PROTOIERIA ONEŞTI

Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, la Gala voluntarilor de Cruce Roșie - filiala Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a luat parte la Gala Crucii Roșii Române - filiala Bacău, organizată în data de 05 decembrie 2016, la Restaurant Aerostar.
Evenimentul a marcat cele mai importante momente ale activității Crucii Roșii din anul 2016, prin prezentarea și diseminarea acestora, cât și prin premierea celor mai activit și dedicați voluntari ai anului 2016.
Evenimentul a adunat un număr impresionant de instituții publice centrale, județene și locale, cât și actori sociali din mediul privat sau ONG-uri.
Delegatul Eparhiei la această Gală a fost pr. Ilarion Mâță, președinte al Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja și inspector în cadrul Sectorului Social – Filantropic.
Încă din anul 2010, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului este parteneră a Societății de Cruce Roșie, filiala Bacău prin Pr. Ilarion Mâță, membru în comitetul de conducere al acestei prestigioase instituții mondiale de întrajutorare.
Asociația Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja, încă din anul 2009, colaborează intens cu această organizație, aproape tot personalul medical și auxiliar al centrelor social – medicale de la Hârja, fiind instruit și calificat în cadrul cursurilor de formare profesională acreditate organizate de aceasta instituție.
Foarte multe acțiuni caritabile și de prim ajutor au fost desfășurate împreună cu Crucea Roșie, filiala Bacău, iar o ambulanță complet dotată, a fost donată tot din anul 2009 instituției de la Hârja.
Ziua voluntarului de la Crucea Roșie marchează un moment de recunoștință pentru implicarea a sute de voluntari în programe sociale și medicale de intervenție în regim de urgență, fără de care oamenii aflați în nevoie nu ar fi fost sprijiniți atât de prompt și eficient.
Voluntarii de la Crucea Roșie, ca toți ceilalți voluntari, reprezintă categoria de persoane dispuse la mult efort și dăruire pentru binele tuturor celor cu care interacționează zi de zi, aducând o rază de lumină și alinarea suferințelor acelora ce se află în mare dificultate psiho-socială, medicală sau comunitară.

sus