PROTOIERIA ONEŞTI

Veghe și rugă la spitalul “Sfântul Ierarh Luca al Crimeii”, Onești .

Spitalul "Sfântul Ierarh Dr. Luca al Crimeii" şi-a sărbătorit, în data de 11 iunie 2016, ocrotitorul.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, slujba a fost oficiată de Pr. Ioan Bârgăoanu, Protoiereul Protopopiatului Oneşti.
Sărbătoarea hramului a început cu Slujba Privegherii, iar pe parcursul nopţii au fost cititi psalmi.
În ziua hramului au fost oficiate Acatistul Sfântului, Slujba Ceasurilor şi Sfânta Liturghie.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Trysaghion din Iaşi.
"Pe parcursul întregii nopţi, tineri de la liceele din Oneşti au citit Psaltirea, iar începând cu orele 07:30 a fost oficiat Acatistul Sfântului, Slujba Ceasurilor şi apoi am săvârşit Sfânta Liturghie.
La final, au fost impărţite pachete cu alimente, din partea Spitalului."
a precizat parintele protoiereu Ioan Bargaoanu.
La finalul Sfintei Liturghii, pacientii din spital au putut aduce cinstire moastelor Sfântului Ierarh Luca, acestea fiind aduse spre închinare celor internaţi în cadrul unităţii spitaliceşti.

sus