnul profesor Ionuţ Mavrichi "Tinerii și familia creștină",
În deschiderea evenimentului, un grup de copiii din Parohia Păltinata a Protopopiatului Oneşti a susţinut piesa de teatru „A doua şansă” – o piesă creată de copii care îndeamnă la iubire necondiţionată, iertare şi prietenie.
După prima parte a conferinţei, corul „Buna Vestire” din Târgu Ocna a susţinut un scurt concert de muzică bisericească. În a doua parte, a conferinţei, invitatul a răspuns întrebărilor sosite din public.
Evenimentul face parte din seria conferintelor duhovnicesti organizate, in Postul Mare in Protopopiatul Onesti sub genericul Urcus spre Inviere.

sus