PROTOIERIA ONEŞTI

Tineri angajați în misiunea socială a Bisericii, la Asociația „Sf. Voievod cel Mare” - Hârja

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în contextul Anului omagial dedicat de către Patriarhia Română, educației religioase a tineretului creștin ortodox, miercuri, 07 septembrie 2016, numeroși tineri ai mai multor comunități ortodoxe din Județul Bacău, s-au implicat într-un amplu program misionar în cadrul Centrului social - medical pentru persoane vârstnice de la Hârja.

eeeee

spacer Tineri creștin ortodocși din Asociația ”Oastea Domnului”, însoțiți de Pr. Petru Roncea și Pr. Adrian Țuglea, au oferit vârstnicilor de la Hârja momente de aleasă bucurie duhovnicească prin rugăciuni specifice, cântări și citirea scripturii.
spacer Tinerii au poposit mai întâi în biserica parohială, acolo unde s-au rugat pentru ajutorul și vindecarea bătrânilor din centrul rezidențial, dar și a tuturor bolnavilor din spitale sau centre de îngrijire.
spacer Ulterior a fost oficiată o slujbă de pomenire în trapeza așezământului pentru bunica Zinca, în vârstă de 95 de ani, îngrijită în această instituție socială chiar de la debutul activității social – filantropice la Hârja, de acum zece ani de zile.
spacer Tinerii și preoții slujitori prezenți s-au rugat împreună pentru odihna în veșnica Împărăție a lui Dumnezeu.
spacer A urmat un moment de cântare religioasă, imne inchinate Maicii Domnului intonate pe holurile principale și camerele rezidențiale ale instituției.
spacer Alături de vârtstnici, tinerii au citit din Sf. Scriptură, au primit sfaturi pentru o viață plăcută lui Dumnezeu de la vârstnici și au oferit daruri tuturor beneficiarilor asociației de la Hârja.
spacer spacer Pr. Ilarion Mâță

eeeee

eeeee

eeeee

eeeee

eeeee

eeeee

eeeee

sus