PROTOIERIA ONEŞTI

Sfânta Liturghie pentru nevăzători

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim și din purtarea de grijă a Părintelui Protopop Ioan Bârgăoanu, după obiceiul statornicit, s-a săvârșit astăzi, 15 decembrie 2016, Sfânta Liturghie pentru nevăzători la Capela Spitalului Municipal Onești.
În contextul pregătirii spirituale pentru marea sărbătoare a Nașterii Domnului, membrii Asocieției pentru nevăzători ai Filialei Onești în colaborare și comuniune cu membrii Filialei Bacău ai aceleiași asociații, coordonați de Prof. Dumitru Chiuc, au adus în buchet de colinde tuturor celor prezenți, vestea venirii pe lume a Fiului de Împărat, născut în chip minunat în peștera din Betleem.
Gazda acestui eveniment, Părintele capelan Petrică Cuibar a felicitat pe cei implicați în alcătuirea acestei armonii de cântec, bucurie și credință, apoi, respectând tradiția, a răsplătit pe cei ce au colindat, asemenea și pe toți cei prezenți cu daruri din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim.

sus