PROTOIERIA ONEŞTI

Eveniment duhovnicesc istoric – ,,Mâna Sfântului Ierarh Nicolae binecuvântează Oneștiul”

Cu puterea, cu lucrarea și cu harul Milostivului Dumnezeu, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României și a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, luni, 12 septembrie 2016, au ajuns spre închinare la Biserica ,,Sfântul Nicolae” din municipiul Onești, Sfintele Moaște, mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Începând cu ora 16.30, clopotele Bisericii ,,Sfântul Nicolae” anunțau întreaga suflare a municipiului de pe Trotuș, aflat sub oblăduirea Arhipăstorului Mirelor Lichiei că ocrotitorul său poposește în cetate.
Mulțime de credincioși, bărbați, femei și copii, alături de un impresionant sobor de preoți, au ieșit în întâmpinarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, care împreună cu părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii ,,Sfântul Gheorghe Nou” din București au adus spre închinare racla care adăpostește sfintele moaște, aduse în Țara Românească și dăruite Bisericii în anul 1599 de către Voievodul Mihai Viteazul şi soţia sa, doamna Stanca ( cf. cronicarului Radu Greceanu).
În cuvântul de întâmpinare a distinșilor oaspeți, părintele protopop Ioan Bârgăoanu, a făcut cunoscut faptul că de 170 de ani Sfântul locaș și urbea se află sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae.
Construită între anii 1843 - 1849 de către ctitorul Alecu Ciaur Aslan, mare Hatman, Biserica păstrează și în zilele noastre catapeteasma și mai multe icoane praznicale, pictate de artistul Gheorghe Tătărăscu.
În cadrul acestui eveniment duhovnicesc istoricÎnaltpreasfințitului Părinte Ioachim a binecuvântat cei peste 2.500 de credincioși veniți la închinare, a citit acatistul Sfântului Ierarh Nicolae și a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța cinstirii sfinților, îndemnând pe cei prezenți la unitate și la păstrarea valorilor spirituale perene ale poporului român.
Programul liturgic ce a urmat a cuprins Slujba Vecerniei, a Privegherii, Taina Sfântului Maslu, iar pe tot parcursul nopții preoți și credincioși, împreună, au citit neîntrerupt Psaltirea.
După revărsatul zorilor, racla cu Sfintele moaște a fost dusă în catedrala ,,Pogorârea Duhului Sfânt” din Onești, iar pe parcursul săvârșirii Sfintei Liturghii, mulți alți credincioși au putut să ceară binecuvântare și să se închine Sfântului Ierarh Nicolae.
Cu toții, preoți și credincioși, aducem mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru darul duhovnicesc făcut oneștenilor - mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, cea care binecuvântează și mângâie sufletele creștinilor până la sfârșitul veacurilor.
A consemnat parintele Zaharia Nicolae, Parohia ,,Sf. Nicolae” Onesti


Reportaj Trinitas TV


Pe larg...

eeeee

eeeee

eeeee

eeeee

eeeee

eeeee

eeeee

eeeee

eeeee

eeeee

sus