PROTOIERIA ONEŞTI

Pe urmele lui Ștefan cel Mare și Sfânt

Astăzi, 7 decembrie 2016, în sala de festivități a Centrului de cultură, artă și spiritualitate "Sfântul Voievod Ștefan cel Mare" a școlii cu același nume, s-a desfășurat ultima activitate din cadrul proiectului "Pe urmele lui Ștefan cel mare și Sfânt" inițiat de Școala Gimnazială "Sfântul Voievod Ștefan cel Mare" din Municipiul Onești în parteneriat cu Asociația "Sfântul Voievod Ștefan cel Mare" Hârja și Protoieria Onești.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor implicate în proiect, alți invitați de seamă, cadre didactice și părinți.
În deschidere, Prof. Ionel Abaza, directorul școlii, a adresat un cuvânt de bun venit tuturor.
Elevii participanți au facut lucrări artistico-plastice și literare inspirate din viața Binecredinciosului Voievod ce au fost expuse cu acest prilej, au susținut o activitate documentară în care au evocat personalitatea voievodului și sub coordonarea cadrelor didactice au susținut un bogat program artistic la sfârșitul căruia, prin colinde, au vestit Nașterea Domnului tuturor celor prezenți.
Toți au fost răsplătiți cu dulciuri și daruri din partea conducerii școlii.
Tot în acest cadru, în cea de-a doua partea evenimentului a avut loc lansarea cărții "Poezioare, poezii, pentru voi, iubiți copii" vol. II - auxiliar pentru ora de religie, semnată de Prof. Marta Pânzaru, tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului la Editura "Filocalia".
Autoarea a făcut o scurtă prezentare a cărții, iar truda a dedicat-o copiilor pe care dintotdeauna i-a iubit, cărora le-a dedicat viața și activitatea.
Protoieria Onești a fost reprezentată la acest eveniment de Părintele Protoiereu Ioan Bârgăoanu care a transmis în primul rând dragostea și aprecierea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru această activitate, pentru creația prezentată și pentru cele două instituții partenere care poarta cu demnitate numele Sfântului Voievod Ștefan.
Părintele a felicitat apoi pe toți cei implicați în organizarea evenimentului, a mărturisit admirația față de această școală, pentru multiplele activități și colaborări.
Creația doamnei Prof. Marta Pânzaru a caracterizat-o ca fiind "o rugăciune a poeziei și o poezie a rugăciunii" și i-a dăruit din partea ierarhului o icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva.
Părintele Inspector Ilarion Mâță, reprezentantul Așezământului de la Hârja, apropiat și permanent colaborator în activități cu școala Sfântului Voievod Ștefan cel Mare a rostit deasemenea un cuvânt în care a mulțumit doamnei profesor pentru inițiativele frumoase, implicarea și dragostea cu care toate le-a făcut și a asigurat-o de permanenta disponibilitate pentru proiectele viitoare.
Au mai apreciat prin cuvinte alese această creație doamna bibliotecar a Bibliotecii Municipale Rodica Zaharia, președintele clubului "Expresia ideii" doamna prof. Mariana Bendou și alte cadre didactice, colege ale autoarei.
Cuvântul de final a aparținut tot domnului director Ionel Abaza, care din postura de gazdă a evenimentului, a concluzionat numind această întâlnire o oază de cultură și spiritualitate, iar proiectul care nu a rămas la stadiul de hârtie a fost declarat un succes.
Preot Alexandru Pânzaru

sus