PROTOIERIA ONEŞTI

Premiere și binecuvântare pe Dealul Patriarhiei

Sâmbătă, 21 mai 2016, a avut loc la Catedrala Patriarhală "Sf. Împărați Constantin și Elena" premierea câștigătorilor Concursului National de creație "Biserica și Școala din sufletul meu", desfășurat în perioada 25 decembrie 2015 - 13 martie 2016.

Cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a fost reprezentată de Grupul de Cateheză al Parohiei Păltinata, coordonat de pr. Valentin Chircu, la premierea câștigătorilor Concursului Național de creație „Biserica și Școala din sufletul meu” organizată la București în data de 21 mai.
Grupul reprezentant s-a cazat vineri, 20 mai, la Seminarul Teologic Ortodox "Nifon Mitropolitul" și începând cu ora 17:00 a participat la o conferință susținută de Preasfințitul Varlam Ploieșteanul - Vicar Patriarhal.
În cadrul festivității, tinerii au vizionat un colaj cu proiectele câștigătoare.
Sâmbătă, 21 mai, grupurile reprezentante ale tuturor eparhiilor și credincioșii bucureșteni au participat pe Dealul Mitropoliei la Sf. Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Daniel - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române alături de un sobor de preoți și episcopi.
După Sfânta Liturghie, elevii și coordonatorii au fost premiați cu diplome și daruri duhovnicești, după care au participat la un vernisaj de icoane.
Miuța-Violeta Postolache, Simina Andreea Panțiru și Alexandra- Mihaela Chelmuș sunt elevele Școlii Gimnaziale Temelia care s-au remarcat la secțiunea artistică, literară, respectiv multimedia.
Miuța a jucat în cadrul piesei de teatru "A doua șansă", ce a avut reprezentații atât pe 28 martie la Căminul Cultural Gura- Văii, cât și la Cinema Capitol Onești și la Casa de Cultură Târgu- Ocna.
Piesa a fost creată de elevii înscriși la secțiunea artistică, fiind îndrumați de doamna Simona Nica, actriță la Teatrul Municipal "Bacovia" din Bacău.
Miuța mărturisește că experiența de la București a fost una minunată, pe care o va ține minte toată viața.
Aceleași gânduri le împărtășește și Simina, elevă în clasa a VIII-a, care s-a remarcat în cadrul concursului prin două poezii deosebite compuse sub îndrumarea doamnelor Cristina Ionașcu- profesor de limba și literatura română și Ana Maria Umbrărescu - profesor de religie ortodoxă.
Cu un an mai mică, dar la fel de entuziasmată de această șansă, este Alexandra-Mihaela Chelmuș, înscrisă la secțiunea multimedia, care a avut ocazia de a intra în transmisie directă în studioul Radio Connect FM Onești, și care a luat interviu unei personalități din zonă.
Părintele Valentin Chircu ne-a mărturisit că împlinirea sa se identifică în bucuria simțită de copii, datorată binecuvântării Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dar și faptului că au întâlnit tineri din toate zonele României ce împărtășesc aceleași preocupări spirituale cu ei.
(Pr. Daniel Marari)


Trinitas TV - Premii pentru câștigătorii Concursului „Biserica și Școala din sufletul meu”


Trinitas TV - Filmul „Biserica şi Şcoala din sufletul meu”


Film de prezentare a proiectului de la Păltinata - Locul I pe eparhie


Interviul realizat pentru secţiunea MEDIA din cadrul proiectului.

sus