PROTOIERIA ONEŞTI

Comuniune sfințitoare

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 27 octombrie 2016 s-a săvârșit Sfânta și dumnezeiasca Liturghie la Parohia Crucea de Piatră din Onești, Protopopiatul Onești, sub protia părintelui protopop Bărgăoanu Ioan.
A devenit tradiție pentru enoriașii parohiei Crucea de Piatră să-și mărturisească evlavia și față de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi în cadrul sărbătorilor hramului Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Trăim convingerea că nu suntem singurii care avem evlavie la acest Sfânt cuvios, dar suntem singura parohie din protopopiatul Onești și cu hramul acesta.
Trebuie amintit faptul că la biserica aceasta s-au făcut ample lucrări de construcții și reamenajare a sfintei biserici: s-a consolidat toată fundația bisericii, s-au întărit pereții și s-a refăcut complet șarpanta bisercii.
În curtea bisericii s-a ridicat un spațiu pentru privegherea celor adormiți, respectiv o capelă mortuară și un așezământ social-filantropic.
În prezent, biserica este pregătită pentru lucrările de pictură în tehnica ”fresco”.
Mulțumim și pe această cale Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care a binecuvântat lucrările noastre, precum și tuturor ctitorilor, binefăcătorilor, ostenitorilor care și-au adus contribuția la rezidirea sfintei noastre biserici.
Părintele paroh Gheorghe Aramă a adus la cunoștința credincioșilor că se dorește a fi sfințită biserica și să se adauge la hramurile deja existente și hramul Sfântul Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, de la a cărui trecere martirică în veșnicie se împlinesc anul acesta 300 de ani.
După Sfânta Liturghie a urmat o agapă creștină cu toți credincioșii prezenți.

sus