PROTOIERIA ONEŞTI

Slujbă de pomenire la biserica „Sfinții Împărați“, din Tg. Ocna

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, începând cu ora 8:00, la inițiativa Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și cu binecuvântarea I. P. S. Arhiepiscop Ioachim, a avut loc la biserica „Sfinții Împărați“, din Tg. Ocna, o slujbă de pomenire pentru deținuții politici ce odihnesc în groapa comună din apropierea Penitenciarului-Spital.
Sfânta Liturghie și rânduiala parastasului au fost oficiate de către părintele Arhimandrit Pimen Costea, Vicar administrativ, delegat al Centrului Eparhial de la Roman, părintele Protoiereu Ioan Bârgăoanu și de preoți ortodocși ai zonei.
Reamintim că prin temnița de la Tg. Ocna au trecut numeroși slujitori ai sfintelor altare, cei mai cunoscuți dintre ei fiind Arhimandritul Gherasim Iscu, Pr. Constantin Voicescu, Pr. Viorel Todea, Pr. Ilie Lăcătușu, Pr. Sinesie Ioja, Pr. Pimen Bărbieru, Pr. Adrian Cărăușu, Pr. Iustin Paven, Pr. Constantin Savu, Pr. Gh. Burniche, precum și numeroși mireni, între care cel mai cunoscut și mai mediatizat este Valeriu Gafencu, numit de către Nicolae Steinhardt „Sfântul inchisorilor“.
„Ziua aceasta este una deosebită, zi în care suntem chemați să ne aducem aminte de cei ce prin felul lor de a fi și prin sângele lor au scris istorie.
Să ne amintim de aceia pe care poate pe unii istoria i-a păstrat în memorie vii, pe alții i-a uitat...
Și i-a uitat pentru că noi, cei responsabili fiind cu amintirea lor, i-am uitat“
, a subliniat, în predica rostită, Părintele Vicar. În continuare, Părintele Protoiereu Ioan Bârgăoanu a adăugat:
„La începutul Postului Nașterii Domnului, în ajun de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, tradiția locului ne cere să ne rugăm nu doar pentru noi, cei vii, ci mai cu seamă pentru cei adormiți, morți fără lumănare, nespovediți și neîmpărtășiți.
În acest context, am hotărât să începem pomenirile din acest an ceva mai devreme, amintindu-ne de martirii și mărturisitorii temnițelor comuniste care au pătimit în aceste locuri“.

La rândul său, Părintele Paroh Cristian Mazilu a mulțumit I.P.S. Arhiepiscop Ioachim, ierarhul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului pentru inițiativa și binecuvântarea dată organizării acestei comemorări, precum și tuturor celor implicați, dorindu-le un post binecuvântat și sărbători senine, alături de cei dragi.
Slujba s-a încheiat cu împărțirea prinoaselor de jertfă, spre pomenirea celor răposați, către toți participanții la această comemorare.
Preot Cristian Mazilu

sus