PROTOIERIA ONEŞTI

Sumar

În această secţiune, veţi găsi evenimentele consemnate din anul 2004 şi până în prezent. Acestea sunt ilustrate cu fotografii sau reportaje video, după caz...
Desigur, evenimente şi acţiuni au fost mai multe... Aici veţi regăsi doar o parte din ele, probabil cele mai importante.

Ştiri, informaţii, evenimente...

Vă oferim aici ştiri, informaţii şi evenimente recent desfăşurate. Acestea sunt ilustrate cu fotografii şi-sau reportaje video.
Pentru sumarul complet al evenimentelor consemnate din 2004 şi până în prezent, click aici...

”Nașterea Domnului Hristos – bucuria de a dărui”, la Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja

Postul Nașterii Mântuitorului Hristos ne-a oferit tuturor prilejul a de fi mai buni, de a dărui și a de face altora viața mai frumoasă. Primind model de la Tatăl Ceresc, trimițând în lume pe Însuși Fiul Său, Cel Unul – Născut, numeroși clerici și monahi, alături de fiii și fiicele lor duhovnicești, au sprijinit asociația de la Hârja, instituție social – filantropică a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care funcționează cu binecuvântarea și implicarea directă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.
În atmosfera de mare bucurie a Praznicului Nașterii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, prin grija Preacucernicului Părinte Protoiereu Ioan Bârgăoanu și bunăvoința preoților din cuprinsul Protoieriei Onești și nu numai, pragul Asociației "Sfântul Voievod Ștefan cel Mare - Hârja" a fost trecut de numeroase cete de colindători.
Continuare [foto, info]...

Un nou număr al revistei „Sarea pământului” a ieșit de sub tipar

Numărul 48 al revistei „Sarea pământului”, respectiv numărul 4 (octombrie-decembrie) pe anul 2016 a apărut ca dar de Nașterea Domnului pentru credincioșii orașului Târgu-Ocna.
Pentru toți doritorii ea poate fi accesată la adresa www.potirulviisoarei.ro.
Revista apare trimestrial din anul 2005, fără întrerupere, cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, redactorul șef fondator fiind preotul Petru Roncea, iar colaboratori, preoții, profesorii și oamenii de suflet și de cultură ai stațiunii Târgu-Ocna și de pretutindeni.
Continuare [foto, info]...

Copiii parohiei Larga vestesc Nașterea Domnului bătrânilor de la Hârja

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și la îndemnul Părintelui Protopop Ioan Bârgăoanu, parohia Larga, Protoieria Onești reprezentată de un grup de copii și preotul paroh Lucian Vartolomei au vestit Nașterea Domnului Hristos bătrânilor Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, prin colind și mici daruri.
A fost o zi emoţionantă, cu atât mai mult cu cât bătrânii au reuşit să primească un mic dar chiar de la Moș Crăciun care a fost ajutat de copii.
Continuare [foto, info]...

Daruri la spital

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, din grija Părintelui Protoiereu Ioan Bârgăoanu și cu implicarea Părintelui Petrică Cuibar, slujitor al capelei Spitalului Municipal din Onești, în prima zi a Sărbătorii Nașterii Domnului, imediat după Slujba Sfintei Liturghii, copiii internați la secțiile "Pediatrie" și "Boli Infecțioase" au primit daruri din tolba lui Moș Crăciun.
Pachetele cu zâmbete și bucurie ce le-au încălzit sufletele au fost pregătite cu dragoste pentru ei de credincioși, fiind procurate cu ajutorul financiar venit din partea preoților Protoieriei Onești, care în urma etapei a doua a Campaniei "Donând poți salva vieți" desfășurată în cooaborare cu Centrul de Transfuzii Bacău, și-au donat tichetele de masă în acest scop.
Continuare [foto, info]...

Colinde şi daruri la căminul de la Hârja

Duminică, 25 decembrie 2016, în ziua Slăvitului Praznic al Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, corul paohiei noastre Oituz, îndrumat de preoții slujitori Simion Purice și Bogdan-Ionel Piștea, și dirijat de dascălul Ionuț Anea, au dus colinda lor în dar enoriașilor parohiilor Hârja și Poiana Sărată.
Totodată au fost duse daruri de alimente și au fost colindați beneficiarii Centrului social-medical pentru persoane vârstnice de la Hârja.
Dorim sărbători liniștite cu bucurii și împliniri duhovnicești enoriașilor parohiei Oituz și tuturor celor ce s-au ostentit și au adus daruri pentru a face o bucurie oamenilor aflați în diferite dificultăți.
Mulțumim preoților parohi Ilarion Mâță și Lazărel Sânel pentru primirea lor călduroasă. Hristos Domnul să ne ajute!
Continuare [foto, info]...

Masa bucuriei de Crăciun

Cu binecuvântrea Înaltpreasfințitului Părintelui nostru Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, sâmbătă 24 decembrie 2016, s-a continuat tradiția de a oferi o masă caldă copiilor orfani din Onești.
Astfel, ca în fiecare sâmbătă, la Pensiunea Alexandra, peste 40 de copii au fos t primiți și antrenați în această activitate din cadrul proiectului "Masa Bucuriei" al Protoieriei Onești, iar bucuria de astăzi le-a fost oferită cu sprijinul familiei Iscu, al domnului Laurențiu și al doamnei Cristina.
În cadrul întâlnirii de astăzi copiii au primit cadouri de al Moş Crăciun din partea firmei florăriei Gardenia, Alea Mar, doamnei Iscu şi a doamnei Nadia.
Continuare [foto, video, info]...

Filomelos a "Dat Drumul La Cer"

Grupul Psaltic Filomelos a sărbătorit 10 ani de colinde, marți, 20 decembrie, printr-un concert omagial intitulat „ Leru-i ler...dați drumul la cer” și care s-a desfășurat cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Biblioteca Municipală "Radu Rosetti" a găzduit, astfel, o seară de neuitat pentru publicul oneștean, care este iubitor de frumos.
Catavasiile și Condacul Nașterii Domnului au indus starea de rugăciune în sufletele celor prezenți, fiind urmate atât de colinde cu un consistent mesaj teologic, cât și de colinde tradiționale din diverse colțuri ale țării, ce au impresionat prin profunzimea ascunsă în cuvinte simple.
Continuare [foto, info]...

Pachete cu bucurie

În istoria mântuirii, Sărbătoarea Nașterii Domnului este prin excelență evenimentul care aduce cea mai mare bucurie în sufletele și în casele tuturor.
Pentru ca flacăra acestei sfinte bucurii izvorâtă din Însuși Dumnezeu să pâlpâie și în căminele celor mai puțin favorizați, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Parohia "Sfântul Nicolae" din Onești, cu implicarea Părintelui Nicolae Zaharia, a pregătit peste 100 de pachete cu daruri pentru aceștia.
Această manifestare a iubirii milostive devenită tradiție, s-a desfășurat în parteneriat cu voluntari de la Colegiul Național "Grigore C. Moisil" reprezentat de Prof. Mioara Jipa și Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi" prin Prof. Gabriela Kelemen.
Continuare [foto, info]...

Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” își colindă partenerii sociali din domeniul public

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” a colindat autoritățile locale și județene: Primăria Oituz, Prefectura Bacău, Consiliul Județean Bacău și Agenția pentru Plăți și Inspecții Sociale (AJPIS) Bacău.
Din dorința de a vesti Nașterea Mântuitorului Hristos și a arăta recunoștință partenerilor sociali ai asociație de la Hârja, copiii Centrului de zi ”Sf. Dionisie Exiguul” au oferit în dar colindele tradiționale și anumite obiecte simbolice realizate de ei înșiși, persoanelor implicate în parteneriatul social local și județean.
Încă de dimineață, colindătorii au poposit la Primăria din Oituz, acolo unde, înconjurați de primarul comunei și angații acestei instituții, au adus bucurie în suflet și mult optimism. La Bacău, tinerii asociației au colindat funcționarii publici de la Prefectură și Consiliul Județean.
Continuare [foto, info]...

Biserica și școala sprijină proiectele sociale ale Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”

Numeroase instituții de învățământ și parohii își îndreaptă atenția zilele acestea către persoanele aflate în suferință de la Centrul rezidențial pentru vârstnici din Hârja.
Marți, 20 decembrie 2016, a fost pentru Așezământul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” de la Hârja o nouă zi de emoție și binecuvântare.
Încă de dimineață, cete de colindători au trecut pragul centrului cu daruri și cântec duios pentru bătrânii noștri.
Primii au fost elevi de gimnaziu ai școlii „Ghiță Mocanu” care, coordonați de doamna Director Prof. Otilia Bârgăoanu, Prof. Aristică Vaida, Prof. Irina Andronache și Prof. Liliana Mihalache au vestit, asemenea îngerilor, Nașterea Domnului.
Continuare [foto, info]...

Naşterea Domnului Hristos – prilej de bucurie sfântă

"Naşterea Domnului Hristos – prilej de bucurie sfântă" s-a intitulat evenimentul caritabil desfăşurat la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Oneşti.
Scopul evenimentului a fost strângerea de fonduri pentru Ghenadi - un om care, în urma cu mulţi ani, a suferit un accident feroviar care l-a lăsat fără membre.
I-a mai rămas doar mâna dreaptă cu care sculptează diferite obiecte, desi este stângaci.
Ghenadi a realizat cruci şi icoane sculptate doar cu un cuţit, tot de el confecţionat.
Evenimentul a fost iniţiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim - Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, de Asociaţia "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" de la Hârja - unde există un aşezământ social-filantropic.
Continuare [foto, video, info]...

Filantropie și colinde la Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare –Hârja”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și la îndemnul Părintelui Protopop Ioan Bârgăuanu, mai multe parohii din Protoieria Onești aduc bucuria Nașterii Domnului Hristos beneficiarilor Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, prin colind și daruri materiale oferite de comunitățile parohiale.
Duminică, 18 decembrie 2016, Așezământul Social-Filantropic de la Hârja a primit din nou, în atmosferă de „gazdă bună”, colindători.
Parohia Răducanu din Târgu Ocna, prin reprezentanți de seamă mobilizați de Părintele Vasile Panțâru a adus daruri pentru bătrânii rezindenți în centrul nostru. Corala „Buna Vestire” a aceleiași parohii a presărat cristalin „cântec cu veste bună” pe holurile așezământului, aducând astfel bucurie și mângâiere în sufletele ascultătorilor.
De asemenea, luni, 19 decembrie 2016, copii din Parohia Păltinata, a Protopopiatului Onești, instruiți de Părintele Valentin Chircu și doamna preoteasă Mihaela au venit să colinde și să aducă daruri bătrânilor de la Hârja.
Continuare [foto, info]...

Tineri colindători de la Hârja, vestitori ai Nașterii Domnului, la Roman

Luni, 19 decembrie, de la ora 14, La Catedrala arhiepiscopală "Sf. Cuv. Parascheva" din Roman, copiii Centrului de Excelență în Dezvoltarea Resurselor Intelectuale și Culturale ale tinerilor (C.E.D. R.I.C), din cadrul Asociației "Sf. Voievod Ștefan cel Mare" Hârja, au prezentat un program artistic de Crăciun, care a cuprins colinde, meditații lirice la duminicile din preajma Nașterii Domnului și o piesă de teatru creștin reunite sub genericul: "Vin colindători, cum veneau odată, leru-i ler".
Cu emoții, dar și cu bucuria de a vesti Nașterea Domnului micii colindători beneficiari ai serviciilor sociale oferite prin intermediul Asociației "Sfântul Voievod Ștefan cel Mare" Hârja au ajuns în după-amiaza zilei de luni la Catedrala arhiepiscopală "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Roman.
Continuare [foto, info]...

Dăruind vei dobândi

"Dă-ți seama că trebue să te arăți oamenilor neîncetat. Dar prin purtarea cea bună și prin fapte. Căci și bolnavii află și cunosc pe doctorii binefăcători și izbavitori, nu din vorbe, ci din fapte.” (Sfântul Antonie cel Mare)
Dacă vom învăţa să avem grijă de bătrâni, de persoanele în vârstă singure, bolnave, nefericite, de multe ori ignorate de rude, de cei apropiaţi, atunci copiii noştri vor face cunostinţă cu modele pozitive de viaţă, care îi vor ajuta să crească frumos, vor fi educaţi să fie buni, generoşi, sensibili, omenoşi, vor avea capacitatea să aprecieze faptele bune raportate la cele rele, să dezvolte atitudini şi comportamente pozitive faţă de persoanele în vârstă care de multe ori şi în multe situaţii, ajung în situaţii defavorabile, chiar de risc; copiii noştri iniţiaţi în acordarea ajutorului celor care au nevoie de el vor avea cugetul curat şi vor creşte frumos, vor zburda prin iarba fragedă, păsările se vor înălţa spre cerul senin, peştii vor mai înota în apele limpezi şi… va fi iubire !...
Continuare [foto, info]...

Filantropie și colinde la Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel mare –Hârja”

În perioada 16-17 decembrie 2016, la Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, două școli gimnaziale din Onești, ”Sf.Voievod Ștefan cel Mare” și ”Emil Racoviță” au devenit purtătoare ale mesajului Nașterii Domnului Hristos, prin colinde și filantropie.
Elevii școlii ”Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Onești, insituție parteneră în multe proiecte și activități, coordonați de Domnul Director Prof. Ionel Abaza, Doamna Prof. Nadia Vîlcu și Doamna Prof. Marta Pânzaru, au venit la așezământ cu daruri pentru bătrâni constând în alimente și obiecte de trebuință îngrijirii lor.
Pe lângă acestea, un dar deosebit a fost colindul lor, armonie de cântec, bucurie și credință ce a picurat lacrimi de nostalgie și dragoste pe obrazul gazdelor ce au primit cu emoție vestea nașterii Fiului de Împărat în chip minunat, actul lor artistic aducând atmosfera din peștera Betleemului în mijlocul lor. Școala „Emil Racoviță”, reprezentată de prof. Elena Daniela Coșa, a adus bucuria colindului și a darului oferit vârstnicilor din centrele rezidențiale ale asociației.
Continuare [foto, info]...

Proiectul social - educațional: ”Să fii mai bun în prag de sărbători”, la Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare" – Hârja

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Parohia Prădaiș, Protopopiatul Sascut, alături de Școlile generale din Huruiești și Cornii de Sus, au implementat la Hârja un proiect de voluntariat la care au participat peste 70 de elevi, părinți și cadre didactice.
Scopul proiectului social – educațional al celor patru parteneri a fost sprijinirea materială copiilor din Centrul de zi al asociației de la Hârja și dezvoltarea personalității copiilor prin activități extrașcolare.
Câteva din activitățile propuse de cele două instituții de învățământ, Parohia Prădaiș și Asociația de la Hârja, au constat în pregătirea unui program artisitic de către elevii acestor școli și susținerea acestuia în cadrul Centrului de zi pentru copii al Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”.
Continuare [foto, info]...

Tinerii eroi ai revoluției din 1989 pomeniți la Onești

Cu binecuvântrea Înaltpreasfințitului Părintelui nostru Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, astăzi 17 decembrie 2016, s-a continuat tradiția de a oferi o masă caldă copiilor orfani din Onești.
Astfel, ca în fiecare sâmbătă, la Pensiunea Alexandra, peste 40 de copii au fost primiți și antrenați în această activitate din cadrul proiectului "Masa Bucuriei" al Protoieriei Onești, iar bucuria de astăzi le-a fost oferită cu sprijinul familiei Iscu, al domnului Laurențiu și al doamnei Cristina.
În cadrul întâlnirii de astăzi copiii au pregătit și un program artistic de colinde și poezii pentru care au fost răsplătiți cu dulciuri și iconițe.
Fiecare copil a primit și câte un prosop de la preoții prezenți precum și alte daruri.
La slujba de pomenire a celor adormiți au fost amintiți tinerii eroi ai revoluției din 1989, martirii care s-au jertfit pentru libertate și demnitate națională.
Continuare [foto, info]...

Concert de colinde

Vineri, 16 decembrie 2016, ora 17.oo, oneştenii au fost invitaţi la tradiţionalul concert de colinde din Catedrala "Pogorârea Duhului Sfânt".
Concertul a fost deschis de corala Ierotheos a Protoieriei Oneşti.
Pentru cei care şi-ar fi dorit să fie prezenţi dar, din binecuvântate pricini, nu au reuşit să ajungă, oferim înregistrarea integrală a concertului.
Pentru ca materialul video să fie şi mai atractiv, pe parcursul concertului există imagini descriptive din Oneşti şi catedrala în care s-a desfăşurat evenimentul.
Continuare [foto, video, info]...

Studenți voluntari la Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”

În contextul Anului omagial dedicat de către Patriarhia Română educației tineretului creștin ortodox, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, a organizat în perioada 14-15 decembrie o tabără dedicată studenților de la Facultatea de Filosofie și Științe Politice, Departamentul de Sociologie și asistență socială din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași.
Cei 33 de studenți au venit la Hârja plini de așteptări, de la a-și petrece timpul liber într-un mod cât mai plăcut, până la a regăsi beneficiari dornici de a-și povesti momentele cele mai importante ale vieții, care ulterior să devină subiecte pentru diversele proiecte ale acestora.
Continuare [foto, info]...

Proiectul educațional „Povești la gura sobei”, implementat la Tg. Ocna

Miercuri, 14 decembrie a.c. s-a desfășurat la sediul Casei de Cultură din localitatea Tg. Ocna un proiect de voluntariat denumit de organizatori „Povești la gura sobei”. Acesta a fost inițiat de reprezentanții UNICEF din Tg.Ocna în colaborare cu Consiliul Local al orașului, Colegiul Național „Costache Negri” și Școala Gimnazială nr. 7 (Centrul de Reeducare) Tg. Ocna.
Având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, profesorul de religie Benone Paul Văsâi, membru în acest demers educațional și cultural-catehetic, a vorbit cu această ocazie tinerilor prezenți despre semnificația religioasă a sărbătorilor de iarnă, răspunzând totodată întrebărilor adresate de aceștia.
Continuare [foto, info]...

Sfânta Liturghie pentru nevăzători

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim și din purtarea de grijă a Părintelui Protopop Ioan Bârgăoanu, după obiceiul statornicit, s-a săvârșit astăzi, 15 decembrie 2016, Sfânta Liturghie pentru nevăzători la Capela Spitalului Municipal Onești.
În contextul pregătirii spirituale pentru marea sărbătoare a Nașterii Domnului, membrii Asocieției pentru nevăzători ai Filialei Onești în colaborare și comuniune cu membrii Filialei Bacău ai aceleiași asociații, coordonați de Prof. Dumitru Chiuc, au adus în buchet de colinde tuturor celor prezenți, vestea venirii pe lume a Fiului de Împărat, născut în chip minunat în peștera din Betleem.
Continuare [foto, info]...

Sfântul Ierarh Spiridon prăznuit la Târgu Ocna

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în ziua de 12 decembrie 2016, prăznuirea hramului Sfântul Ierarh Spiridon a fost cinstită la Capela Misionară din Târgu Ocna cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de un sobor de 16 preoți, sub protia părintelui Ionuț Ilie Comisu de la Parohia Sfântul Nicolae-Onești, care a ținut și cuvântul de învățătură.
Un cor de copii de la Școala Gimnazială Nr.1 Târgu Ocna, condus de doamna învățătoare Carmen Dumitrașcu, a vestit asemenea îngerilor Nașterea Domnului Hristos, fiind răsplătiți cu tradiționale daruri. Prefigurând anul care se apropie-2017, an declarat de Sfântul Sinor al B.O.R. „Anul omagial ai iconarilor și pictorilor bisericești”, copiii și tinerii iconari de la cercul de pictură „Sfântul Spiridon și Sfântul Nicolae-prietenii copiilor” au pictat pe sticlă sub îndrumarea preotului misionar Valentin Ilie și profesorului coordonator Teodora Potoc, făcând din sticle-fereastre spre lume, adevărate ferestre spre Ȋmpărăția lui Dumnezeu.
Continuare [foto, info]...

Corala „Armonia” a concertat la Onești

În ajun de cinstire a Sfântului Ierarh Spiridon, duminică, 11 decembrie 2016, cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și la inițiativa părintelui Ioan Bârgăoanu, protopop al Protoieriei Onești, la Casa de Cultură din Onești a avut loc un concert extraordinar susținut de corala „Armonia”, din Arhiepiscopia Tomisului.
Evenimentul a debutat cu anunțarea Praznicului Nașterii Domnului, prin interpretarea troparului sărbătorii: „Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru…” și purtarea în procesiune pe scenă a icoanei Nașterii Domnului marcând astfel „Betleemul” sau ieslea în jurul căreia corala „Armonia” avea să-și cânte colindele. Apoi, părintele secretar eparhial Ciprian Ignat a adus binecuvântarea IPS Ioachim pentru acest act cultural de la Onești, invitând la microfon pe părintele inspector Ilarion Mâță care a propus audienței realizarea unui act de caritate, constând în achiziționarea unui aparat medical special care să fie donat, din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și a Protoieriei, secției de Pediatrie a Spitalului Onești.
Continuare [foto, info]...

Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” a primit vizita ambasadorului Marii Britanii

Excelența Sa, Paul Brummell, împreună cu familia sa și alte oficialități, a vizitat ieri, 10 decembrie 2016, Centrele sociale ale Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”.
Paul Brummell a participat la un eveniment cultural organizat de Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” și Asociația ”Copiii în sânul familiei”, la Sala Paraclis bisericesc din cadrul complexului social – medical.
Aici învitații de seamă au luat parte la un concert de colinde susținut de beneficiarii celor două instituții după care au vizitat centrele sociale ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, de la Hârja. Întâlnirea cu tinerii voluntari de la Colegiul ”Dimitrie Cantemir” din Onești, a fost un moment emoționat în condițiile în care, tinerii au avut posibilitatea să adreseze mai multe întrebări diplomatului englez.
Continuare [foto, info]...

Primii colindători ai Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare” – Hârja

Centrul rezidențial social – medical pentru persoane vârstnice de la Hârja, a primit vizita unor tineri sportivi din municipiul Onești, sâmbătă, 10 decembrie 2016.
Clubul sportiv de Karate „Zamolxis” din Onești, a adus pentru prima dată anul acesta, colindul cel sfânt și bun, vârstnicilor din Centrul rezidențial de la Hârja.
Această vizită este o premieră pentru instituția social - filantropică, niciun alt club sportiv ne mai fiind prezent, până acum, într-un proiect social la asociația de la Hârja Tinerii sportivi, împreună cu domnul antrenor Sensei Nicu Bulilete, au colindat bătrânii centrului, oferindu-le daruri și dragostea lor, celor aflați în suferință.
Continuare [foto, info]...

Tineri voluntari ai Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, colindând vârstnicii instituționalizați din Municipiul Iași

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, reprezentanți ai Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, și tineri voluntari, studenți la Facultatea de Filosofie și Științe Social – Politice din Iași, Departamentul de Sociologie și Asistență Socială, au plecat la colindat, vestind Nașterea Domnului Hristos, la Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice ”Sf. Parascheva”, din cadrul DGASPC Iași.
Tinerii studenți ai Anului III Asistență Socială, de la Universitatea A. I. Cuza din Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social – Politice, au plecat la colindat alături de unii angajați ai asociației de la Hârja și Pr. Ilarion Mâță, coordonatorul seminarului dela cursul de Asistență Socială a Persoanelor Vârstnice, oferind posibilitatea viitorilor asistenți sociali să interacționeze direct cu această categorie de beneficiri, oferindu-le în dar colindele tradiționale,fructe, dulciuri și felicitări confecționate de studenți.
Continuare [foto, info]...

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, premiată în cadrul Galei Județene a Voluntariatului

În data de 07 decembrie, la Teatrul de vară ”Radu Beligan” din Municipiul Bacău, Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) și Kaufland România au organizat Gala Județeană a Voluntariatului, ediția a X-a, eveniment ce a strâns în jur de o mie de tineri voluntari, cărora li s-au alăturat oficiali, reprezentanți ai organizațiilor în care activează, profesori și părinți.În data de 07 decembrie, la Teatrul de vară ”Radu Beligan” din Municipiul Bacău, Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) și Kaufland România au organizat Gala Județeană a Voluntariatului, ediția a X-a, eveniment ce a strâns în jur de o mie de tineri voluntari, cărora li s-au alăturat oficiali, reprezentanți ai organizațiilor în care activează, profesori și părinți.
Evenimentul a avut drept obiectiv principal încurajarea voluntariatului prin premierea celor mai valoroase proiecte și a celor mai activi dintre adolescenții implicați în aceste proiecte.
Continuare [foto, info]...

Rugăciune în parohia Blidari

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în ziua de 8 decembrie 2016, treaptă din urcușul duhovnicesc spre Nașterea Domnului, credincioșii din parohia Blidari s-au bucurat duhovnicește unindu-se în rugăciune cu un numeros sobor preoți sub protia Părintelui Protoiereu Ioan Bârgăoanu.
Aici, din grija Părintelui Paroh Dorin Geaboc Badic, s-au demarat începând din luna octombrie ample lucrări de renovare a vechii case praznicale.
În cadrul Tainei Sfântului Maslu ce s-a săvârșit preoții au invocat mila lui Dumnezeu pentru cei aflați în suferință trupească sau sufletească și pentru întărirea sufletului în fața încercărilor vieții.
La finalul slujbei, preoții și credincioșii au fost unși cu untdelemnul sfințit al bucuriei de Părintele Dumitru Toflea, decanul de vârstă al soborului, iar Părintele Protopop a subliniat printr-un cuvânt de folos duhovnicesc importanța acestei lucrări a Bisericii în viața noastră.
Continuare [foto, info]...

Pe urmele lui Ștefan cel Mare și Sfânt

Astăzi, 7 decembrie 2016, în sala de festivități a Centrului de cultură, artă și spiritualitate "Sfântul Voievod Ștefan cel Mare" a școlii cu același nume, s-a desfășurat ultima activitate din cadrul proiectului "Pe urmele lui Ștefan cel mare și Sfânt" inițiat de Școala Gimnazială "Sfântul Voievod Ștefan cel Mare" din Municipiul Onești în parteneriat cu Asociația "Sfântul Voievod Ștefan cel Mare" Hârja și Protoieria Onești.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor implicate în proiect, alți invitați de seamă, cadre didactice și părinți.
În deschidere, Prof. Ionel Abaza, directorul școlii, a adresat un cuvânt de bun venit tuturor.
Continuare [foto, info]...

Concurs interdisciplinar Tradiție și Spiritualitate

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în ziua de 07 decembrie 2016, Școala Gimnazială Nr.1 din Tg. Ocna, în parteneriat cu Biserica „Buna Vestire” Răducanu din Tg. Ocna județul Bacău, a organizat ediția a IV-a a Concursului interdisciplinar Tradiție și Spiritualitate.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în ziua de 07 decembrie 2016, Școala Gimnazială Nr.1 din Tg. Ocna, în parteneriat cu Biserica „Buna Vestire” Răducanu din Tg. Ocna, județul Bacău, a organizat ediția a IV-a a Concursului interdisciplinar Tradiție și Spiritualitate.
Șaizecișicinci de copii au așternut pe hârtie lucrările personale care s-au înscris în cele 3 secțiuni din cadrul concursului: poezii, ghicitori și compuneri dedicate Sfântului Nicolae.
Continuare [foto, info]...

Zilele duhovnicești ale Oneștiului

Cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, duminică, 4 decembrie, în Parohia “Sf. Nicolae” din orașul Onești, Protopopiatul Onești, a debutat programul duhovnicesc destinat credincioșilor oneșteni sub egida „Zilele duhovnicești ale Oneștiului”.
Programul religios a început prin aducerea spre închinarea credincioșilor parohiei și a tuturor pelerinilor prezenți a unei părticele din moaștele Sfântului Nectarie, ce se află la Parohia Lazaret din municipiul Bacău.
A urmat oficierea acatistului Sfântului Nectarie și a Sfântului Nicolae, oficicată de un sobor de preoți în frunte cu Pr. Arhim Pimen Costea, Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și aături de Pr Ioan Bârgăoanu, protopoul locului și de Pr. paroh Ioan Verdan. Imediat după acest moment duhovnicesc toți creștinii au participat la o conferință. Pr. Vicar Administrativ - Arhim. Pimen Costea, a prezentat lucrarea cu titlul “Sfânt și sfințenie în Ortodoxie”.
“ Sfinții au păstrat această comunicare cu Dumnezeu tot restul vieții lor. Noi ne complicăm viața noastră pentru că vrem să părem ceea ce nu suntem.
Ne place să creadă lumea despre noi că suntem altceva decât ceea ce suntem. Definiția sfântului este următoarea: Sfântul este acela care are comuniune permanentă cu Dumnezeu...
Continuare [foto, info]...

Elevii Școlii Gimnaziale Larga din comuna Dofteana l-au serbat pe Sfântul Nicolae

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim și la inițiativa doamnei director a Școlii Gimnaziale Larga, Dofteana, prof. Gîtu Sorina, în data de 5 decembrie, a avut loc proiectul educațional „Să îl cunoaștem pe Sfântul Nicolae”.
În cadrul acestui eveniment elevii Școlii Gimnaziale Larga din Protopopiatul Onești, coordonați de profesorul de Religie Ortodoxă Buzatu Ionel, i-au bucurat pe profesorii și colegii lor cu două frumoase colinde închinate Sfântului Nicolae și Piesa de teatru școlar „Sfântul Nicolae și fetele sărace”, reiterând una din multele fapte minunate săvârșite de Sfântul Ierarh Nicolae.
Scopul acestui proiect îl constituie prezentarea vieții și minunilor Sfântului Nicolae pe înțelesul copiilor, așa încât aceștia să înțeleagă că „Moșul nu-i o închipuire, nu-i desene animate, ci o persoană care a existat și care continuă, prin Harul lui Dumnezeu, să se pună la dispoziția oamenilor care iubesc valorile în care și el a crezut: credința, nădejdea și dragostea.
Continuare [foto, info]...

Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, la Gala voluntarilor de Cruce Roșie - filiala Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a luat parte la Gala Crucii Roșii Române - filiala Bacău, organizată în data de 05 decembrie 2016, la Restaurant Aerostar.
Evenimentul a marcat cele mai importante momente ale activității Crucii Roșii din anul 2016, prin prezentarea și diseminarea acestora, cât și prin premierea celor mai activit și dedicați voluntari ai anului 2016.
Evenimentul a adunat un număr impresionant de instituții publice centrale, județene și locale, cât și actori sociali din mediul privat sau ONG-uri.
Delegatul Eparhiei la această Gală a fost pr. Ilarion Mâță, președinte al Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja și inspector în cadrul Sectorului Social – Filantropic.
Continuare [foto, info]...

”Fii voluntar! Prin tine lumea va fi mai bună!”, la Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”

În contextul Zilei internaționale a voluntarilor și a Anului omagial dedicat de către Patriarhia Română educației tineretului creștin, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin intermediul Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, a organizat work-shop-ul: ”Fii voluntar! Prin tine lumea va fi mai bună!”.
Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a marcat luni, 05 decembrie 2016, Ziua Internațională a Voluntarilor prin organizarea unui eveniment cultural-educațional și social desfășurat în cadrul Centrului social-medical de îngrijire a persoanelor vârstnice.
Continuare [foto, video, info]...

Liturghie arhierească la biserica din Salina, Târgu-Ocna

Sâmbătă, 3 decembrie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a slujit Sfânta Liturghie la biserica cu hramul Sfânta Mare Muceniță Varvara din Salina, Tâgu-Ocna, din Protopopiatul Onești.
Simțindu-se nevoia prezenței unui preot aici, la Sfânta Liturghie din această sâmbătă de hram, a fost hirotonit întru preot părintele diacon Elisei Roncea pe seama parohiei „Sfântul Nicolae”, Viișoara, Protopopiatul Onești, cu slujire la biserica "Sfânta Mare Muceniță Varvara" din salină.
În cadrul Sfintei Sfintei Liturghii săvârșite de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele Arhim. Pimen Costea, vicar eparhial și părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Onești, părintele Petru Roncea a rostit cuvântul de învățătură.
Continuare [foto, video, info]...

Masa bucuriei

Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Ioachim, astazi 03 decembrie, s-a continuat actiunea "Masa bucuriei", la Pensiunea Alexandra unde au luat masa de pranz, un numar de peste 45 de copii.
Aceasta s-a realizat cu purtarea de grija a familiei parintelui Vasile Florea, preot paroh la Parohia Cotofanesti, Protoieria Onesti.
Multumim tuturor celor care au venit.
Continuare [foto, info]...

Conferință și prezentare de carte "Religie și violență în Europa seculară"

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 28 noiembrie, la Cinema Capitol, din municipiul Onești, s-a desfășurat o conferință în cadrul căreia s-a prezentat cartea cu titlul "Religie și violență în Europa seculară", a domnului prof. univ. Nicu Gavriluță, decan al Facultății de Filosofie a Univesității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași.
In deschiderea serii, corala parohiei "Buna Vestire" Tg. Ocna a interpretat un buchet de cântece religioase.
Cartea a fost recenzată de pr. prof. lector Marius Popescu din cadrul Facultății de Filosofie a Univesității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași și de pr. dr. Ciprian Cloșcă.
Apariția editorială cuprinde dezbaterile din cadru a 11 emisiuni care au fost difuzate pe parcursul a doi ani, de televiziunea Patriarhiei Române.
Autorii volumului, Prof. Nicu Gavriluță , preotul Nicolae Dima și diaconul Sorin Mihalache, abordează fenomenul religios prezent în diferite tematici.
Ei analizează și interpretează teologic și sociologic teme foarte actuale din societate. În încheiere a avut loc o sesiune de autografe.
Continuare [foto, info]...

27 de ani de la trecerea marelui duhovnic Arsenie Boca la viața veșnică

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, însoțit de peste cincizeci de preoți din cele șase protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, într-un sobor de 7 ierarhi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și slujba de pomenire pentru părintele Arsenie Boca, la Mănăstirea Prislop, astăzi, 28 noiembrie, cu prilejul împlinirii a 27 de ani de la trecerea marelui duhovnic în viața veșnică.
Protoieria Onesti a fost reprezentată la acest eveniment duhovnicesc de 8 preoți delegați să se alăture în slujire numerosului sobor.
Continuare [foto, video, info]...

"Masa bucuriei", în ziua Sfântului Stelian - ocrotitorul copiilor

Cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, în ziua prăznuirii Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor, s-a continuat "Masa bucuriei", la Pensiunea Alexandra.
Totul a fost realizat cu ajutorul familiei domnului Florin şi Adina Dănilă şi a părintelui Dorin Geaboc Bădic, astfel luând masa aproximativ 70 de copii, de la reţeaua de apartamente "Casa mea", de la Centrul "Alexandra" şi de Scoala "Nadia Comaneci".
Mulţumim tuturor.
Continuare [foto, info]...

Bucuria Liturghiei la hramul Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina din Mănăstirea Caşin

Parohia Mănăstirea Cașin, cu hramurile „Sfântul Arhidiacon Ștefan” și „Sfânta Mare Mc. Ecaterina”, din Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, a venerat pe unul dintre sfinții ei ocrotitori.
Părintele Ioan Bârgăoanu, parohul acestei comunități de credincioși, alături de un impresionant sobor de preoți oneșteni, a serbat pe Sfânta Ecaterina, vineri, 25 noiembrie, în cadrul Sfintei Liturghii.

Delegatul IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la acest moment de sărbătoare și rugăciune sfântă a fost Părintele Arhimandrit Andrei Ioniță, mare ecleziarh al Catedralei „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman.
Continuare [foto, video, info]...

Întâlnirea profesorilor de religie din Protoieria Oneşti

Cu binecuvantarea I.P.S. Ioachim, Arhiepiscopul Romanului si Bacăului, joi 24 noiembrie 2016, la Şcoala Gimnazială "Nicolae Pâslaru" Caşin, jud. Bacău, a avut loc întalnirea profesorilor de religie din Protoieria Oneşti.
Doamna profesoară de religie Olga Mîşu a sustinut o lectie demonstrativă la clasa a VII-a, cu tema "Prietenia".
Elevii au pregătit citate despre prietenie din Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinti şi oameni de cultură.
"Tema prieteniei este actuală având în vedere singurătatea şi însingurarea de care suferă anumiţi oameni" - prof. Mîsu Olga.
Continuare [foto, info]...

Întinde o mână și dă o șansă vieții! Donează sânge!

Miercuri 23 noiembrie în Protoieria Onești, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, s-a desfășurat cea de a doua etapă a Proiectului social- filantropic Donând poți salva vieți!
Ce face parte din Proiectul Eparhial Întinde o mână și dă o șansă vieții! Donează sânge!.
Această activitate s-a desfășurat la Spitalul Municipal Sfântul Ierarh Dr. Luca în colaborare cu Centrul de Transfuzie Bacău , unde un număr de 25 de preoți au fost prezenți și au donat sânge, atât de necesar pentru cei aflați în suferință.
Proiectul va continua în date de 13 decembrie când echipajul de la Centrului de Transfuzie va fi prezent din nou în cadrul Spitalului Municipal pentru o noua campanie de donare.
Continuare [foto, info]...

Ziua Bibliei

În cadrul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și al comemorării Sf. Ierarh Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pe data de 17 noiembrie 2016 s-a desfășurat la Colegiul Național Costache Negri din Tîrgu Ocna proiectul educațional ,,ZIUA BIBLIEI” în colaborare cu Protoieria Onești, parohiile „Sf. Ioan”, „Buna- Vestire” și „Precista” din Tîrgu Ocna, Centrul de Reeducare Tg.Ocna și Școlile Gimnaziale nr. 1, 2 și 7 din Tg. Ocna alături de Școala Gimnazială Nr.1, Slănic Moldova.
Pornind de la cuvintele Mântuitorului din Evanghelia lui Matei Cap. XXIV, versetul 35, ‚,Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”, inițiatorul proiectului domnul prof. Benone-Paul Văsâi a explicat importanța Bibliei în viața noastră ca izvor principal al Revelației divine dar și despre utilitatea citirii Sf. Scripturi în această perioadă a Postului Nașterii Domnului.
Continuare [foto, info]...

Conferință duhovnicească la Onești, în a doua săptămână din Postul Crăciunului

Având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, luni 21 noiembrie 2016 , de sărbătoarea „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, la Onești s-a desfășurat conferința cu tema: ,,Viața spirituală și câteva provocări ale lumii de azi”.
Conferențiar al serii duhovnicești a fost părintele diacon Sorin Adrian Mihalache, cadru didactic universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași.
Corul Filomelos, dirijat de prof. Paula Cautiș a deschis seara spiritual-culturală, interpretând Catavasiile Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos și alte cântări specifice acestei perioade bisericești.
Continuare [foto, video, info]...

Campanie de prevenire a delincvenţei juvenile şi a abandonului şcolar

Sub genericul „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”, în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, Protoieria Oneşti, prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, am dat startul celei de a doua etape a Campaniei de prevenire a delincvenţei juvenile şi a abandonului şcolar, ce se desfăşoară în cadrul Proiectului eparhial misionar În temniţă am fost şi aţi venit la Mine (Matei 25, 36).
Şi în acest an şcolar 2016-2017 Protoieria Oneşti, Centrul Educativ Târgu Ocna şi Şcoala Gimnazială nr. 7 Târgu Ocna vor continua procesul de informare şi prevenire a tuturor elevilor din cadrul Şcolilor Gimnaziale, Colegiilor şi Liceelor.
Scopul acestei campanii este de a reduce abandonul şcolar, prin conştientizarea minorilor, a familiilor şi factorilor educaţionali, cât şi prevenirea săvârşirii faptelor delincvente ce survin în urma absenteismului de la vârste foarte fragede.
Continuare [foto, info]...

Slujbă de pomenire la biserica „Sfinții Împărați“, din Tg. Ocna

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, începând cu ora 8:00, la inițiativa Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și cu binecuvântarea I. P. S. Arhiepiscop Ioachim, a avut loc la biserica „Sfinții Împărați“, din Tg. Ocna, o slujbă de pomenire pentru deținuții politici ce odihnesc în groapa comună din apropierea Penitenciarului-Spital.
Sfânta Liturghie și rânduiala parastasului au fost oficiate de către părintele Arhimandrit Pimen Costea, Vicar administrativ, delegat al Centrului Eparhial de la Roman, părintele Protoiereu Ioan Bârgăoanu și de preoți ortodocși ai zonei.
Continuare [foto, info]...

Masa bucuriei

Cu binecuvântarea înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, astăzi 19 noiembrie 2016, 45 de copii au luat prânzul la pensiunea "Alexandra", din Oneşti, în spiritul tradiţiei aşezate la Protoieria Oneşti, de a oferi o masă caldă în fiecare sâmbătă.
Mulţumim tuturor.
Continuare [foto, info]...

Conferință preoțească la Protoieria Onești, invitat domnul Ionuț Mavrichi

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, astăzi, 17 noiembrie 2016, la biserica "Sf. Nicolae", din municipiul Onești, s-a desfășurat Conferința preoțească, la care a fost invitat domnul Ionuț Mavrichi, Consilier patriarhal, ofiţer de presă şi purtător de cuvânt al delegaţiei Patriarhiei Române la Sfântul şi Marele Sinod din Creta, desfășurat în perioada 16-27 iunie, acest an.
Reprezentantul Patriarhiei a vorbit despre sinodalitate şi eclesiologie, despre titulatura de biserică a cultelor religioase, despre necesitatea întrunirii unui sinod panortodox după secole în care au existat piedici în calea acestui deziderat.
Continuare [foto, info]...

Conferinţă despre sănătate şi longevitate

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în aula Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” Oneşti s-a desfăşurat conferinţa "Sănătate şi longevitate".
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" de la Hârja, jud. Bacău sub coordonarea , Preotului Ilarion Mâţă, sub egida protoieriei Oneşti, cu sprijinul Primăriei Oneşti şi Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”.
Conferinţa a fost susţinută de lector universitar doctor Aurelia Curaj - medic primar în gerontologie şi geriatrie cu multiple competenţe în nutriţie, metabolism, diabet, de la Universitatea Bucureşti - catedra de Sociologie şi Asistenţă Socială.
Continuare [foto, video, info]...

Întâlnirea profesorilor de religie

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăui, a avut loc întâlnirea dintre profesorii de religie din municipiul Onești și părintele protopop Ioan Bârgăoanu.
Această întâlnire a avut ca prim scop prezentarea acțiunilor care se vor desfășura la sfârșitul acestui an calendaristic în Protoieria Onești, astfel în data de 21 noiembrie va conferenția părintele diacon Sorin Mihalache, profesor la Facultatea de Teologie din Iași, iar pe data de 28 noiembrie va veni domnul profesor universitar, doctor Nicu Gavriluță, decan al Facultății de Filosofie din Iași, aceste evenimente desfășurându-se la sala Capitol din Onești.
Continuare [foto, info]...

Masa bucuriei

Cu binecuvântarea înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, astăzi 12 noiembrie 2016, 45 de copii au luat prânzul la pensiunea "Alexandra", din Oneşti, în spiritul tradiţiei aşezate la Protoieria Oneşti, de a oferi o masă caldă în fiecare sâmbătă.
în demersul de astăzi am fost ajutati de doamna profesor de religie Podaru, de la Şcoala gimnazială "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare", iar masa a fost oferită de familia Stupu Mihai.
Mulţumim tuturor.
Continuare [foto, info]...

Ședință administrativă în Protopopiatul Onești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea Berzunți, Protoieria Onești, astăzi, 10 noiembrie 2016, preoții oneșteni s-au întrunit în ședință lunară.
Din partea Centrului eparhial, la această ședință preoțească, au fost delegați domnul Consilier juridic Aurelian Constantin Alexa și părintele Inspector Silviu Daniel Matei.
Aceștia au prezentat preoților noi metode pastoral misionare necesare activității preotului în parohie, transmițând totodată și alte comunicări administrative.
Continuare [foto, info]...

Hram la Târgu Ocna

In ziua de 8 noiembrie , statiunea Tg Ocna a imbracat haina de sarbatoare, biserica Sf, Voievozi serbandu-si hramul.
Cu aceasta ocazie, preotii din localitate, invitati de pr. Sorin Mihail Postelnicu, au oficiat Sf.Liturghie, iar la sfarsit, parastasul ctitorilor.
Credinciosii, in frunte cu autoritatile locale, s-au bucurat si anul acesta de Concursul de pictura,,Ziua Ingerilor" sustinut de copiii scolilor nr. 1, 2, 3 si 7 din Tg Ocna, care au primit numeroase premii din partea parohiei.
Slujba s a incheiat cu o agapa la asezamantul din parohie, impartita tuturor credinciosilor.
Continuare [foto, info]...

Manifestare religioasa si culturala la Parohia Poiana Sarata, Protopopiatul Onesti

Astazi, 8 noiembrie 2016, cu ocazia Sarbatorii "Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil", Biserica Parohiala din Poiana Sarata si-a sarbatorit hramul, avand ca oaspeti autoritati locale, fii ai satului si credinciosi din parohie si imprejurimi.
Sfanta Liturghie a fost savarsita sub protia Parintelui Inspector eparhial Alupei Constantin impreuna cu Parintele Inspector Mâță Ilarion si Parintele Paroh Sanel Lazarel. Dupa Sfanta Liturghie, impreuna cu parintii Zaharia Nicolae, Apetrei Ioan, Purice Simion, Pistea Bogdan-Ionel si Cristea Florin s-a savarsit Parastasul pentru ctitori si eroii trecuti la cele vesnice in Primul Razboi Mondial si Slujba de multumire pentru ostenitorii, organizatorii hramului si credinciosii parohiei.
Continuare [foto, info]...

Hram la Mănăstirea Caşin

Din încredințarea Inaltpreasfintitului Parinte Ioachim Arhiepiscopul Romanului si Bacaului si sub protia parintelui Ioan Bargaoanu, protopop de Onesti, la Biserica Sfintii Arhangheli din Mănăstirea Casin, preotii cercului pastoral ,,Valea Casinului" intruniti în sobor, au săvârșit Sfânta Liturghie cu ocazia praznuirii Sfintilor Mihail si Gavriil , protectorii si ocrotitorii acestei parohii.
Gazdele, parintele paroh Dan Miloiu si parintele Gheorghe Leustean impreuna cu pastoritii lor , au oferit cu ocazia hramului hrana calda la aproximativ 320 dintre participanții de la acest eveniment.
Continuare [foto, info]...

La Viișoara, protoieria Onești, a fost sfințită o troiță închinată Sfinților Arhangheli.

La intrarea în parohia Viișoara dinspre Târgu-Ocna, o troiță nou construită a primit botezul sfințirii, duminică, 4 noiembrie 2016, cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, de către părintele protopop Ioan Bârgăoanu înconjurat de părintele Vasile Panțiru și parohul Viișoarei, părintele Petru Roncea.
Așezată la poalele dealului Arcaciu, troița, care a primit hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, marchează locul unde s-a oprit marea alunecare de teren din anul 1971 ceea ce a dus la modificarea geografică a zonei.
Continuare [foto, info]...

Pomenirea mortilor la "Masa bucuriei" in Protoieria Onesti

Astăzi a fost pomenit Arhiepiscopul Eftimie, Părintele nostru, la doi ani de trecerea la cele veşnice, la "Masa bucuriei" pe care o oferim, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, la peste 40 de copii, în fiecare sâmbătă, la pensiunea Alexandra.
Prânzul de azi a fost oferit de doamna Camelia Boitan pentru pomenirea celor adormiti.
Dumnezeu să pomenească pe toţi cei adormiţi.
Continuare [foto, info]...

Consiliul Județean Bacău și Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, la sfârșit de proiect

În perioada iulie-octombrie a.c., cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și al Bacăului, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a implementat proiectul social „Abordare integrată în furnizarea de servicii socio-medicale în cadrul Centrului rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice, Hârja, com. Oituz”.
Cu un cost total de 42.400 lei, proiectul nu s-ar fi putut derula decât cu ajutorul și cofinanțarea Consiliului Județean Bacău, care a oferit în baza Legii 350/2005 suma de 40.000 lei pentru derularea activităților prescrise.
Proiectul a avut un real succes datorită faptului că a adus îmbunătățiri în numeroase domenii de activitate și a fost făcut cunoscut unui număr impresionant de actori sociali de interes atât din țară, cât și din străinătate prin intermediul Simpozionului internațional desfășurat la Hârja în perioada 1-2 octombrie.
Continuare [foto, info]...

Binecuvântare la Centrul de dializă "Fresenius NephroCare" din Onești

Astăzi 02 noiembrie s-a binecuvântat Centrul de dializă, din cadrul Spitalului municipal "Sf. Luca al Crimeii", Onești de către părintele protopop Ioan Bârgăoanu și părintele capelan Petrică Cuibar.
Aici sub coordonarea domnului doctor Leonard Roșu, o echipă de medici, asistenți și infirmieri fac tot ce le stau în putere pentru ca bolnavii ale căror vieți depind de dializă să nu mai fie obligați să meargă până la Bacău, pentru a primi asistență medicală de specialitate.
Continuare [foto, info]...

Liturghie și pomenire la Cimitirul Red din Onești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului si Bacăului, astăzi, 01 noiembrie 2016, un sobor de preoți oneșteni, sub protia părintelui arhimandrit Pimen Costea, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat prima Sfântă Liturghie la capela cimitirului RED din municipiul Onești. În acest cimitir odihnesc peste 9500 de creștini.
Sub protia părintelui arhimandrit Pimen Costea, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, preoți din municipiul Onești, alături de părintele protopop Ioan Bârgăoanu, au săvârșit prima Sfântă Liturghie în capela cimitirului RED din Onești.
Continuare [foto, info]...

Comuniune sfințitoare

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 27 octombrie 2016 s-a săvârșit Sfânta și dumnezeiasca Liturghie la Parohia Crucea de Piatră din Onești, Protopopiatul Onești, sub protia părintelui protopop Bărgăoanu Ioan.
A devenit tradiție pentru enoriașii parohiei Crucea de Piatră să-și mărturisească evlavia și față de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi în cadrul sărbătorilor hramului Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Trăim convingerea că nu suntem singurii care avem evlavie la acest Sfânt cuvios, dar suntem singura parohie din protopopiatul Onești și cu hramul acesta.
Trebuie amintit faptul că la biserica aceasta s-au făcut ample lucrări de construcții și reamenajare a sfintei biserici: s-a consolidat toată fundația bisericii, s-au întărit pereții și s-a refăcut complet șarpanta bisercii.
Continuare [foto, info]...

Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” și oportunitățile de finanțare ale Grupului de Acțiune Locală (G.A.L.)

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a semnat bugetul aferent contractului de finanțare din cadrul Grupului de Acțiune Locală (GAL) Valea Trotușului.
Sedința de lucru din 28.10.2016 a avut ca principal obiectiv întrunirea Adunării Generale în vederea semnării bugetului aferent contractului de finanțare pentru perioada 2017-2023.
Strategia de dezvoltare locală a GAL Valea Trotușului are în vedere finanțarea de proiecte pe o serie de măsuri și domenii de intervenție:
Continuare [foto, info]...

Sfinţirea C.P.U. Oneşti

Joi, 28 octombrie 2016, la Spitalul Municipal „Sfântul Ierarh Dr. Luca din Oneşti” a avut loc sfinţirea noului Centru de Primiri Urgenţe.
Slujba de sfinţire a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Protoiereul Ioan Bârgăoanu, cu binecuvântarea I.P.S. Ioachim Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
La festivitatea de inaugurare au fost prezente personalităţi din lumea medicală.
Manifestarea a debutat cu o scurtă şedinţă de informare asupra obiectivului (investiţii, adresabilitate, utilitate)
Continuare [foto, video, info]...

O lacrimă grăiește mai mult decât o mie de cuvinte...

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, astăzi, 27 octombrie 2016, la Capela cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" a Spitalului Municipal Onești, ca în fiecare lună, a fost săvârșită Sfânta Liturghie la care au participat membrii ai Asociației Nevăzătorilor din Onești.
Bucuria acestei Sfinte Slujbe a fost înmulțită de sărbătorirea Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, Sfânt ce se bucură de o cinstire deosebită în Biserica noastră.
Părintelui Capelan Petrică Cuibar i s-a alăturat în slujire Părintele Alexandru Pânzaru, care la finalul slujbei a vorbit credincioșilor despre mântuitoarea învățătură a Bisericii noastre Ortodoxe strămoșești de a cinsti sfinții care mult s-au ostenit pe urmele Mântuitorului Hristos în viața pământească și au mărturisit ca Apostolul că nu mai trăiesc ei, ci Hristos trăiește în ei, devenind astfel izvor de vindecări pentru toți creștinii care le cer ajutorul.
Continuare [foto, info]...

Sf. Mare Mucenic Dimitrie

Rugaciune la parohia "Sf. Treime", Tg. Ocna, Protoieria Onesti, la sarbatoarea inchinata Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de mir.
Sub preotia pr. protoiereu Ioan Bargaoanu si la invitatia pr. Adrian Bugeac, paroh la parohia "Sf. Treime", preoti din orasul Tg. Ocna si imprejurimi s-au rugat in Sf. Liturghie pentru tot sufletul crestinesc.
Continuare [foto, info]...

Bucurie și binecuvântare la Mitrovița Văii Cașinului

Sărbătoarea închinată Sf. Dimitrie Izvorâtorul de mir a prilejuit Cercului pastoral de pe Valea Cașinului "Sfinții Voievozi", întâlnirea în rugăciune.
Sub preotia părintelui protopop Ioan Bârgăoanu, preoții de pe Valea Cașinului au oficiat Sf. Liturghie la Parohia Cașin I, Protopopiatul Onești.
După săvârșirea slujbei s-au făcut rugăciuni pentru cei adomiți întru Domnul și pentru cei vii care poartă numele Sf. Dimitrie, iar apoi toți credincioșii au fost invitați de către părintele paroh Marius Cojocaru la o agapă creștină, în Casa de prăznuire "Sf. Apostoli Petru și Pavel", a parohiei Cașin I.
Continuare [foto, info]...

Rugăciune și comuniunie în ajunul Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir la Parohia Brătila ll

În ajunul sărbătorii Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Părintele Protoiereu Ioan Bârgăoanu a făcut popas de rugăciune în parohia Brătila II.
Aici s-a alăturat Cercului Pastoral "Părintele Constantin Badiu" si Părintelui Paroh Dumitru-Ciprian Coșa, săvărșind Slujba Vecerniei unită cu Litia deschizând astfel, sărbătoarea Sfântului care înmiresmează toamna, marcată în acest loc binecuvântat, de frumoase tradiții.
Sfânta slujbă în această parohie vine după ce în luna septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a fost în mijlocul credincioșilor de aici sfințind noua clopotniță și Troița cu hramurile "Izvorul Tămăduirii" și "Sfântul Ioan Botezătorul".
Continuare [foto, info]...

Ziua Armatei Române

Marţi, 25 octombrie 2016, de ziua Armatei Române, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Inspectoratul județean de Jandarmi "Ștefan cel Mare", Bacău, Detașamentul nr. 3, Onești, preoți ai Protoieriei Onești, sub preoţia părintelelui protopop Ioan Bârgăoanu au binecuvântat drapelul României, au sfințit Troița din curtea unității, închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail și Gavriil și au citit rugăciuni de binecuvântare pentru angajații detașamentului.
Din partea Protoieriei s-au oferit Icoane cu Sf. Nicolae, Ocrotitorul municipiului Onești.
Continuare [foto, info]...

"O masă caldă în amintirea sufletelor inocente"

Cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Parinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în cadrul Proiectului "Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi", în Protoieria Oneşti s-a început o activitate filantropică, împreună cu Şcolile Generale din Oneşti, prin care se doreşte stimularea elevilor pentru a veni la şcoală şi a învăţa mai bine.
Astfel la Pensiunea "Alexandra" din Oneşti s-a oferit o masă caldă, unui grup de copii de la Şcoala Gimnazială "G. Călinescu" sub îndrumarea directorului prof. Maria Zaharia şi a prof. de religie Cătălina Cernica.
"Am oferit această masă pentru copiii care au adormit întru Domnul, pe străzile Oneştiului şi nu are cine să-i pomenească" a precizat d-na Elena Măgdălina, de la pensiunea "Alexandra".
Continuare [foto, info]...

Ziua Națională a Educației în Penitenciare

În cadrul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Centrul de Reeducare Tg.Ocna în colaborare cu Protopopiatul Onești, Colegiul Național ,,Costache Negri,, din Tg.Ocna, Liceul Teologic Fericitul Ieremia Onești, Liceul Tehnologic Tg.Ocna și Școala Gimnazială nr.7 au organizat proiectul educativ ,,Ziua Națională a Educației în Penitenciare” care s-a desfășurat în sala de festivități a Centrului Educativ, joi 13 octombrie 2016.
Cu această ocazie s-a subliniat necesitatea educației în viața fiecărui tânăr. Ideea de bază a fost că un rol deosebit de important îl are educația religioasă, încă din copilărie, a tinerei generații pentru că Sf. Biserică și cuvântul evanghelic sunt adevăratele jaloane după care ne putem organiza o viața echilibrată.
Continuare [foto, info]...

La Viișoara, au fost binecuvântate surorile de cruce ale văduvei din Nain

În Duminica Învierii fiului văduvei din Nain, a 20-a după Rusalii din anul mântuirii 2016, ne-am adus aminte de purtătoarele crucii văduviei din parohia Viișoara, invitându-le în după amiaza zilei la o întâlnire cu Hristos, Mirele Bisericii, Ocrotitorul și Însoțitorul lor pe Calea mântuirii.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și în prezența părintelui Ioan Bârgăoanu, protoiereu al Oneștiului, și a părintelui Ilie Cătălin, de la parohia Slănic Moldova, întâlnirea văduvelor Viișoarei cu Hristos s-a conturat printr-o întreită cântare liturgică.
Întâi s-a slujit paraclisul Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, mult folositoarea tuturor, dar mai ales a văduvelor.
Apoi au fost pomeniți pentru iertarea și odihna veșnică soții văduvelor, întru fericita și veșnica lor pomenire.
Încheierea a fost cu un Tedeum, mulțumitoare rugăciune înălțată Sfintei Treimi pentru ajutorul și însoțirea de până acum, cu nădejdea în purtarea de grijă a lui Hristos până la revederea cu cei dragi în Împărăția lui Dumnezeu.
Continuare [foto, info]...

Manifestări comemorative la Poiana Sărată, dedicate împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a participat zilele acestea la manifestările prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial.
Alături de ierarhul Romanului și Bacăului a mai fost prezent și Preasfințitul Andrei, episcopul Covasnei și Harghitei, precum și reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, alături de preoți și credincioși din Poiana Sărată și din împrejurimi.
Reprezentanți ai Guvernului României, ai Ministerului Apărării Naționale, ai Prefecturii şi Consiliului Județean Bacău, ai Asociației ”Cultul Eroilor” şi ai Asociației Veteranilor de Război, unități militare şi de jandarmi, precum şi oameni din zona Oneştiului şi comunele limitrofe au participat zilele acestea la Poiana Sărată la manifestările prilejuite de comemorarea a 100 de ani de la intrarea României în Pimul Război Mondial.
Continuare [foto, video, info]...

Proiectul „Spune nu violenței”, la Onești

În cadrul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și în parteneriat cu Protoieria Onești s-a desfășurat cu ocazia Zilei Internaționale a Nonviolenței proiectul „Spune nu violenței”.
În cadrul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și în parteneriat cu Protoieria Onești s-a desfășurat, cu ocazia Zilei Internaționale a Nonviolenței, proiectul „Spune nu violenței”.
Instituțiile partenere în acest proiect Centrul de Reeducare, Școala Gimnazială nr.7 și Colegiul Național „Costache Negri”, din Tg.Ocna, au decis să marcheze această zi prin mai multe activități la sala multimedia a Colegiului: ...
Continuare [foto, info]...

Simpozionul internațional pentru persoane vârstnice de la Hârja, la final

Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, în perioada 1-2 octombrie, a găzduit evenimentul cultural - științific intitulat: ”Tineretul creștin și persoanele vârstnice. Preocupări, strategii și modele de bună practică pentru un schimb intergerațional eficient”.
În contextul Anului omagial dedicat de către Patriarhia Română educației religioase a tineretului creștin ortodox, a împlinirii unui deceniu de activitate socială a instituției noastre și a Zilei internaționale a persoanei vârstnice, în parteneriat și cofinanțarea Consiliului Județean Bacău și Bella România, s-a desfășurat ediția a IV-a a Simpozionului internațional organizat de Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”:
Continuare [foto, info]...

Slubă de reînhumare, la Poiana Sărată, a Locotenentului Erou Nicolae Macarie

Cu puterea, cu lucrarea, cu harul Milostivului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în data de 02 octombrie 2016, a avut loc în localitatea Poiana Sărată, un ceremonial religios de reînhumare a osemintelor Locotenentului Erou Nicolae Macarie.
Cu puterea, cu lucrarea, cu harul Milostivului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în data de 02 octombrie 2016, a avut loc la Poiana Sărată un ceremonial religios de reînhumare a osemintelor Locotenentului Erou Nicolae Macarie, “primul ostaș rănit şi mort, când s-a trecut graniţa la Poiana Sărată, în noaptea de 14/15 august 1916, în Războiul pentru Întregirea Neamului”.
Acest ceremonial face parte din amplul program al Manifestărilor naționale dedicate Comemorării Centenarului Primului Război Mondial, care sunt în curs de desfășurare la Poiana Sărată, un sat românesc din Carpați cu oameni mândri şi gospodari, cu case frumoase, păduri bogate şi ape limpezi, care s-a aflat, în relativ scurta sa existenţă de 193 de ani, în vâltoarea istoriei.
Continuare [foto, info]...

Activitate misionară în Spitalul Municipal Onești

Din inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Spitalul Sfântului Ierarh Doctor Luca din Municipiul Onești s-a săvârșit Sfânta Liturghie la care au participat membrii ai Asociației nevăzătorilor.
Mulți dintrei cei prezenți s-au împărtășit în cadrul Sfintei Liturghii primind cu bucurie Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.
La final Părintele Protopop Ioan Bârgăoanu a ținut un cuvânt despre importanța Sfântului Antim Ivireanul și rolul pe care l-a avut în promovarea limbii române în cultul Bisericii.
Continuare [foto, info]...

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a fost comemorat la Târgu Ocna, Protopopiatul Onești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și la inițiativa părintelui protoiereu Ioan Bârgăoanu, Protopopiatul Onești a organizat marți, 27 septembrie, conferința teologică Trei sute de ani de ani de la moartea martirică a Sf. Antim Ivireanul 1716-2016.
Locul ales pentru desfășurarea al acestui eveniment cultural-religios a fost Biserica „Buna Vestire” - Răducanu din Târgu-Ocna, iar gazdă primitoare a fost părintele-paroh Panțiru Vasile-Ioan, coordonatorul Cercului pastoral misionar din acest oraș.
Conferința, structurată în două părți, a debutat cu un moment de rugăciune închinat Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul, ce a cuprins Acatistul sfântului, Utrenia și Sf. Liturghie în sobor, sub protia părintelui protopop.
Continuare [foto, video, info]...

Cercul pastoral de pe Valea Cașinului

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, astăzi 16 septembrie, Cercul pastoral de pe Valea Cașinului, sub protia pr. Protoiereu Ioan Bârgăoanu, a oficiat slujba Vecerniei și Taina Sf. Maslu la parohia Curița, în cinstea Sf. Sofia, prăznuită pe data de 17 septembrie, ocrotitoarea noiii Biserici, care se va ridica în parohia Curița.
Continuare [foto, info]...

Pelerinaj la crucea de pe dealul Perchiu

Cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la praznicul Înaltarii Sfintei Cruci, 16 preoti din Protoieria Oneşti, călăuziti de părintele Protoiereu Ioan Bârgăoanu şi alături de credincioşi au păstrat tradiţia pelerinajului la Crucea de pe dealul Perchiu.
La ora 15, preoţii şi credincioşii au pornit de la Biserica Sf. Nicolae din Oneşti către Crucea de pe Perchiu, unde s-a săvârsit Acatistul Sfintei Cruci urmat de un cuvânt de învăţătura rostit de părintele Protoiereu Ioan.
Continuare [foto, info]...

Eveniment duhovnicesc istoric – ,,Mâna Sfântului Ierarh Nicolae binecuvântează Oneștiul”

Cu puterea, cu lucrarea și cu harul Milostivului Dumnezeu, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României și a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, luni, 12 septembrie 2016, au ajuns spre închinare la Biserica ,,Sfântul Nicolae” din municipiul Onești, Sfintele Moaște, mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Începând cu ora 16.30, clopotele Bisericii ,,Sfântul Nicolae” anunțau întreaga suflare a municipiului de pe Trotuș, aflat sub oblăduirea Arhipăstorului Mirelor Lichiei că ocrotitorul său poposește în cetate.
Mulțime de credincioși, bărbați, femei și copii, alături de un impresionant sobor de preoți, au ieșit în întâmpinarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, care împreună cu părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii ,,Sfântul Gheorghe Nou” din București au adus spre închinare racla care adăpostește sfintele moaște, aduse în Țara Românească și dăruite Bisericii în anul 1599 de către Voievodul Mihai Viteazul şi soţia sa, doamna Stanca ( cf. cronicarului Radu Greceanu).
Continuare [foto, video, info]...

Deschiderea Anului Şcolar 2016 - 2017

Inaltpreasfintitul Parinte Ioachim a binecuvantat inceperea noului An scolar in Protoieria Onesti.
Au fost prezenti doamnele si domnii directori, de la Scolile si Liceele din cadrul Protoieriei, alaturi de profesori, invatatori si elevi.
Bucuria a fost deplina prin aducerea Sf. Moaste ale Sf. Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, de la Biserica "Sf. Gheorghe Nou" din Bucuresti, unde se afla de 400 de ani, Biserica ctitorita de Domnitorul martir Sf. Constantin Brancoveanu.
De peste 170 de ani Biserica "Sf. Nicolae" din Onesti il are ocrotitor pe marele Ierarh, iar astazi este prima data cand Mana lui binecuvinteaza Onestiul.
Continuare [foto, video, info]...

Festivitate de încheiere a „Atelierelor vacanţei” în Parohia Păltinata

Duminică, 11 septembrie 2016, cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Parohia Păltinata din Protopopiatul Onești, a avut loc un mic spectacol ce a încununat activităţile copiilor la „Atelierele vacanţei”, încheindu-se astfel cea de-a patra ediţie a unei veri pline de surprize şi colaborări intense cu tinerii.
La atelierele din acest an, membrii Grupului de Cateheză al Parohiei Păltinata, au participat la cursuri de teatru, muzică, desen, handmade şi dans, anul acesta urmărindu-se promovarea valorilor naţionale şi catehizarea tinerilor, respectându-se tema anului omagial.
Prieteniile vechi legate la ediţiile anterioare au fost consolidate prin jocurile de echipă şi cursurile interactive.
Continuare [foto, info]...

Tabăra de la mare a tinerilor din cadrul Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, 28 de copii ai Centrului de zi ”Sf. Dionisie Exiguul” Hârja și 8 coordonatori de grup din cadrul Asociației ”Sfântul Voievod Ștefan cel Mare Hârja, au luat parte la tabara ”Bucuria de a fi copil”, în perioada 5-10 septembrie 2016, în stațiunea Jupiter.
Jocul este singura atmosferă în care ființa psiho-socială poate să respire și în consecință să acționeze.
Nu ne putem imagina copilaria fără râsetele și jocurile sale! Deși copiii au avut programul încărcat cu activități de socializare și cunoastere și activități pe plajă, nu au uitat să se trezească mai devreme și să se culce puțin mai tarziu pentru a se ruga în tihnă.
Continuare [foto, info]...

Campanie de prevenire a abandonului școlar

eeeee În cadrul ,,Anului omagial al educației tineretului creștin ortodox”și al proiectului eparhial ,,Lăsati copiii să vină la Mine și nu-i opriți”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și sub patronajul Protoieriei Onești, în parohia „Sf.Ioan” - Tg.Ocna s-a desfășurat o campanie de prevenire a abandonului școlar coordonată de preotul paroh Postelnicu Mihail Sorin, în colaborare cu credincioșii și cadrele didactice din stațiunea Tg.Ocna.
Pe 11 septembrie 2016, în Duminica dinaintea Înălțârii Sfintei Cruci, după Sfânta Liturghie ,părintele Mihail Sorin a prezentat roadele acestei campanii reușind cu ajutorul oamenilor de bună credință să ofere ghiozdane și rechizite la 60 de copii care provin din familii nevoiașe.
Continuare [foto, info]...

Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, membru activ al dialogului social județean

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” a devenit partener și membru activ al dialogului social din cadrul Comitetului de Coordonare și Monitorizare a Strategiei județene de Dezvoltare a Serviciilor Sociale.
Ieri, 9 septembrie 2016, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” a participat la întâlnirea de lucru a membrilor CCM în Sala mare a Consiliului Județean Bacău și a avut ca scop reglementarea aspectelor de natură organizatorică și analiza stadiului elaborării Planului de acțiune privind implementarea Strategiei Județene de Dezvoltare a Serviciilor Sociale 2014-2020, instituția fiind reprezentată de Liliana Pânzaru, psihologul asociației de la Hârja.
Continuare [foto, info]...

”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, la Centrul social – medical pentru persoane vârstnice de la Hârja

Astăzi, 08 septembrie 2016, Așezământul social-filantropic „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a primit vizita membrilor Uniunii Generale a Pensionarilor din România, Filiala Bacău.
Vizita s-a desfășurat în cadrul unui proiect „Să ne cunoaștem prin cântec: bunicii cântă pentru copii, părinți, nepoți”, proiect demarat de UGPR Bacău și cofinanțat cu spijinul Consiliului Județean Bacău în baza Legii 350/2005.
Activitatea desfășurată de aceștia a fost precedată de participarea la Sfânta Liturghie în care a fost cinstită sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului.
Ulterior, vârstnicii instituționalizați în cadrul Centrului rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice – Hârja au fost bucurați de spectacolul susținut de vizitatori, aceștia cântând melodii din folclorul românesc, melodii populare care au însuflețit atmosfera din cadrul instituției.
Continuare [foto, info]...

Tineri angajați în misiunea socială a Bisericii, la Asociația „Sf. Voievod cel Mare” - Hârja

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în contextul Anului omagial dedicat de către Patriarhia Română, educației religioase a tineretului creștin ortodox, miercuri, 07 septembrie 2016, numeroși tineri ai mai multor comunități ortodoxe din Județul Bacău, s-au implicat într-un amplu program misionar în cadrul Centrului social - medical pentru persoane vârstnice de la Hârja
Tineri creștin ortodocși din Asociația ”Oastea Domnului”, însoțiți de Pr. Petru Roncea și Pr. Adrian Țuglea, au oferit vârstnicilor de la Hârja momente de aleasă bucurie duhovnicească prin rugăciuni specifice, cântări și citirea scripturii.
Continuare [foto, info]...

Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului

Cu ocazia „Zilei Mondiale de Prevenire a Suicidului”, în data de 06 septembrie 2016, în contextul „Anului omagial al educației tineretului creștin ortodox”, la sediul Centrului Educativ Tîrgu Ocna, s-a desfășurat proiectul de activitate privind „Lupta pentru prevenirea suicidului”.
Proiectul s-a derulat pentru tinerii internați în această instituție, tratând fenomenul suicidului din perspectivă sociologică, medicală și religioasă.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, problematica prevenirii suicidului din punct de vedere religios a fost prezentată de domnul Văsâi Benone Paul, profesor de Religie Ortodoxă, la Colegiul Național „Costache Negri”, Tg.Ocna, care a fost invitat în calitate de colaborator al Centrului Educativ Tg.Ocna.
Continuare [foto, info]...

Libertate și comuniune în Hristos la Parohia Păltinata

Joi, 18 august 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, parohia Păltinata a avut ca invitaţi în cadrul activităţilor Şcolii de vară, 15 tineri instituţionalizaţi la Centrul Educativ Târgu Ocna.
Această acţiune a venit ca o continuare a campaniei desfăşurate de Parohia Păltinata „Dor de copilărie şi de libertate” care s-a integrat într-un proiect mai mare al Protoieriei Oneşti, din primăvara acestui an, „Libertatea omului este partea divină din el – depinde de tine dacă vrei să o păstrezi”, care a avut ca parteneri Protoieria Oneşti, Centrul Educativ Tg. Ocna şi diferite şcoli gimnaziale şi licee de pe raza municipiului Oneşti, prin acest proiect urmărindu-se combaterea delincvenţei juvenile şi a abandonului şcolar.
Continuare [foto, info]...

Centrul de zi pentru copii de la Hârja și-a cinstit ocrotitorul

Manifestări inedite au marcat în acest an hramul paraclisului de la Hârja, ziua în care a fost prăznuit Sf. Dionisie Exiguul, ocrotitorul Centrului de zi pentru copii. Aflat în mijlocul beneficiarilor serviciilor sociale oferite prin intermediul Complexului social-filantropic de la Hârja, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a apreciat faptul că „Aici la Hârja e o permanentă întâlnire între vârstnici, cei ce au pus deja în practică Evanghelia, şi copiii, cei care de acum învață să o pună în practică.”
Manifestări religioase şi cultural-artistice dedicate Sf. Dionisie Exiguul, ocrotitorul Centrului de zi pentru copii şi al Paraclisului bisericesc din cadrul Complexului social - filantropic de la Hârja, s-au desfășurat în zilele de 31 august și 1 septembrie.
Continuare [foto, video, info]...

De Ziua Limbii Române, eveniment de suflet „Sfântul Grai Românesc” la Slănic Moldova

Miercuri, 31 august 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a avut loc la Slănic Moldova festivitatea spiritual-culturală dedicată Zilei Limbii Române, eveniment intitulat „Sfântul Grai Românesc”.
Programul desfășurat în Biserica „Sfântul Proroc Ilie” aflată în centrul Perlei Moldovei, cum este supranumită stațiunea de sub Nemira, a debutat cu slujba Utreniei, intonarea Imnului Acatist al Sfintei Cuvioase Parascheva compus de ierarhul nostru romașcan și Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de 9 preoți sub protia părintelui protopop de Onești Ioan Bârgăoanu, răspunsurile la strană fiind date de Corul Filomenos.
Programul cultural ce a urmat celui liturgic a fost marcat de un cuvânt de laudă a sfântului grai românesc rostit de părintele protopop Ioan și de intonarea Imnului Național, quintesență a iubirii de limba noastră maternă, de către Corul Filomenos.
Continuare [foto, info]...

100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial

Manifestările prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial au angrenat cele mai reprezentative instituții ale statului care astăzi, 26 august 2016, organizează în peste 100 de cimitire sau în preajma monumentelor închinate eroilor evenimente comemorative ce pun în valoare semnificația inegalabilă a jertfei soldaților români căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea libertății și a demnității naționale.
Din dorința de a arăta că sacrificiul fiecărui soldat are o valoare unică, de mare importanță pentru neam, în aceste locații din țară sunt astăzi în premieră pomenite în cadrul unor ceremonii solemne cele 330.000 de nume ale eroilor de pe liste cu valoare de document, ce reprezintă oglinda conștiinței noastre naționale.
Continuare [foto, info]...

„Toacă și ie moldovenească” – manifestare de duh la Schitul „Cuviosul Eftimie cel Mare” din Târgu-Ocna

Pe orizontul Cireșoaiei, la întretăierea dintre Istorie și actualitate, s-a semnat, de ziua Martirilor Brâncoveni, 16 august 2016, actul de renaștere în Protoieria Onești a iei și a toacei ca mijloace de dăinuire a Neamului și a Bisericii în contemporaneitate.
Organizat într-un mod festiv, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și sub îndrumarea Protoieriei Onești, prin părintele protopop Ioan Bârgăoanu, a Parohiei „Schimbarea la Față” Poieni, prin părintele paroh Cristian Mazilu, și a Schitului „Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare”, Poieni, Târgu-Ocna, prin părintele stareț protosinghel Claudiu Constantin Panțiru, momentul inaugural ce se dorește a deveni tradiție peste vremi a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți sub protia părintelui protopop Ioan Bârgăoanu, în biserica din lemn a Schitului „Sfântul Eftimie cel Mare”, gazda evenimentului.
Continuare [foto, info]...

Excursie

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și în colaborare cu Primăria stațiunii Tîrgu Ocna, preoții parohi Dan Miloiu (M.Cașin) și Petrică Cautiș (Borzești), profesorii de religie ortodoxă Benone și Laura Văsâi împreună cu preotul Sorin Postelnicu de la parohia Sf.Ioan Tg.Ocna au inițiat și organizat o excursie pe data de 9 august 2016 pentru tinerii din stațiunea Tg. Ocna răsplătindu-i pentru implicarea în activitățile Școlii de vară.
Primul popas s-a făcut la ctitoria voievodului Gheorghe Ștefan de la parohia Sfinții Mihail și Gavriil-Mănăstirea Cașin-Bacău, unde prin dragostea părintelui Dan Miloiu am vizitat lăcașul de cult și ne-am rugat la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu "Pantanassa" apoi am putut observa ruinele palatului și beciurile domnești.
Continuare [foto, info]...

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni

Duminică 31 Iulie 2016, a sosit, în protopopiatul Oneşti, Icoana Maicii Domnului de la Mânăstirea Giurgeni considerată şi consemnată in tradiție ca făcătoare de minuni.
Evenimentul a avut loc la biserica monument istoric Sfantul Nicolae, ctitorita de boierul Alecu Aslan.
Cu aceasta ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, înconjurat de un sobor de preoți, a săvârşit slujba acatistului Preasfintei Născatoare de Dumnezeu.
Icoana a ramas in protopopiat pana la data de 4 august unde a poposit la Târgu Ocna, Coţofăneşti, Dofteana, Helegiu, Mănăstirea Caşin, Buciumi, Oituz şi Bogdăneşti.
Continuare [foto, video, info]...

Pioasă amintire după un sfert de secol

În dimineața zilei de astăzi, 29 iulie 2016, în cartierul oneștean Slobozia păstorit de preacucernicul părinte Clement Popa, s-a săvârșit Sfânta Liturghie sub preoţia părintelui protoiereu Ioan Bârgăoanu, înconjurat de un sobor de preoți.
Prilejul întâlnirii în rugăciune a fost împlinirea a 25 de ani de la gravele inundații ce au afectat acest cartier la data de 29 iulie 1991, urmare a deversării apelor lacului Belci.
Imediat după Sfânta Liturghie s-a săvârșit slujba Parastasului pentru cei adormiți în această tragedie.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu sprijinul financiar al Consiliului Local al Municipiului Onești și din grija părintelui paroh Clement, s-a ridicat, în apropierea bisericii, spre amintirea celor pomeniți, o troiță-monument cu deosebite desene pe marmură reprezentând scene ale tragicului eveniment, având deasemenea, zugrăvite 31 de nume ale celor adormiți.
Continuare [foto, info]...

Tabără de tineret şi adolescenţi, la Asociaţia ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, prin Sectorul social – filantropic, a găzduit în perioada 22 – 27.07.2016 tabăra de adolescenți și tineri creștini ortodocși ai eparhiei și nu numai, în parteneriat cu Asociația ”Oastei Domnului”.
După găzduirea taberei de vară pentru copii „Unde ești copilărie?” din perioada 15 – 20 iulie, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a găzduit și tabăra de adolescenți și tineri din cadrul aceleiași comunități de creștini. Tabăra de tineret s-a desfășurat în contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și a avut ca temă „Lepădarea de sine”.
Continuare [foto, info]...

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, doctor fără de arginți, bucuria nevăzătorilor

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului părintelui nostru Ioachim, o părticică din moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon a fost astăzi prezentă în mijlocul credincioșilor ce s-au închinat la biserica sa din curtea spitalului oneștean cu prilejul hramului.
Cu bunăvoința doamnei președinte Laura Damian și a domnului Manuel Volmer, printre pelerinii sărbătorii s-au numărat și membrii ai Asociației nevăzătorilor din Onești, invitați de Protoieria Onești.
Răspunsurile la strană în cadrul Sfintei Liturghii au fost oferite de corala parohiei "Buna Vestire" din Târgu Ocna.
La finalul slujbei, părintele protoiereu Ioan Bârgăoanu a mulțumit tuturor pentru prezență, părintelui capelan Petrică Cuibar pentru frumoasa organizare și a anunțat debutul unui proiect prin care nevăzătorii vor beneficia în fiecare lună de o Sfântă Liturghie oficiată pentru cei care își doresc apropierea de Hristos și de Biserică.
Continuare [foto, info]...

Vizita Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim la Cimitirul Eroilor din Poiana Sărată

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent în data de 26 iulie la Cimitirul Eroilor din Poiana Sărată, comuna Oituz, pentru a pregăti sărbătorile închinate cinstirii eroilor neamului românesc care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea țării în Primul Război Mondial.
Această întâlnire s-a desfășurat la inițiativa Pr. Constantin Alupei, inspector statistică, misiune și prognoză în cadrul Centrului eparhial de la Roman.
În contextul împlinirii a 100 de ani de la Primul Război Mondial (1916-2016), o comisie alcătuită din reprezentanți ai instituțiilor ecleziastice și militare s-a întrunit în parohia Poiana Sărată pentru a hotărî programul sărbătoririi acestui eveniment pe data de 7-8 octombrie, având drept centru pentru desfășurarea activităților Biserica Neamului din Poiana Sărată și cimitirul eroilor.
Continuare [foto, info]...

Cercul pastoral-misionar „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” s-a întrunit la Parohia Heltiu

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Parohia Heltiu, marţi, 19 iulie 2016, s-a întrunit Cercul pastoral-misionar „Sfântul prooroc Ilie Tezviteanul” la biserica din satul Boiştea, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.
În data de 19 iulie, în Parohia Boiștea, cu prilejul întrunirii cercului pastoral „Sf. Ilie Tesviteanul”, sub protia părintelui protopop de Oneşti, Ioan Bârgăoanu, s-a săvârşit Sfânta Liturghie, la care au slujit preoţii: Vasile Florea (Parohia Coţofăneşti), Samuel Pricaz (Parohia Bâlca), Dorin Geaboc (Parohia Blidari), Ovidiu Herbei (Parohia Negoieşti), Stoica Aurel (Parohia Valea Bogdanei), Ioan Ursu (Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Oneşti) şi Constantin-Cornel Jupenschi (Parohia Heltiu).
Continuare [foto, nfo]...

Tabăra de vară ”Unde ești copilărie?”, la Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” – Hârja

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” – Hârja, în contexul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, a găzduit în perioada 15-20 iulie tabăra pentru copii „Unde ești copilărie?” organizată în parteneriat cu Asociația ”Oastea Domnului”.
Tabăra de vară de la Hârja s-a adresat celor 42 de copii români ortodocși, cu vârsta între 9-14 ani, din eparhia Romanului și Bacăului, dar și din alte regiuni ale țării, chiar și din diaspora: Anglia, Italia și Spania.
Continuare [foto, nfo]...

Împreună slujitori pe "Carmelul" românesc

Astăzi, în ziua de prăznuire a Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul, la metocul chiriarhal închinat lui, pe Dealul "Trei hotare", "Carmelul" băcăuan, au urcat preoți din Protoieriile Onești și Moinești, în haină de sărbătoare, împreună cu preacuvioși părinți și au înălțat rugăciune.
La acest ceas aniversar, părintele Protoiereu Costel Mareș și părintele Protoiereu Ioan Bârgăoanu au fost purtători ai mesajului tuturor preoților și credincioșilor pentru Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, dăruindu-i florile recunoștinței și felicitându-l cu ocazia onomasticii.
La finalul Sfintei Liturghii a fost evocată viața Sfântului Prooroc Ilie prin rostirea de către tineri a poemelor scrise de Arhiepiscopul Ioachim. Înaltpreasfinția sa a mulțumit tuturor și a rostit un cuvânt de învățătură.
Continuare [foto, video info]...

Sărbătorile stațiunii Slănic Moldova au debutat cu slujba Vecerniei și a Litiei hramului Sfântului Ilie Tesviteanul.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Slănic Moldova au debutat serbările stațiunii în biserica din centrul orașului închinată Sfântului Proroc Ilie.
Sub preotia părintelui protoiereu Ioan Bârgăoanu, soborul de preoți slujitori a săvârșit slujba Vecerniei și a Litiei pe 19 iulie 2016, curent, seara binecuvântată de ajun a sărbătorii Sfântului Proroc Ilie încheindu-se cu lansarea anuarului parohiei Slănic Moldova intitulat Izvorul numărul unu – imagine cum nu se poate mai sugestivă a Bisericii ca prim și desăvârșit Izvor al harului vindecător de suflete, Hristos Însuși al Cărui trup este Biserica fiind Izvorul numărul unu și unic al mântuirii lumii.
Continuare [foto, video info]...

Mircea PLATON – „Pentru cine bat clopotele”; evocările ÎPS Ioachim Giosanu

După 1989, piaţa literară din România a fost invadată de memorialistică.
Gama autorilor de lucrări autoreflective merge de la miniştri interbelici autori de însemnări politice zilnice, la ţărani care au luptat împotriva cooperativizării, de la scriitori care şi-au ţinut jurnalul de idei în timpul celui de-al doilea război mondial sau al dictaturii comuniste, la clerici care au traversat ani lungi de puşcărie politică sau de persecuţii şi la demnitari comunişti autori de lucrări auto-apologetice.
Orice om e propriul lui istoric, spunea în 1931 marele istoric american Carl Becker, şi avalanşa post-decembristă de producţii memorialistice a confirmat că, într-adevăr, sub crusta dictaturilor fierbe mereu magma democratică a memoriei vii, imposibil de răcit şi de turnat în tipare propagandistice prestabilite.
Jurnale, memorii, evocări, interviuri, mărturii, pseudo-romane, exerciţii de detaşare sau de apropiere de a anumită epocă sau de anumite evenimente, discursurile memoriei au fost diferite, dar relevanţa alternării de planuri temporale a persistat.
Şi asta pentru că, văzute în retrospect, anumite secvenţe istorice capătă o transparenţă care îi e refuzată istoriei trăite aici şi acum.
Vălmăşagul contemporan ne împinge să evadăm în limpezimea trecutului ordonat memorialistic, în fabula a cărei morală o cunoaştem deja.
Din acest punct de vedere, cartea lui Ioachim Giosanu, Arhiepiscop al Eparhiei Romanului şi Bacăului e nu doar un „panteon al sufletului” autorului, ci şi o evocare a unei întregi lumi.
Continuare...

Lucrări finalizate și binecuvântate în parohia Brătila

Credincioșii din Parohia Brătila (Protopopiatul Onești) s-au rugat alături de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim la slujba de sfințire a așezământului social-filantropic și a bibliotecii ”Protosinghel Nicodim Măndiță”.
Așezământul social-filantropic, biblioteca parohială ”Protosinghel Nicodim Măndiță” și casa parohială din parohia Brătila (Protopopiatul Onești) au fost sfințite sâmbătă, 16 iulie, în cadrul unei slujbe solemne oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.
Lucrările de construcție a casei parohiale și așezământului au fost executate de preotul Zaharia Nicolae, în perioada în care a fost paroh al Parohiei Brătila I.
Continuare [foto, info]...

Sfântul Ilie la Poiana Sărată

Cu binecuvântarea Înltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și anul acesta la Poiana Sărată, Protopopiatul Onești, în preajma sărbătorii Sfântului Ilie, ocrotitorul Bisericii și a întregii Parohii, se desfășoară o Sărbătoare câmpenească care dinamizează întreaga suflare a Văii Oituzului.
Sărbătoarea a debutat cu organizarea de către părintele paroh Sinel Lăzărel a unei tabere de vară, unde copiii sunt antrenați să învețe dansul popular și să picteze icoane pe sticlă.
În continuare sâmbătă și duminică vor avea loc manifestări ce vor îmbogăți duhovnicește sufletele celor ce iubesc si simt românește
Continuare [foto, info]...

Iniţiativă pentru nevăzători

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, miercuri, 13 iulie 2016, la inițiativa părintelui protopop Ioan Bărgăoanu și în colaborare cu Primăria municipiului Onești și Biblioteca municipală, filiala "Cosânzeana", s-a desfășurat întâlnirea Asociației nevăzătorilor, care la nivel județean are 2.300 de membri iar la nivelul orașului nostru sunt 180.
În cadrul acestei întâlniri s-a desfățurat un concurs de cunoștințe generale pe marginea mitologiei grecești, concurenți fiind membri ai Asociației, nevăzători.
Continuare [foto, info]...

Icoana Maicii Domnului Prodromița

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, marți, 12 iulie 2016, în ziua cinstirii Icoanei Maicii Domnului Prodromița, nefăcută de mână omenească, de la Muntele Athos, s-a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Buciumi II, la care sub protia părintelui Protoiereu Ioan Bârgăoanu, au participat preoți din Cercul pastoral local (parohiile Borzești, Buciumi I, Gutinaș, Jevreni, Rădeana).
Alături de aceștia au mai liturghisit și părintele Apetri Ioan și părintele Panțîru Vasile.
Continuare [foto, info]...

Conferinţă duhovnicească la Oneşti

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, luni, 11 iulie 2016, s-a desfășurat la sala Cinema Capitol, din Onești, Conferința cu tema "Părinți și copii, în Hristos și în Biserică", susținută de părintele profesor doctor Vasile Mihoc, de la Facultatea de Teologie "Sfântul Andrei Șaguna" din Sibiu.
Părintele profesor a vorbit celor prezenţi despre importanţa familiei, ca celulă de bază a societăţii, despre modul în care familia este atacată, în ziuaa de astăzi, despre importanţa credinţei şi a bisericii în închegarea şi trăinicia familiei.
Continuare [foto, video, info]...

Sfintele Moaşte ale Cuviosului Antipa de la Calapodești la Parohia Larga

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, sâmbătă 9 iulie 2016, au fost aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, de către Părintele Protopop Ioan Bârgăoanu, Sfintele moaște ale Cuviosului Antipa de la Calapodești în Parohia Larga pentru închinare.
S-a săvârșit slujba Sfintei Liturghii cu acatistul Sfântului de către Părintele Protopop și Preotul Paroh Lucian Vartolomei alături de un număr mare de credincioși, tineri și copii ai parohiei, fiind prezent la eveniment și primarul comunei noastre.
Sfintele Moaște au revărsat din plin pacea și bucuria sfântă în sufletele tuturor, prin rugăciunile Cuviosului transformând această zi într-o mare sărbătoare.
Continuare [foto, info]...

”Copiii împreună pentru o lume mai bună”, proiect educațional

La inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare" – Hârja, în contexul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, a dezvoltat o strategie pe termen lung de implicare în mai multe parteneriate sociale cu tinerii sau copiii Centrelor de zi sau rezidențiale, beneficiari ai unor instituții similare celei de la Hârja.
În acest context se înscrie și proiectul educațional ”Copiii împreună pentru o lume mai bună”, ai cărui beneficiari au fost 40 de copii din cadrul Asociației ”ProVita pentru născuți și nenăscuți” de la Valea Plopului, coordonată de Pr. Nicolae Tănase.
Continuare [foto, video, info]...

Sfinţire la Târgu Ocna

Sâmbătă, 9 iulie, la Biserica Naşterea Maicii Domnului de la cimitirul Eternitatea din Târgu Ocna, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a oficiat Slujba Vecerniei.
După binecuvântarea Litiei, ierarhul a sfințit noul aşezământ social-filantropic, ridicat în curtea bisericii şi pus sub ocrotirea Sfinților Părinți Ioachim şi Ana.
Cu aceasta ocazie, au fost aduse Sfintele Moaste ale Cuviosul Antipa de la Calapodesti.
La final, au fost înmânate distincţii celor ce s-au implicat în ridicarea lăcaşului social-filantropic iat I.P.S. Ioachim a încheiat cu un cuvânt adresat celor prezenti.
Continuare [foto, video, info]...

Conferință preoțească la Onești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, joi 30 iunie s-a desfășurat ședința lunară a preoților din Protoieria Onești. Această întrunire preoțească a avut loc la Ferma veche din localitatea băcăuană Bogdana.
Ca delegați ai Înaltpreasfinției Sale la această întâlnire a preoților din Protopopiatul Onești au fost preotul Consilier administrativ Alexandru Zamfir și domnul jurist Aurelian Constantin Alexa.
Toc acum, la această întrevedere, a participat și domnul profesor de istorie Ionel Abaza, care este directorul Școlii Gimnaziale „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din municipiul Onești.
Continuare [foto, info]...

Dreptcredinciosul Voievod Ştefan, pomenit la Borzești

În data de 1 iulie 2016, la Biserica Voievodală din Borzești, a avut loc slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia) la ziua de prăznuire a Dreptcredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Slujba, oficiată de un sobor de preoți sub preotia pr. Protoiereu Ioan Bârgăoanu, a fost urmată de premierea elevilor participanți la Olimpiada de religie etapa județeană și națională, și la Concursul Național „Cultură și Spiritualitate românească” etapa județeană.
Slujba, oficiată de un sobor de preoți sub protia părintelui protoiereu Ioan Bârgăoanu, a fost urmată de premierea elevilor participanți la Olimpiada de Religie, etapa județeană și națională, și la Concursul Național „Cultură și Spiritualitate românească”, etapa județeană.
În cuvântul rostit cu această ocazie pr. Ioan Bârgăoanu a mulțumit tuturor celor implicați în această activitate, și în mod deosebit pr. Inspector pentru disciplina Religie, Ionuț Căsăneanu, care, prezent și el la manifestarea de la Borzești, și-a exprimat aprecierea pentru efortul copiilor care şi-au dedicat bună parte din timpul lor studiului acestei discipline.
Continuare [video, foto, info]...

Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” și-a cinstit ocrotitorul.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a organizat în perioada 1-2 iulie 2016 evenimentul ”Ștefan cel Sfânt Domn al Moldovei, luptător pentru dreapta credință și dreapta făptuire”.
Cu ocazia omagierii Sf. Voievod Ștefan cel Mare, Asociația de la Hârja, în colaborare cu Școala Gimnazială „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” – Onești, au organizat un program omagial intitulat „Model de credinţă şi filantropie, alături de urmaşii răzeşilor lui Ştefan cel Mare de la Hârja.”
Programul omagial s-a desfășurat pe mai multe secțiuni, debutând cu manifestările religioase închinate Sf. Voievod în după-amiaza zilei de 1 iulie și dimineața zilei de 2 iulie.
Continuare [foto, info]...

Centrul Catehetic “Cuvioasa Parascheva” – îndrumător al Școlii de Vară din Parohia Păltinata

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, duminică, 26 iunie 2016, de „Ziua Drapelului Naţional”, în Parohia Păltinata din Protoieria Oneşti a debutat lansarea celei de-a patra ediţii a “Școlii de vară - Atelierele Vacanţei”.
S-a dat, astfel, startul la încă o vară plină de surprize, copiii din această parohie fiind aşteptaţi la activităţi culturale, catehetice, jocuri şi videoproiecţii tematice.
Ca și anul trecut, aceste activități de cateheză practică se desfășoară sub directa îndrumare a Centrului Catehetic “Cuvioasa Parascheva” - Biroul de Catehizare din cadrul Sectorului Cultural al Administrației Eparhiale.
“Ne-am bucurat de numărul din ce în ce mai mare al copiilor din parohie care au răspuns afirmativ la activităţile desfăşurate. Pentru vara aceasta le-am pregătit cursuri de teatru, desen, dansuri, limba engleză, ateliere handmade, videoproiecţii şi ore de cateheză. Nu am uitat nici de jocuri şi activităţi interactive de team-building. Ne jucăm şi Îl descoperim pe Dumnezeu acasă, la Biserică”, a declarant părintele Valentin Chircu, parohul de la Păltinata.
Continuare [foto, info]...

Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, în parteneriat cu instituții medicale, sociale și academice din Cluj – Napoca

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în perioda 27 iunie – 1 iulie, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, prin Sectorul Social – Filantropic, a perfectat mai multe parteneriate medico – sociale și academice cu instituții importante din Cluj – Napoca.
La Cluj – Napoca, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin delegatul acesteia, Pr. Ilarion Mâță, inspector eparhial al Sectorului Social – Filantropic, a încheiat un protocol de colaborare cu Centrul paliativ „Sf. Nectarie”, un modern centru de terapie integrată pentru bolnavii de cancer și alte boli terminale.
Deorece sunt foarte puține centre de acest profil, parafarea acestui parteneriat sprijină persoanele aflate în această situație pentru o eventuală internare în acest așezământ modico - social.
Continuare [foto, info]...

Finanțare nerambursabilă pentru Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare-Hârja”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” va implementa, începând cu 1 iulie, proiectul intitulat: Abordare integrată în furnizarea de servicii socio-medicale în cadrul Centrului rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice, Hârja, com. Oituz, proiect demarat cu sprijinul și finanțarea Consiliului Județean Bacău, în baza Legii 350 / 2005.
Proiectul are ca scop creșterea calității vieții beneficiarilor din cadrul Centrului rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice - Hârja prin furnizarea serviciilor socio-medicale în context integrat, prin implicarea acestora în terapie medicală, terapie de recuperare - reabilitare, terapie ocupațională și prin implicarea personalului angajat în procesul acordării unei îngrijiri responsabile.
Valoare proiectului aprobată de finanțator este de 42.400 lei, din care 4400 lei constă contribuția beneficiarului iar 38.000 lei din partea Autorității contractante, Consiliul Județean Bacău.
Continuare [foto, info]...

Conferință preoțească la Onești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, joi 30 iunie s-a desfășurat ședința lunară a preoților din Protoieria Onești. Această întrunire preoțească a avut loc la Ferma veche din localitatea băcăuană Bogdana.
Ca delegați ai Înaltpreasfinției Sale la această întâlnire a preoților din Protopopiatul Onești au fost preotul Consilier administrativ Alexandru Zamfir și domnul jurist Aurelian Constantin Alexa.
Toc acum, la această întrevedere, a participat și domnul profesor de istorie Ionel Abaza, care este directorul Școlii Gimnaziale „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din municipiul Onești.
Continuare [foto, info]...

Dreptcredinciosul Voievod Ştefan, pomenit la Borzești

În data de 1 iulie 2016, la Biserica Voievodală din Borzești, a avut loc slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia) la ziua de prăznuire a Dreptcredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Slujba, oficiată de un sobor de preoți sub preotia pr. Protoiereu Ioan Bârgăoanu, a fost urmată de premierea elevilor participanți la Olimpiada de religie etapa județeană și națională, și la Concursul Național „Cultură și Spiritualitate românească” etapa județeană.
Slujba, oficiată de un sobor de preoți sub protia părintelui protoiereu Ioan Bârgăoanu, a fost urmată de premierea elevilor participanți la Olimpiada de Religie, etapa județeană și națională, și la Concursul Național „Cultură și Spiritualitate românească”, etapa județeană.
În cuvântul rostit cu această ocazie pr. Ioan Bârgăoanu a mulțumit tuturor celor implicați în această activitate, și în mod deosebit pr. Inspector pentru disciplina Religie, Ionuț Căsăneanu, care, prezent și el la manifestarea de la Borzești, și-a exprimat aprecierea pentru efortul copiilor care şi-au dedicat bună parte din timpul lor studiului acestei discipline.
Continuare [video, foto, info]...

Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” și-a cinstit ocrotitorul.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a organizat în perioada 1-2 iulie 2016 evenimentul ”Ștefan cel Sfânt Domn al Moldovei, luptător pentru dreapta credință și dreapta făptuire”.
Cu ocazia omagierii Sf. Voievod Ștefan cel Mare, Asociația de la Hârja, în colaborare cu Școala Gimnazială „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” – Onești, au organizat un program omagial intitulat „Model de credinţă şi filantropie, alături de urmaşii răzeşilor lui Ştefan cel Mare de la Hârja.”
Programul omagial s-a desfășurat pe mai multe secțiuni, debutând cu manifestările religioase închinate Sf. Voievod în după-amiaza zilei de 1 iulie și dimineața zilei de 2 iulie.
Continuare [foto, info]...

Centrul Catehetic “Cuvioasa Parascheva” – îndrumător al Școlii de Vară din Parohia Păltinata

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, duminică, 26 iunie 2016, de „Ziua Drapelului Naţional”, în Parohia Păltinata din Protoieria Oneşti a debutat lansarea celei de-a patra ediţii a “Școlii de vară - Atelierele Vacanţei”.
S-a dat, astfel, startul la încă o vară plină de surprize, copiii din această parohie fiind aşteptaţi la activităţi culturale, catehetice, jocuri şi videoproiecţii tematice.
Ca și anul trecut, aceste activități de cateheză practică se desfășoară sub directa îndrumare a Centrului Catehetic “Cuvioasa Parascheva” - Biroul de Catehizare din cadrul Sectorului Cultural al Administrației Eparhiale.
“Ne-am bucurat de numărul din ce în ce mai mare al copiilor din parohie care au răspuns afirmativ la activităţile desfăşurate. Pentru vara aceasta le-am pregătit cursuri de teatru, desen, dansuri, limba engleză, ateliere handmade, videoproiecţii şi ore de cateheză. Nu am uitat nici de jocuri şi activităţi interactive de team-building. Ne jucăm şi Îl descoperim pe Dumnezeu acasă, la Biserică”, a declarant părintele Valentin Chircu, parohul de la Păltinata.
Continuare [foto, info]...

Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, în parteneriat cu instituții medicale, sociale și academice din Cluj – Napoca

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în perioda 27 iunie – 1 iulie, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, prin Sectorul Social – Filantropic, a perfectat mai multe parteneriate medico – sociale și academice cu instituții importante din Cluj – Napoca.
La Cluj – Napoca, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin delegatul acesteia, Pr. Ilarion Mâță, inspector eparhial al Sectorului Social – Filantropic, a încheiat un protocol de colaborare cu Centrul paliativ „Sf. Nectarie”, un modern centru de terapie integrată pentru bolnavii de cancer și alte boli terminale.
Deorece sunt foarte puține centre de acest profil, parafarea acestui parteneriat sprijină persoanele aflate în această situație pentru o eventuală internare în acest așezământ modico - social.
Continuare [foto, info]...

Finanțare nerambursabilă pentru Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare-Hârja”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” va implementa, începând cu 1 iulie, proiectul intitulat: Abordare integrată în furnizarea de servicii socio-medicale în cadrul Centrului rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice, Hârja, com. Oituz, proiect demarat cu sprijinul și finanțarea Consiliului Județean Bacău, în baza Legii 350 / 2005.
Proiectul are ca scop creșterea calității vieții beneficiarilor din cadrul Centrului rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice - Hârja prin furnizarea serviciilor socio-medicale în context integrat, prin implicarea acestora în terapie medicală, terapie de recuperare - reabilitare, terapie ocupațională și prin implicarea personalului angajat în procesul acordării unei îngrijiri responsabile.
Valoare proiectului aprobată de finanțator este de 42.400 lei, din care 4400 lei constă contribuția beneficiarului iar 38.000 lei din partea Autorității contractante, Consiliul Județean Bacău.
Continuare [foto, info]...

Ajutoare pentru o familie din Mănăstirea Caşin

Ajutoare pentru o familie din Mănăstirea Caşin căreia apa i-a inundat aproape toată gospodaria, a distrus anexele, bucătăria și toate lucrurile.
Cu ajutorul unor familii cu suflete nobile s-a luat un aragaz și alte bunuri.
Asteptăm ajutor și pentru alte familii la fel de greu afectate.
Dumnezeu să răsplătească fiecăruia!
Continuare [foto, info]...

Noapte de rugăciune şi priveghere

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, protopopiatul Oneşti a organizat la parohia Sf. Nicolae Oneşti o seara de priveghere în rugăciune, pentru pacea întregii lumi şi pentru buna desfăşurare a Sfântului şi Marelui Sinod din Creta la care participă şi Înaltpresfințitul Ioachim păstorul Eparhiei noastre.
Clopotele bisericii au chemat credincioşii la rugăciune începând cu ora 20.oo atunci cand a început slujba Privegherii de toată noaptea, continuată cu citirea neîntreruptă a psaltirii de catre preoți şi credincioşi culminând totul cu săvârşirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii.
Continuare [foto, info]...

Ajutor pentru cei afectaţi de inundaţii în Helegiu

Miercuri, 22 iunie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Roamanului și Bacăului, Protoieria Onești a achiziționat 300 de saci de ciment pe care i-a împărțit familiilor afectate de inundații din comuna Helegiu.
Credincioșii cărora apa le-a distrus mare parte din gospodării s-au arătat foarte mulțumiți de faptul că nu au fost uitați și astfel își pot repara podețele și aleile pentru a intra în curte. "Mulțumim Înaltpreasfințitului Ioachim că este alături de noi si de preoți și ne-a sprijinit!", a declarat Catrina Guramba, o bătrână căreia apa i-a scos din casă toată agoniseala de o viață.
Părintele Protoiereu Ioan Bârgăoanu împreună cu Părintele Alexandru Pânzaru și Părintele Costică Taraipan, Parohul bisericii din Helegiu au fost prezenți în mijlocul familiilor afectate, au împărțit sacii cu ciment și i-au încurajat pe cei greu încercați.
Continuare [foto, info]...

Parteneriat social între Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare-Hârja” și Centrul de reeducare Târgu Ocna

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare-Hârja” a încheiat un protocol de colaborare cu Centrul de reeducare Târgu Ocna, ce are în vedere implementarea unor activități sociale și cultural-educaționale între beneficiarii celor două instituții.
Printre cele mai importante obiective ale protocolului care urmează a fi puse în practică se numără: însușirea valorilor moral-religioase, dezvoltarea competențelor de comunicare, activități de ecologizare, cât și crearea și cultivarea unor deprinderi de a cunoaște cele mai importante sărbători religioase naționale, toate activitățile desfășurându-se în cadrul Centrelor sociale ale Asociaței ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” și în cadrul Parohie ”Sf. Gheorghe” Hârja.
Continuare [foto, info]...

Prevenirea delincvenţei juvenile şi a consumului de droguri

Acest proiect a fost inițiat, în cadrul Protoieriei Onești, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, sub genericul "Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox", în luna martie 2016 și va continua pe parcursul întregului an.
Parteneri la acest demers sunt două instituții importante din orașul Tg. Ocna: Spitalul Penitenciar și Centrul de reeducare, care au prezentat cazuri reale ale foștilor delincvenți și consumatori de stupefiante, pentru a identifica riscurile la care se expun tinerii din comunitate.
În cadrul acestui Proiect s-au derulat două campanii: "Dependent de speranță - Închisoarea nu este un capăt de drum" și "Libertatea omului este partea divină din el - Depinde de tine dacă vrei să o păstrezi", care au avut ca scop principal prevenirea delincvenței și a consumului de droguri.
Continuare [foto, video, info]...

Paroh nou la Bălăneasa

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, joi, 16 iunie 2016, s-a oficiat slujba Vecerniei la finalul căreia a fost prezentat și instalat de către părintele protoiereu Ioan Bârghăoanu, noul preot paroh al Parohiei Bălăneasa, Protopopiatul Onești, în persoana părintelui Răzvan-Constantin Gînscă care îl înlocuiește pe părintele Daniel Mașala, acesta devenind preot capelan la Penitenciarul Bacău.
La slujbă au participat preoți ai cercului pastoral din care face parte parohia Bălăneasa, reprezentanți ai Primăriei Livezi, ai Școlii generale din comună și credincioși ai parohiei.
Continuare [foto, info]...

Cinul monahal în comuniune de rugăciune alături de ierarh, în Eparhia Romanului şi Bacăului

La mănăstirea "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" şi "Sf. Ilie" -Codreanu, metoc chiriarhal, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a avut loc astăzi, 13 iunie, Sinaxa Stareţilor şi Stareţelor din Eparhia Romanului şi Bacăului.
Comuniunea de rugăciune a stareţilor şi stareţelor din mănăstirile şi schiturile Eparhiei Romanului şi Bacăului s-a desăvârşit astăzi, 13 iunie 2016, în cadrul Dumnezeieştii Liturghii oficiate la biserica mănăstirii „Sf. Împ. Constantin şi Elena şi Sf. Proroc Ilie" - Codreanu, metoc chiriarhal.
Continuare [foto, info]...

Șefii de promoție ai învățământului băcăuan premiați de Biserică

Șefii de promoție ai colegiilor și liceelor băcăuane au fost premiați de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, astăzi, 12 iunie, în cadrul unui eveniment derulat la biserica ”Sf. Ioan” din municipiul Bacău.
În prezența icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni și a raclei cu moaștele Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești, la biserica ”Sf. Ioan” din municipiul Bacău, credincioșii au trăit bucuria participării astăzi, 12 iunie, la Dumnezeiasca Liturghie săvărșită de IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți.
În cadrul solemn al slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Florin Ursu, pe seama parohiei Nașterea Maicii Domnului, cartier Mal, Onești.
Continuare [foto, info]...

Tinerii voluntari de la Onești sprijină familiile afectate de inundații

Voluntarii Sectorului Social – Filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, vineri, 10 iunie 2016, au realizat o activitate de întrajutorare a familiilor afectate de inundații din Helegiu, județul Bacău.
Elevii Colegii Tehnic ”Gheorghe Asachi” Onești, membri activi ai Centrului de Tineret și Voluntariat ”Sf. Trei Ierarhi”, coordonat de Prof. Oana Zaharia, director adjunct al instituției, în parteneriat cu Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, au participat la acțiunea de igienizare a locuințelor și curților celor 30 de familii din Helegiu, afectate de viiturile de la începutul lunii iunie, anul acesta. Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin Sectorul Social – Filantropic și Protoieria Onești, la inițiativă Inaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, desfășoară în această perioadă ample activități de sprijinire a acestor familii prin colecte în bani, alimente de bază, produse electrocasnice, îmbrăcăminte, cereale și materiale de construcții, la care se adaugă și cele de igienizare a spațiului de locuit și a curților.
Continuare [foto, info]...

Veghe și rugă la spitalul “Sfântul Ierarh Luca al Crimeii”, Onești

Spitalul "Sfântul Ierarh Dr. Luca al Crimeii" şi-a sărbătorit, în data de 11 iunie 2016, ocrotitorul.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, slujba a fost oficiată de Pr. Ioan Bârgăoanu, Protoiereul Protopopiatului Oneşti.
Sărbătoarea hramului a început cu Slujba Privegherii, iar pe parcursul nopţii au fost cititi psalmi.
În ziua hramului au fost oficiate Acatistul Sfântului, Slujba Ceasurilor şi Sfânta Liturghie.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Trysaghion din Iaşi.
Continuare [foto, info]...

Ajutor din partea Bisericii pentru familiile sinistrate din localitatea Helegiu

Materiale de construcții, alimente, haine și produse electrocasnice au fost împărțite astăzi familiilor afectate de inundații din parohia Helegiu. Ajutoarele au fost adunate în prima parte a colectei derulate în aceste zile în Protopopiatul Bacău, ca urmare a îndemnului făcut de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.
Peste 10 tone de alimente, produse electrocasnice și îmbrăcăminte au fost duse astăzi în satul Helegiu, fiind împărțite familiilor afectate de inundațiile produse săptămâna trecută.
Acestea au fost strânse, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, de către parohiile din Protopopiatul Bacău, care s-au implicat în organizarea unei colecte speciale pentru ajutorarea sinistraților din zona Oneștiului.
Continuare [foto, video, info]...

Înălţarea Domnului - Ziua Eroilor


Mai multe imagini din parohii...

Întrunirea profesorilor de Religie Ortodoxă

Luni, 6 iunie 2016, în Sala de conferinţe a Complexului „ Creangă” din Târgu-Ocna , a avut loc întrunirea profesorilor de Religie Ortodoxă din Protopopiatul Oneşti.
Întâlnirea s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, fiind prezidată de preot Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti.
Invitat a fost preot inspector de Religie, prof. Ionuţ Căsăneanu de la Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău.
În cadrul acestei şedinţe, domnul profesor Văsâi Benone de la Colegiul „C.Negri”-Târgu-Ocna a prezentat referatul cu titlul „Implicarea mai activă în parohie a profesorului de Religie”.
Continuare [foto, info]...

Ajutor și rugăciune pentru tinerii din Protoieria Onești

În contextul serbării Zilei Internaționale a Copilului în Protopopiatul Onești au avut loc mai multe activități social-misionare.
În contextul serbării Zilei Internaționale a Copilului, la Catedrala ”Pogorârea Duhului Sfânt” din Onești a fost oficiată o slujbă de Te Deum pentru tinerii absolvenți și profesorii lor de la Colegiul Național ”G. Moisil”.
Ceremonia religioasă a fost săvârșită de preotul Constantin Alupei, inspector de misiune pastorală în cadrul Eparhiei Romanului și Bacăului, împreună cu preotul profesor Constantin Jupenschi, preotul Nicolae Zaharia și preotul Gheorghe Aramă.
Continuare [foto, info]...

Preot capelan băcăuan, la Conferința Europeană de la Strasbourg

Preotul capelan Florin Smarandi, de la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare de la Târgu Ocna, din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, capelan coordonator al preoților de penitenciare din Romania, a fost delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Conferința Europeană cu privire la fenomenul radicalizării în societatea europeană și în penitenciarele din Europa.
In perioada 30 mai - 1 iunie 2016, la Strasbourg, a avut loc Conferința Europeană cu privire la fenomenul radicalizării în societatea europeană și în penitenciarele din Europa și întâlnirea europeană a capelanilor de închisori.
Continuare [foto, info]...

Rugăciuni pentru cei năpăstuiţi de şuvoaie

La chemarea Inaltpreasfintiei Sale, Parintele Ioachim, Arhiepiscop al Romanului si Bacau de a ajuta pe cei in necazuri din cauza revarsarii apelor, un prim pas s-a facut astazi, 03 iunie 2016, prin savarsirea Tainei Sf. Maslu la Biserica Spitalului municipal Onesti si ne-am rugat pentru cei care au suferit la inundatii, pentru cei bolnavi si pentru ca "Domnul Dumnezeu sa intoarca mania cea cu dreptate pornita asupra noastra si sa porunceasca norilor sa opreasca curgerea apelor".
Ulterior s-au oferit daruri copiilor din sectia de pediatrie a Spitalului.
Continuare [foto, info]...

1 iunie 2016 - Ziua Copiilor

Un copil stă pe pământ și își întinde brațele strigând: "Mama,...Tata,...!"
Și cu acest gest "liturgic" ne cuprinde pe toți în inima lui.
Părinții lui. Prietenii lui. Oamenii lui. Cei dragi lui. Lumea lui.
La mulți tuturor copiilor și să aveți veșnic o inimă de copil! Protoieria Onești
Continuare [foto, video, info]...

Parteneriat social cu instituțiile de îngrijire bătrâni din Germania

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, prin intermediul Sectorului Social – Filantropic, în perioada 24-27 mai 2016, a fost derulată prima etapă a parteneriatului social – medical cu insituțiile îngrijire bătrâni din Regiunea Recklinghausen - Renania de Nord - Westfalia, Germania.
Sectorul Social – Filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului are în vedere, în strategia social – medicală, încheierea de parteneriate cu insituțiile similare din mai multe țări europene. Obiectivul acestui parteneriat este de a primi și însuși expertiza centrelor social – medicale din anumite regiuni ale Germaniei, Italiei și Franței.
Continuare [foto, info]...

Pâine pentru familiile afectate de inundații

Astăzi, 26 mai, familiilor sinistrate din zona Cașinului le-a fost împărțită pâine adusă de la Brutăria ”Betleem” a Centrului eparhial de la Roman.
Familiile care au avut de suferit în urma ploilor torențiale din ultimele două zile au primit astăzi, 26 mai, din partea Bisericii, și ajutoare constând în pâine.
Alimentul de bază a fost adus în zona Cașinului, cea mai afectată din județul Bacău, în continuarea acțiunilor de întrajutorare, inițiate de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim.
Încă de miercuri dimineață, după ce s-a constatat gravitatea situației din această zonă a Eparhiei, oamenilor din Cașin, Mănăstirea Cașin și Curița, prin intermediul Protopopiatului Onești, li s-au distribuit 4000 de litri de apă potabilă.
Continuare [foto, info]...

Asociația de la Hârja, în perspectiva parteneriatului public - privat prin finanțările FSE

În perioada 24 – 26 mai, reprezentanții Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” au luat parte la trei întâlniri realizate cu scopul identificării oportunităților oferite de lansarea liniilor de finanțare în cadrul POCU, a parteneriatului public - privat și a atragerii de fonduri guvernamentale.
Primele două întâlniri au avut loc în data de 24 și 25 mai la Căminul de bătrâni „Viață liniștită”, întâlniri în cadrul cărora participanții au luat contact cu dl. Radu Gelu Onișoru, coordonator al Departamentului „Formare și proiecte europene” Caritas Iași, expert în scriere și implementare proiecte.
Continuare [foto, info]...

Ajutoare dăruite de Biserică familiilor afectate de inundații

Din încredințarea ÎPS Arhiepiscop Ioachim, 4000 de litri de apă și 200 de pâine vor fi împărțite familiilor afectate de inundațiile din județul Bacău.
În urma ploilor torențiale și a inundațiilor care au afectat numeroase gospodării din județul Bacău, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a venit în sprijinul familiilor greu încercate oferindu-le ajutorul necesar pentru a depăși aceste momente grele.
”Am luat act cu îngrijorare de situațiile dificile prin care trec familiile credincioșilor noștri, afectate de inundațiile din unele zone ale județului Bacău. De aceea, la nivelul Centrului eparhial s-a dispus ajutorarea acestora, în primul rând prin oferirea de apă potabilă și pâine”, a declarat ÎPS Arhiepiscop Ioachim.
Continuare [foto, info]...

Un nou pas în Campania de prevenire a delincvenței juvenile

În această perioadă binecuvântată de Dumnezeu, când bucuria învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos încă vibrează în sufletele tuturor, am continuat Campania de prevenire a delincvenței juvenile în Școlile Gimnaziale din Protoieria Onești.
Astfel, joi, 12 mai 2016, am fost în mijlocul elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a din Școala Gimnazială nr. 1 Tg. Ocna pentru ai informa și ai preveni pe aceștia, conștientizându-i despre pașii care duc la săvârșirea faptelor delincvente și la sancțiunile care se pot aplica minorilor în funcție de gravitatea abaterilor săvârșite.
Continuare [foto, info]...

Conferința preoților din Protopopiatul Onești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, astăzi 23 mai, s-a desfășurat Conferința preoților din Protopopiatul Onești, la Sala de conferințe „C Negria” a Complexului „Creangă”, din Tg. Ocna.
Ca delegați ai Înalpreasfinției Sale au fost prezenți părintele Consilier Alexandru Zamfir, părintele Exarh Consilier Serafim Huzdup, părintele Inspector Silviu Daniel Matei, părintele Secretar eparhial Ciprian Ignat.
Din prezidiu au mai făcut parte părintele Inspector Ilarion Mâță, părintele Inspector Constantin Alupei și părintele Protopop Ioan Bârgăoanu.
Continuare [foto, info]...

Premiere și binecuvântare pe Dealul Patriarhiei

Sâmbătă, 21 mai 2016, a avut loc la Catedrala Patriarhală "Sf. Împărați Constantin și Elena" premierea câștigătorilor Concursului National de creație "Biserica și Școala din sufletul meu", desfășurat în perioada 25 decembrie 2015 - 13 martie 2016.
Cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a fost reprezentată de Grupul de Cateheză al Parohiei Păltinata, coordonat de pr. Valentin Chircu, la premierea câștigătorilor Concursului Național de creație „Biserica și Școala din sufletul meu” organizată la București în data de 21 mai.
Grupul reprezentant s-a cazat vineri, 20 mai, la Seminarul Teologic Ortodox "Nifon Mitropolitul" și începând cu ora 17:00 a participat la o conferință susținută de Preasfințitul Varlam Ploieșteanul - Vicar Patriarhal.
Continuare [foto, video, info]...

Proiect social dedicat personalului clerical și neclerical din Protoieria Onești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Onești, Proiectul social eparhial ”Păstrarea unui sens al vieții în cazul tinerilor bolnavi de cancer”, se va adresa în perioada imediat următoare acelor persoane tinere implicate în misiunea Bisericii, preoți, cântăreți și personal neclerical, angajați în structurile unităților de cult sau ale organizațiilor ce funcționează pe teritoriul canonic al eparhiei.
Joi, 19 mai 2016, la Parohia ”Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Mal Onești, preoți din Protoieria Onești, sub protia Pr. Protopop Ioan Bârgăoanu, au înălțat rugăciuni către Maica Domnului Pantassa, în nădejdea mijlocirii tămăduirii tinerilor bolnavi de cancer sau de alte boli terminale.
După terminarea actului liturgic, preoții și credincioșii prezenți au realizat activitatea de strângere de fonduri pentru un tânăr cântăreț bisericesc din orașul Tg. Ocna, în vederea realizării unor investigații medicale de maximă necesitate.
Continuare [foto, info]...

Sfinții Împărați Constantin și Elena sărbătoriți la Tg. Ocna

spacer Sâmbătă, 21 mai 2016, preoții și credincioșii din Tg. Ocna s-au reunit la hramul bisericii din Dealul Țărăncuța.
spacer Sărbătoare a bucuriei, hramul a debutat vineri seara, prin săvârșirea Vecerniei unite cu Litia, și a continuat a doua zi, prin săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii oficiate de către preoții din zonă, sub conducerea P.C. Preot Protoiereu Ioan Bârgăoanu.
spacer După parastasul oficiat pentru ctitori și pentru toți cei care s-au ostenit și au slujit de-a lungul timpului în sfântul lăcaș, a urmat binecuvântarea lucrărilor de reparații exterioare executate în ultimii ani și au fost oferite Distincții de vrednicie credincioșilor mai jertfelnici ai comunității.
Continuare [foto, info]...

Concursul „Toacă și ie moldovenasca“ la biserica „Sfinții Împărați“ din Târgu Ocna

spacer Hramul bisericii „Sfinții Împărați“ din Tg. Ocna s-a încheiat cu un concurs desfășurat pentru prima oară în Protoieria Onești.
spacer Având în vedere că este anul închinat educației religioase a tineretului, în Patriarhia Română, copiii au fost cointeresați să participe la felurite activități ale parohiei, în timpul anului.
spacer Așa se face că, treptat-treptat, nu doar activitățile de igienizare și înfrumusețare a bisericii și cântatul la strană le-au devenit familiare, ci și tehnica de a bate toaca.
spacer Acest concurs intitulat „Toacă și ie“, organizat de către preotul paroh Cristian Mazilu, a adus în prim plan frumusețea portului popular românesc și o tradiție care din vechime, cea de chemare a credincioșilor la slujbele bisericii, folosind nu doar clopotul, ci și toaca.
Continuare [foto, info]...

Bolnav am fost și m-ați cercetat!

spacer Miercuri, 18 mai 2016, împreună cu părintele protoiereu Ioan Bârgăoanu, am cercetat în spital, la Moinești, pe venerabilul părinte arhimandrit Epifanie, ctitorul actualei Mânăstiri Măgura, din Târgu-Ocna.
spacer Figură paradigmatică a monahismului actual, trăgând după sine o întreagă tradiție monahală, părintele arhimandrit Epifanie trebuie purtat în rugăciunile oricăruia citește aceste rânduri, știind că, dacă nu putem cerceta pe cineva aflat în suferință, a-I aminti lui Dumnezeu despre acela înseamnă o întrevedere împreună în duh. Doamne, Doamne, cercetează via aceasta pe care a sădit-o Dreapta Ta și o desăvârșește pe ea! Sursa: Potirul Viişoarei...

Binecuvântare și comuniune la pomenirea episcopului Melchisedec Ștefănescu

spacer Cu binecuvântare arhierească și în comuniune de rugăciune euharistică s-au încheiat evenimentele cultural-duhovnicești organizate în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Zilelor ”Melchisedec Ștefănescu” la Roman.
spacer Luni, 16 mai, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, dimpreună cu Preasfințitul Macarie, episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, soborul preoților consilieri, inspectori și protopopi ai Centrului eparhial de la Roman, s-a rugat în cadrul Dumnezeieștii Liturghii, oficiate la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, în prezența elevilor Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” și a pelerinilor care au dorit să poarte către cer rugăciunile lor în ziua de pomenire a mutării la cele veșnice a marelui ierarh, Melchisedec Ștefănescu.
Continuare [foto, video, info]...

Tabără de tineret pentru voluntariat social, la Hârja

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în contextul Anului omagial dedicat educației religioase a tineretului ortodox, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare" – Hârja, împreună cu Asociația Oastea Domnului, a organizat prima prima tabără de tineret din cadrul proiectului ”Tineri, slăviți-L pe Domnul prin faptă și cuvânt!”.
În perioada 13 – 15 mai 2016, tineri din județul Bacău și Galați au fost implicați în activitatea de voluntariat social la Asociația de la Hârja.
Obiectivul proiectului este acela ca tinerii otodocși să ia contact cu realitatea socio-medicală și cultural-educațională din centrele care funcționează în cadrul Asociației.
Continuare [foto, info]...

Concursul național de creație „Biserica și Școala din sufletul meu” a ajuns la nivel eparhial

Concursul național de creație „Biserica și Școala din sufletul meu” organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (Temei nr. 8319 /03.11.2015), de către Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, având binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, a fost implementat în mai multe parohii din cele șase protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului prin Centrul catehetic “Cuvioasa Parascheva” (Biroul de catehizare) din cadrul Sectorului Cultural, în perioada 15 decembrie 2015 – 30 martie 2016.
Cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, o comisie formată din PC Vicar Administrativ - Arhim Pimen Costea, Pr Valentin Băltoi- Consilier Cultural, Pr Ctin Cherasim - Inspector eparhial - Relații cu mass-media, Pr. Bogdan Ioan Gherasimescu- Inspector eparhial - Departament mass-media bisericească și Pr Daniel Marari - directorul Centrului catehetic “Cuvioasa Parascheva” (Biroul de catehizare) a jurizat la nivel eparhial proiectele care au ocupat locul 1 la etapa pe protopopiat.
Continuare [foto, video, info]...

La mulţi ani, părinte Isaia !

Astăzi, în ziua de prăznuire a Sfântului Prooroc Isaia, Protoieria Onești a trimis pe "Dealul Trei Hotare", Preacuviosului Părinte Isaia, starețul metocului chiriarhal Sfântul Ilie, Berzunți, dar de rugăciune, florile dragostei și ale recunoștinței pentru frumoasa împreună-slujire a Bisericii lui Hristos!
La mulți ani, Preacuvioase Părinte!
Continuare [foto, info]...

Cinstirea Sf. Mucenic Efrem cel Nou, la Centrul social – medical de la Hârja

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în ziua cinstirii Sf. Mucenic Efrem cel Nou, părticică din Sf. Moaște al mucenicului au ajuns și la Centrul social – medical pentru persoane vârstnice de la Hârja.
Biserica Ortodoxă cinstește în ziua de 5 mai pe Sf. Mucenic Efrem cel Nou, un sfânt drag multor persoane aflate în suferință, grabnic ajutător și mijlocitor tuturor acelora ce au credință în puterea lui Dumnezeu.
O părticică din sfintele sale moaște se regăsesc la Parohia Lazaret din municipiul Bacău, iar racla a sosit la Paraclisul Asezământului prin bunăvoinţa pr. Paroh Marius Iacobeanu.
Sfintele Moaşte au fost oferite spre închinare tuturor bătrânilor Centrului rezidenţial de la Hârja după ce, cu o seară înainte, a fost oficiată slujba de priveghere în cinstea Sf. Efrem cel Nou, iar în ziua cinstirii sfântului, acatistul şi Sf. Liturghie.
Continuare [foto, info]...

Lacrimi și har în picăturile de aghiasmă, la Spitalul „Sf. Ierarh Luca al Crimeii” din Onești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, vineri 6 mai, de sărbătoarea "Izvorul Tămăduirii" un sobor de preoți alături de părintele Ioan Bârgăoanu, protopopul de Onești, au fost prezenți la Spitalul "Sf. Ierarh Luca al Crimeii" din municipiul Onești.
Așa cum este obiceiul liturgic, s-a oficiat slujba aghiasmei mici din Săptămâna Luminată.
După săvârșirea celor rânduite pentru această zi, preoții care au slujit, luând aghiasma proaspăt pregătită, au mers prin fiecare salon al spitalului, binecuvântând personalul angajat și bolnavii din fiecare secție. Inimile preoților s-au umplut de bucuria celor care au primit binecuvântare prin stropirea cu apă sfințită.
Continuare [foto, info]...

Un cozonac pentru fiecare

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, părintele protopop Ioan Bârgăoanu a dăruit o clipă de bucurie duhovnicească celor cu care soarta a fost mai puţin darnică.
Slujitorii Protoieriei Oneşti au vizitat Centrul de Recuperare si Reabilitare a Persoanelor cu Dizabilitati si Centrul de Ingrijire si Asistenta "Costache Negri" din Tg. Ocna.
Persoanele asistate au primit ouă roşii, cozonaci şi o binecuvântare însoţită de vestea "Hristos a Înviat!".
Persoanele asistate social au trăit o intensă bucurie simţind căldura sufletească a celor ce au donat aceste daruri.
Continuare [foto, info]...

Tinerii Parohiei Larga au dăruit bucuria Învierii Domnului bătrânilor de la Hârja

În cea de-a treia zi a Paștilor, beneficiarii Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, din cadrul Centrului socio-medical de îngrijire a persoanelor vârstnice, au primit vizita celor mai importanți reprezentanți ai comunității din satul Larga, com. Dofteana, și anume pe tinerii coordonați de pr. paroh Lucian Vartolomei, ce au dorit să reamintească bunicilor de aici importanța sărbătorii pascale și să reaprindă speranța în mila și ajutorul lui Dumnezeu.
În contextul „Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox”, copiii din cadrul comunității Larga s-au pregătit intens pentru vizita mult așteptată, cu daruri și cântece pascale, pe care le-au interpretat în fața beneficiarilor asociației de la Hârja și împreună cu aceștia.
Continuare [foto, info]...

Pace Vouă!

Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos

Iubiţi fii duhovniceşti, Hristos a înviat!
Paştile este sărbătoarea credinţei stabilite în timp de Însuşi Cel ce a înviat din morţi, dar ştiută încă din veşnicie, în sânurile Preasfintei Treimi, Dumnezeul nostru, Cel ce a făcut cerul şi pământul, cu toată podoaba lor.

Dacă la naşterea lui Iisus Hristos în timpul istoriei îngerii cântau: ”Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, anunţând prin aceasta împlinirea profeţiilor mesianice ce vorbeau despre Mesia Cel ce reaşază pe om în relaţie de iubire cu Dumnezeu, acum, la Paşti, în prima zi a săptămânii, Iisus înviat intră la ucenicii Săi ascunşi de frică în Foişorul Cinei şi îi binecuvintează cu pacea Lui.
Această pace este mai mult decât o înţelegere între oameni, este o regăsire interioară, o împăcare între Dumnezeu şi om realizată în persoana lui Hristos mai întâi prin asumarea şi restaurarea firii umane şi apoi împărtăşită oamenilor.
Continuare [foto, video, info]...

Elevii Liceului Teologic "Episcop Melchisedec”, la Hârja

Joi 21 aprilie 2016, așezământul social-medical al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului de la Hârja a reprezentat destinația unui pelerinaj inedit, ziditor sufletește, pentru elevii Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman, și care a putut fi organizat cu implicarea deosebită a Protoieriei Onești.
Întâmpinați de către P. C. Pr. Ilarion Mâță, conducătorul acestui centru, elevii romașcani au avut ocazia de a cunoaște îndeaproape o veritabilă mostră de teologie socială aplicată, domeniu în care competența părintelui director al așezământului este unanim recunoscută.
Totodată, s-au fixat o serie de obiective frumoase pentru viitor, astfel încât tinerii elevi ai Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” să se implice în vederea realizării unei adevărate educații a voluntariatului.
Vezi mai mult [foto, info]...

Premianţii Olimpiadei Naţionale de Religie Ortodoxă

Elevii s-au întors cu premii şi cu amintiri de neuitat de la Olimpiada Naţională de Religie Ortodoxă * concursul s-a desfăşurată sub binecuvântarea Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, la Timişoara 250 de elevi din întreaga ţară au participat la Olimpiada Naţională de Religie Ortodoxă ce s-a desfăşurat la Timişoara.
Fiecare judeţ a fost reprezentat de 6 elevi de la clasele VII-XII. Lotul olimpicilor băcăuani a fost însoţit de prof. Otilia Anuca Bârgăoanu, directorul Şcolii Gimnaziale „Ghiţă Mocanu” din Oneşti.
Vezi mai mult [foto, info]...

Postul Mare, contextul cel mai favorabil pentru sprijinirea beneficiarilor Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”

În perioada Postului Mare, într-un timp de rugăciune, pocăinţă și pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului, la inițiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, numeroase parohii din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, dar și diverse instituții publice sau private și oameni de suflet, au oferit sprijin material beneficiarilor Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, bătrâni și copii.
Sprijinul acestora a constat în numeroase produse și alimente de bază, neperisabile sau conservate, alimente necesare preparării meselor oferite celor 150 de persoane care sunt îngrijite de Asociație.
De asemenea, donațiile au venit însoțite de toate gândurile de bine, bucurie și speranță din partea celor implicați în activitatea de întrajutorare a persoanelor aflate în nevoi și lipsuri.
Vezi mai mult [foto, info]...

Sprijin pentru copiii și bătrânii aflați în grija Bisericii la Hârja

La îndemnul și cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, de acum trei ani, la parohia „Sfântul Ioan” din Bacău s-a instituit obiceiul ca cei cu posibilităţi materiale sau dornici să facă o faptă bună să pregătească pachete cu alimente de bază pentru nevoiaşii din parohie, identificaţi cu ocazia vizitelor pastorale.
De anul trecut, însă, pentru că cei dornici de a sprijini activitatea social-filantropică a Bisericii s-au dovedit a fi din ce în ce mai mulți, la biserica băcăuană închinată Sfântului Ioan Botezătorul au început a se organiza colecte mai ample destinate ajutorării copiilor și bătrânilor beneficiari ai serviciilor oferite prin intermediul Asociației social-filantropice „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” de la Hârja.
Vezi mai mult [foto, info]...

Campanie de prevenirea delincvenţei juvenile, în școlile oneștene

Timp de peste o lună, în protopopiatul Onești s-a desfășurat o campanie menită să prevină delincvența juvenilă. Astfel că în mijlocul mai multor elevi din școlile municipiului Oneşti, mai precis Şcoala Gimnazială “Sf. Voievod Ştefan cel Mare”, Liceul Tehnologic, Şcoala Gimnazială “ Ghiţă Mocanu”, Şcoala Gimnazială “ George Călinescu” şi Şcoala Gimnazială ” Emil Racoviţă ” au fost prezenți reprezentați ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială, cadre didactice, precum și asistentul social al protoieriei, Raluca Maria Alupei.
În toate sesiunile de informare desfășurate în această perioadă, reprezentanţii oficiali şi cadrele didactice au putut aduce la cunoştinţă minorilor de la Centrul de Reeducare Târgu Ocna, toate informațiile necesare privind delincvenţa.
Vezi mai mult [foto, video, info]...

Misiune și voluntariat la Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oferit elevilor din cadrul Colegiului Național „Grigore Moisil” Onești, contextul necesar activităților desfășurate cu ocazia săptămânii „școala altfel” din perioada 18 – 22 aprilie.
Pe parcursul acestei saptămâni, peste 100 de elevi, împreună cu cadrele didactice care i-au însoțit, au oferit ajutor atât personalului, cât și beneficiarilor Centrului social-medical de îngrijire a persoanelor vârstnice – Hârja.
Printre cele mai plăcute activități realizate de aceștia s-au numărat: igienizarea spațiilor de locuit ale vârstnicilor, ajutor în împărțirea meselor, ajutor la prepararea mâncării, amenajarea și întreținerea spațiilor verzi din curtea Așezământului.
Vezi mai mult [foto, info]...

Parteneriat educațional, în Protopopiatul Onești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, elevii Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman au realizat joi, 21 aprilie 2016, o suită de recitaluri în fața elevilor din mai multe școli din Protoieria Onești.
Acest binecuvântat periplu a fost realizat datorită implicării deosebite a instituției Protoieriei Onești, P. C. Pr. Protoiereu Ioan Bârgăoanu mijlocind organizarea la superlativ a unei activități de excepție în cadrul săptămânii ”Școala altfel: să știi mai multe, să fii mai bun”, când elevi din șapte școli din Protoieria Onești s-au bucurat de repertoriul pascal interpretat de către corurile Melozii Romanului și Laudamus, dirijate de către Prof. Gheorghe Gozar și Arhid. Prof. Vlad Samoilă.
Vezi mai mult [foto, info]...

Sărbătoarea Floriilor, în suflet de copil

Vineri 22 aprilie 2016, în curtea Bisericii "Buna Vestire" Răducanu din Tg. Ocna, în cadrul Programului Școala Altfel s-a desfășurat Proiectul educațional Sărbătoarea Floriilor în suflet de copil.
Școala Gimnazială Nr.1 Tg. Ocna, în parteneriat cu Bisericile Parohiale din oraș: Biserica „Buna-Vestire” Răducanu (Pr. Paroh Vasile Ioan Panțîru) , Biserica „Sf. Ioan” (Pr. Paroh Sorin Mihail Postelnicu) și Biserica „Adormirea Maicii Dommnului Precista” (Pr. Paroh Valentin Cojocaru), a organizat un atelier de confecționat coronițe pentru sărbătoarea Intrării în Ierusalim a Domnului.
Sub coordonarea profesorului de religie ortodoxă Chiticaru Oana, 150 de elevi au participat la atelier, fiind îndrumați și de profesorii diriginți prezenți la activitate.
Vezi mai mult [foto, info]...

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” prezentă la cea de-a IX-a ediție a expoziției „Cel mai frumos ou de Paște”

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a participat și în acest an la expoziția „Cel mai frumos ou de Paște” din data de 22 aprilie, eveniment organizat de Direcția Generală de Asistență Socială Bacău și Consiliul Județean Bacău în piațeta din fața Casei de Cultură a Municipiului Bacău.
Expoziția a marcat de asemenea, împlinirea a 20 de ani de activitate în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului de către DGASPC Bacău.
Evenimentul a avut rolul de a aduna asociații, fundații sau diverse instituții de stat sau private care furnizează servicii sociale persoanelor vulnerabile sau care se implică prin suport financiar și sprijin necondiționat oferit acestora.
Vezi mai mult [foto, info]...

Concurs de creație "Sărbătoare Paștilor în sufletul copiilor" în Protoieria Onești.

În contextul Anului omagial al Educației religioase a tineretului creștin ortodox, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Parohia Grozești-Oituz, alături de Școala Gimnazială Oituz, în parteneriat cu Protoieria Onești, Centrul de creație, artă și tradiție „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Oituz și Centrul de creație, artă și tradiție „Sfânta Parascheva” Ferăstrău, s-a desfășurat Concursul de creație „Sărbătoarea Paștelui în sufletul copiilor”, în perioada 18-21 aprilie.
Un număr de aproximativ 150 de copii, sub îndrumarea doamnelor Șraer Nicoleta și Țîțarcă Alina, s-au înscris în concurs și au avut de ales între trei secțiuni de creație: încondeiatul ouălor, lucrări artistice de pictură și creații literare cu specific pascal.
Vezi mai mult [foto, info]...

Ce vor tinerii de la viață și ce vrea lumea de la ei?

În contextul anului omagial dedicat educației religioase a tinerilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Protoieria Onești, în parteneriat cu Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, Colegiul Național ”Grigore Moisil” și Școala Gimnazială ”Ghiță Mocanu” din Onești, a organizat marți, 19 aprilie 2016, un eveniment inedit prin care tineretul de la colegiile din orașul Onești a avut o ocazie deosebită de a participa la conferința cu titlul „Ce vor tinerii de la viață și ce vrea lumea de la ei?”
Evenimentul a avut în prim plan pe Bioeticianul Dr. Virgiliu Gheorghe alături de un discipol de-al dumnealui, teologul și economistul Florea Dan Alexandru.
Vezi mai mult [foto, info]...

Conferinţă: "Încotro mergi, tinere?"

Marti, 19 aprilie, ora 18, cu binecuvântarea Inaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Casa de Culturădin Târgu Ocna, a fost susţinută conferinţa cu tema "Încotro mergi, tinere?".
Conferinţa a fost susţinută de preotul militar Ioan Roncea al Garnizoanei Bacău şi Unităţii de aviaţie militară Bacău.
Preotul a vorbit despre problemele cu care se confruntă, în zilele noastre, tinerii: părinţi plecaţi în străinătate, orientare profesională, probleme sociale, sex, droguri, violenţă, educaţie deficitară, etc…
În cadrul evenimentului, fratele preotului militar, preotul Petru Roncea, cunoscut publicist, şi-a prezentat lucrările editate până în prezent.
Vezi mai mult [foto. video, info]...

Conferinţă: "Tinereţea monahismului românesc"

Luni 18 aprilie, ora 18.oo, cu binecuvântarea Inaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la cinema Capitol va avea loc conferinţa cu tema "Tinereţea neamului românesc".
Invitaţi speciali: Părintele Epifanie Bulancea de la Mănăstirea Măgura Ocnei şi prof. univ. Dan Mihai Chiţoiu de la Facultatea de Filosofie A. I. Cuza din Iaşi.
În cadrul evenimentului, va fi prezentată cartea "De la Părăsimi la Cincizecime" scrisă de părintele Petru Roncea.
Manifestarea va fi întregită de corul "Trysaghion" care va susţine un concert dedicat patimilor Mântuitorului.
Evenimentul face parte din seria conferintelor duhovnicesti organizate, in Postul Mare in Protopopiatul Onesti sub genericul "Urcus spre Inviere".
Vezi mai mult [foto. video, info]...

Sfântul Ierarh Pahomie prăznuit la Bârsăneşti

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, joi 14 aprilie 2016, s-a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite și apoi Sfântul Maslu la care au participat, sub preoţia părintelui Protoiereu Ioan Bârgăoanu, părintele Gabriel Drug-Grecu, preot paroh al Parohiei Bârsănești II, și o parte din preoții care alcătuiesc corala Protoieriei Onești, "Ierotheos" .
La Biserica "Sfinţii Împăraţi - Constantin şi Elena", fost praznuit Sfantul Ierarh Pahomie de la Gledin, episcop al Romanului.
Cuviosul Ierarh ardelean trăitor pe meleagurile Moldovei, la cumpana dintre secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, a fost cinstit în bisericile Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, întrucat acesta este considerat patron spiritual si ocrotitor al Eparhiei.
Cu această ocazie, în mijlocul credincioşilor au fost aduse odoare bisericeşti - părticele din Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, Sfântul Mucenic Trifon, Sfântul Mare Mucenic Mina şi Sfânta Muceniţă Paraschevi de la Roman. Alături de acestea, a fost adusă Icoana Sfântului Ierarh Pahomie.
Vezi mai mult [foto. video, info]...

Program misionar-catehetic și filantropic la Metocul chiriarhal de la Oituz

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Metocul chiriarhal de la Oituz a continuat programul misionar-catehetic și filantropic „Rugăciune și milostenie”, care își propune să adune în jurul Bisericii pe toți credincioșii care doresc să participe la oficierea Sfintei Liturghii, a Tainei Sfântului Maslu și la susținerea catehezelor duhovnicești de către preoții din Protoieria Onești.
Astăzi 13 aprilie, un numar de 100 de credincioși de la Parohia Larga, coordonați de părintele Lucian Vartolomei, a participat la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite și la Taina Sfântului Maslu, oficiate la biserica Metocului chiriarhal de la Oituz, de către un sobor de preoți sub protia părintelui protopop Ioan Bârgăoanu.
Vezi mai mult [foto. info]...

Tinerii şi familia creştină

Luni 11 aprilie, ora 18, cu binecuvântarea Inaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la cinema Capitol au fost susţinute două conferinţe: prima de către părintele Nicolae Tănase, cu titlul "ProVita pentru copiii născuţi și nenăscuţi" și a doua de domnul profesor Ionuţ Mavrichi "Tinerii și familia creștină",
În deschiderea evenimentului, un grup de copiii din Parohia Păltinata a Protopopiatului Oneşti a susţinut piesa de teatru „A doua şansă” – o piesă creată de copii care îndeamnă la iubire necondiţionată, iertare şi prietenie.
Vezi mai mult [foto. video, info]...

Sfinţire la Dofteana

Duminică, 10 aprilie 2016, în comuna Dofteana, judeţul Bacău, a fost sfinţit locul înălţării unei noi biserici, în parohia „Dofteana II”.
Ridicarea noului lăcaş de cult este necesară deoarece, biserica din lemn, veche de peste 500 de ani, nu mai asigură condiţii corespunzătoare.
Slujba de sfinţire a locului a fost oficiată de Arhimandrit Pimen Costea - vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului.
Noua biserică are hramul Hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Cuvios Efrem cel Nou şi Sfântul Ioan Botezătorul - Naşterea Sa.
Cu ocazia sfinţirii, în biserica veche, au fost aduse, spre închinare, Moaştele Sfântului Cuvios Efrem cel Nou de la parohia Lazaret Bacău.
Vezi mai mult [foto. video, info]...

Pelerinaj la Valea Budului

În ziua de vineri, 8 aprilie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu îndrumarea Părintelui Protopop Ioan Bârgăoanu și organizați de preoții parohi Pr. Florin Ioniță și Pr. Gheorghe Pânzaru, credincioși din Brătila și Caraclău au mers în pelerinaj pe "Meteora Bacăului", la Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului", Metoc Chiriarhal.
Aici au participat cu evlavie la Taina Sfântului Maslu oficiată de un numeros sobor de preoți ai Protoieriei Bacău cărora s-au alăturat în rugăciune și părinții Protoieriei Onesti.
Vezi mai mult [foto. info]...

Proiect ecologic eparhial implementat în Protopopiatul Onești.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-a implementat în Protopopiatul Onești un proiect ecologic cu manifestare publică concretă și prin conștientizarea asupra protejării naturii înconjurătoare, care poartă sugestiv numele "Un dar al recunoștinței pentru generațiile viitoare!"
Acest demers vine să conștientizeze întreaga opinie publică despre faptul că fiecare copac plantat face ca toți să poată respira un aer mai bun, iar generațiile următoare să prețuiască natura așa cum se cuvine.
În cadrul acestui proiect, sub directa coordonare a părintelui arhimandrit Serafim Huzdup, Consilier eparhial la sectorul agricol-silvic și cu strânsa colaborare a părintelui Sinel Lazărel, preot paroh la Parohia Poiana-Sărată, din partea Protoieriei Onești, au fost aduși pentru a fi plantați aproximativ 1100 de puieți (molid, tei și mesteacăn).
Vezi mai mult [foto. info]...

Sfintele Moaşte ale Sfântului Ierarh Dr. Luca al Crimeei

Sfintele moaște Sf. Luca al Crimeii de la Parohia Lazaret Bacău au fost aduse în Protopopiatul Oneşti pentru închinare.
Odorul bisericesc a fost purtat, în procesiune, pe străzile Oneştiului şi în următoarele obiective: Spitalul Municipal ”Sf. Dr. Luca al Crimeii”, Catedrala ”Pogorârea Sf. Duh” Onești, Centrul social – medical pentru persoane vârstnice de la Hârja, Biserica Parohiei ”Sf. Împărați Constantin și Elena ” Onești, Biserica Parohiei ”Bunavestire și Sf. Simeon Noul Teolog” din Mănăstirea Cașin, Biserica Parohiei ”Sf. Nicolae” Onești, Parohia ”Bunavestire” orașul Tg. Ocna, Parohia ”Sf. Ilie” orașul Slănic Moldova, Spitalul Penitenciar Târgu Ocna, Şcoala Naţională de Pregătire a Ajenţilor de Penitenciare din Târgu Ocna, etc...
Vezi mai mult [foto. video, info]...

Rugăciunea credinței la Deleni

„Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină" (Psalm 35,2)

Joi, 7 aprilie, pe platoul deluros ce flanchează valea Tazlăului, în Parohia Deleni, s-au urcat spre a înălța "rugăciunea credinței" mulțime de popor și soborul preoților din Cercul Pastoral "Helegiu".
Biserica Sfinților Arhangheli s-a transformat în "Biserica copiilor" întrucât, cu rugăciune curată, s-a alăturat un impresionant număr de copii, elevi mai mici și mai mari, ce au fost antrenați în ritualul Tainei Sfântului Maslu purtând în mâini lumânări aprinse, reprezentând comunitatea iubitoare a Luminii celei fără de sfârșit.
Vezi mai mult [foto. info]...

Conferinţă duhovnicească „Despre tinerete, iubire și jertfă”, în protopopiatul Onești

Prof. univ. conf. dr. Sebastian Moldovanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu a susţinut la Târgu Ocna conferinţa cu titlul „Despre tinerețe, iubire si jertfa”.
Prof. univ. conf. dr. Sebastian Moldovanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu a susţinut la Târgu Ocna, miercuri, 06 aprilie, conferinţa cu titlul „Despre tinerețe, iubire și jertfă”.
În deschiderea evenimentului, un grup de copii din Parohia Păltinata a Protopopiatului Oneşti a susţinut o piesă de teatru plină de tâlc şi folositoare învăţături.
Vezi mai mult [video, foto. info]...

Rugăciune în Metocul chiriarhal de la Oituz

“Rugați-vă neîncetat și dați slavă întru toate lui Dumnezeu”
Rugăciune în Metocul chiriarhal „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Prooroc Ilie” de la Oituz, Protopopiatul Onești
.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Metocul chiriarhal de la Oituz a debutat programul misionar-catehetic: „Rugăciune și milostenie”, care dorește să adune în jurul Bisericii pe toți credincioșii ce doresc să participe la oficierea Sfintei Liturghii, a Tainei Sfântului Maslu și cateheze duhovnicești care vor fi susuținute de preoții din Protoieria Onești.
Vezi mai mult [foto. info]...

Binecuvântare și har sub streașina Bisericii din Parohia Brătila


 În ziua de miercuri, 6 aprilie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu purtarea de grijă a Preacucernicului Părinte Protopop Ioan Bârgăoanu și sub atenta organizare a Părintelui dirijor Adrian Țopa, s-a săvârșit la parohia Brătila I Taina Sfântului Maslu de către soborul numeros al preoților Protoieriei Onești, membrii ai Coralei "Ierotheos".

 Cu această ocazie, Părintele Inspector Constantin Alupei a rostit un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți despre importanța Tainei Sfântului Maslu.

 Părintele Protopop a mulțumit pentru dragostea lor părinților aflați în slujba acestei frumoase misiuni a cântării numelui lui Dumnezeu.
Vezi mai mult [foto. info]...

Moaștele Sfântului Ierarh Doctor Luca al Crimeei la Parohia Caraclău

Marți, 5 aprilie 2016 a fost o zi de înaltă trăire duhovnicească în Parohia Caraclău.
În biserica Sfintei Treimi, în drumul lor spre casă, au fost aduse spre închinare, din grija și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, odorul de mare preț, moaștele Sfântului Ierarh Doctor Luca al Crimeei, de către Preacucernicul Părinte Protopop Ioan Bârgăoanu.
Părintele Gheorghe Pânzaru, parohul bisericii, a mulțumit tuturor credincioșilor prezenți, tinerilor elevi și cadrelor didactice pentru frumoasa mobilizare cu ocazia acestui deosebit eveniment.
Banii strânși în acest context au fost donați micuței Andreea Denisa Pisaltu, fiică a satului, în vârstă de 7 ani, ce a suferit multiple intervenții chirurgicale la nivelul ochilor.
Vezi mai mult [foto. video, info]...

Conferinţă prof. Constantin Ciomâzgă

Luni, 4 aprilie 2016, Sala Cinema “Capitol” din Onești a fost plină de oameni dornici de cunoaștere și îmbogățire duhovnicească, care au participat la conferința, intitulată sugestiv "Bătrânii frumoși și liberi – O perspectivă inedită asupra fericirii" , susținută de către domnul profesor Cornel Constantin Ciomâzgă, jurnalist și scriitor creștin, foarte cunoscut și admirat de publicul român.
Organizatorii acestui eveniment înălțător situat pe “Calea Postului” către "Sfânta Înviere" au fost Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Protopopiatul Onești și Asociația “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” – Hârja, alături de primăria Onești.
Vezi mai mult [foto. video, info]...

Conferință duhovnicească la liceul teologic ortodox romașcan

Joi, 31 martie 2016, la Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman a avut loc, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, un eveniment cu caracter duhovnicesc, la care au participat pr. Ioan Bârgăoanu, protoiereu de Onești, și Arhim. Andrei Ioniță, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale "Sf. Cuvioasă Parascheva" din Roman.
Genericul întâlnirii organizate astăzi la seminarul teologic ortodox din Roman a fost „Pastorația tinerilor”, în conformitate cu tematica Anului omagial al educației religioase și al tineretului creștin.
Expunerea părintelui protopop Ioan Bârgăoanu a semnalat necesitatea ca filonul central al demersului pastoral adresat tinerilor să fie educația euharistică.
Vezi mai mult [foto. info]...

Proiect catehetic, creativ literar și artistic în Parohia Păltinata

În perioada 14 februarie – 15 martie 2016, cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Parohia Păltinata a desfăsurat un proiect catehetic, creativ literar și artistic. Acesta se intitulează „Vlăstarele tinere – făclii aprinse ale Creaţiei lui Dumnezeu” și se înscrie în cadrul concursului naţional de creaţie „Biserica și Şcoala din sufletul meu”, ce se desfășoară cu ocazia „Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox”.
În Parohia Păltinata, duminică, 27 martie 2016, a fost organizat un mic spectacol în care copiii și-au etalat creaţiile artistice (desene, fotografii, prezentări multimedia), le-au recitat (poezii) sau le-au citit (compuneri, esee, interviuri), iar cei care s-au înscris la secţiunea artistică – creaţie dramatică, ne-au prezentat o scurtă piesă de teatru alcătuită de ei.
Vezi mai mult [foto. info]...

Zilele Asistenței Sociale, la Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”

Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, luni, 28 martie 2016, a avut loc ultimul eveniment prilejuit de Zilele Asistenței Sociale, la Centrul social – medical pentru persoanev vârstnice Hârja.
Simpozionul a fost organizat în colaborare cu Departamentul de Sociologie și Asistență Socială al Facultății de Filosofie și Științe Social – Politice Iași, DGASCP Bacău, prin prezența Domnului Director General Sorin Brașoveanu și Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, filiala Bacău, președinte Lucian Bodor.
Vezi mai mult [foto. info]...

Criza spirituală şi terorismul tinerilor din statul islamic

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în sala "Cinema Capitol" din Oneşti a avut loc luni, 28 martie 2016, conferința cu tema "Criza spirituală și terorismul tinerilor din statul islamic", din seria conferințelor "Urcuș spre Înviere, seri duhovnicești în Postul Mare".
Prelegerea a fost susţinută de Prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice al Universităţii „Al. I. Cuza“ Iaşi, iar moderatorul conferinței a fost Părintele Inspector din cadrul sectorului social-filantropic, Ilarion Mâță.
Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Oneşti, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oneşti şi cu Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ Hârja, în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox.
Vezi mai mult [foto. video, info]...

Marş pentru viaţă

La Oneşti s-a desfăşurat "Marşul pentru viaţă".
Au participat credincioş;i, tineri, şi preoti ai protopopiatului Oneşti.
Participanţii au dorit să contribuie la conştientizarea faptului că şi copiii nenăscuţi au dreptul la viaţă.
Acţiunea a militat împotriva avortului, a atras atenţia asupra pericolului pe care-l reprezintă scăderea natalităţii.
Vezi mai mult [foto. video, info]...

Păstrarea unui sens al vieţii în cazul tinerilor bolnavi de cancer

„Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit eu pe voi!” (Ioan XV, 12)
Proiectului eparhial misionar pentru tineri, cu implicații terapeutice medico – sociale și spirituale: „Păstrarea unui sens al vieţii în cazul tinerilor bolnavi de cancer” lansat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Oneşti, în saptămâna a doua a Postului Mare, în cele două locaţii în care a fost implementat.
În ziua de joi, 24 martie , la biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” Mal Onești, s-a citit acatistul închinat Maicii Domnului în fața icoanei „Pantanassa” de către Preacucernicul Părinte Protoiereu Ioan Bârgăoanu împreună cu Părintele Inspector din cadrul sectorului Social – Filantropic Ilarion Mâță, înconjurați de preoți și credincioși.
Vezi mai mult [foto. video, info]...

Praznicul Bunei Vestiri la Târgu Ocna

O zi de sărbătoare frumoasă și binecuvântată au trăit preoții și credincioșii din Tg. Ocna, adunați în număr mare - ca în fiecare an - la hramul vechii Biserici Buna Vestire - Răducanu.
Sărbătoare a bucuriei, pe care cerul - prin înger - o aduce pământului, și o Fecioară aleasă primește veste de mântuire, ziua de prăznuire a pătruns sufletele celor prezenți prin frumoasa Liturghie, oficiată de preoții urbei și împrejurimi sub conducerea P.C. Protopop Ioan Bărgăoanu.
În contextul declarării anului 2016 ca An omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, în cadrul hramului Bisericii Buna Vestire, s-a desfășurat Proiectul educațional Ziua femeii creștine, în baza Acordului de parteneriat Cale și adevăr în viață încheiat între Școala Gimnazială Nr.1 Tg. Ocna și Biserica Buna Vestire- Răducanu.
Vezi mai mult [foto. info]...

Activități cu tinerii privați de libertate la Biserica "Nașterea Maicii Domnului" din Tg. Ocna

Joi, 24.03.2016, 10 persoane internate custodiate de Centrul Educativ Târgu Ocna au efectuat activităţi de ecologizare la Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din Târgu Ocna, în baza protocolului de colaborare încheiat cu Parohia „Sfântul Ioan” Târgu Ocna.
Scopul activităţii a fost de formare a unor deprinderi şi aptitudini care să le ofere persoanelor custodiate de centru posibilitatea de a-şi îmbunătăţi competenţele, precum şi creşterea capacităţii de relaţionare în grup, de dezvoltare a spiritului religios
. De asemenea, s-a urmărit modificarea de atitudini, principii şi convingeri atât la nivelul persoanelor internate, cât şi a mentalităţii colective a comunităţii, cu privire la capacitatea de adoptare a unor modele prosociale de comportament.
Vezi mai mult [foto. info]...

Tinerii şi provocările vremii - educaţia creştină astăzi

Luni, 21 martie 2016, s-a desfăşurat, în mun. Oneşti, conferinţa duhovnicească cu tema „Tinerii şi provocările vremii – educaţia creştină astăzi.”
Evenimentul a fost organizat de Protoieria Oneşti, Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt" din comuna Harja, cu sprijinul Primariei Oneşti si sub egida Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.
Invitaţi speciali au fost Părintele Vicar Arhimandrit Pimen Costea şi profesorul universitar dr. Dan Mihai Chiţoiu de la catedra de filozofie a Universităţii A. I. Cuza din Iaşi.
Vezi mai mult [foto. video, info]...

Duminica Ortodoxiei

În Duminica Ortodoxiei, Protoieria Onești a fost reprezentată de un numeros sobor de preoți alături de Părintele Protopop Ioan Bâgăoanu, la procesiunea cu Sfintele Icoane din centrul spre inima Cetății Mușatine, completând astfel Ortodoxia cu Ortopraxia, cu faptele credinței Ortodoxe.
În cadrul acestei festivități a avut loc prezentarea, jurizarea și premierea icoanelor realizate de elevii școlilor romașcane în cadrul proiectului "Iisus, modelul suprem pentru tinerii elevi".
"Icoanele ne acompaniază credința și ne călăuzesc spre Raiul cel ceresc" a consemnat Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim în fața marii mulțimi de popor, preoți și credincioși prezenți.
La sfârșitul procesiunii, în curtea Catedralei Arhiepiscopale "Cuvioasa Parascheva", a avut loc atât premierea icoanelor cât și a elevilor ce au participat la Olimpiada de Religie, etapa județeană.
Vezi mai mult [foto. video, info]...

Păstrarea unui sens al vieţii în cazul tinerilor bolnavi de cancer

„Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit eu pe voi!” (Ioan XV, 12)
Proiectului eparhial misionar pentru tineri, cu implicații terapeutice medico – sociale și spirituale: „Păstrarea unui sens al vieţii în cazul tinerilor bolnavi de cancer” lansat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a avut astăzi o încadrare deosebită.
În Capela cu hramul „Sfântul Pantelimon” a spitalului „Sfântul Ierarh Doctor Luca” din Municipiul Onești s-a oficiat Taina Sfântului Maslu de către un impresionant sobor de preoți și credincioși sub protia Preacucernicului Părinte Protoiereu Ioan Bârgăoanu și a Părintelui Inspector din cadrul sectorului Social – Filantropic Ilarion Mâță.
Vezi mai mult [foto. info]...

Părintele inspector Constantin Alupei la ceas aniversar

În ziua de 17 martie în care sărbătorim pe Sf. Alexie omul lui Dumnezeu, în atmosferă de Canon și rugăciune, Părintele Constantin Alupei, Inspector eparhial, împlinește 65 de primăveri, de împliniri și bucurii duhovnicești sub aripa Catedralei Pogorârea Duhului Sfânt!
O binecuvântată vârstă în lucrarea harică a Bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Din partea preoților Protoieriei Onești dorim: La mulți, binecuvântați, luminoși și mântutori ani!
Vezi mai mult [foto. info]...

Cinstirea eroilor neamului

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, au început activitățile de cinstire a eroilor căzuți în Războiul de reîntregire a neamului din 1916, de la Parohia Poiana Sărată, Protopopiatul Onești.
Acțiunea se înscrie în cadrul manifestărilor de interes național dedicate centenarului Primului război mondial care se vor desfășura în luna august 2016 la Poiana Sărată.
Vezi mai mult [foto. info]...

Campanie de conștientizare și informare a tinerilor din Onești

Cu binecuvântarea Inaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, luni, 14 martie 2016, proiectul social eparhial dedicat tinerilor cu dependență de alcool și stupefiante a cunoscut o nouă etapă în Protoieria Onești.
La Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” din Onești a avut loc prima activitate de conștientizare și informare a tinerilor acestui colegiu, asupra riscului la care se pot expune prin consumul ocazional sau dependent de alcool și stupefiante.
La workshop-ul organizat de Sectorul Social – Filantropic, în parteneriat cu Protoieria Onești și Colegiul tehnic, au participat angajați și voluntari ai Centrului ”Izvorul tămăduirii” al Fundației „Episcop Melchisedec”, Filiala Bacău, activitate coordonată de Pr. Liviu Burlacu.
Vezi mai mult [foto. info]...

Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a participat la Gala Națională a Excelenței în Asistența Socială.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, luni, 14 martie 2016, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, alături de celelalte instituții sociale din cadrul structurii teritoriale CNASR Bacău, a luat parte la ediția a III-a a Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială, eveniment prin care Colegiul Național al Asistenților Sociali din România dorește să răsplătească munca depusă de asistenții sociali cei mai activ.
Într-un cadru festiv și elegant oferit de Ateneul Român, evenimentul găzduit de Andreea Marin i-a scos din umbră pe toți cei care depun zilnic eforturi considerabile în dezvoltarea și promovarea domeniului asistenței sociale în România.
Vezi mai mult [foto. info]...

O nouă structură de economie socială înființată la Hârja

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în toamna anului trecut s-au pus bazele unei structuri de economie socială care va produce legumele necesare hranei zilnice a celor 180 de beneficiari ai Asociației "Sf. Voievod Ștefan cel Mare" de la Hârja.
Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” își procură resursele de hrană prin propriile activități din cadrul complexului gospodăresc.
Deoarece instituția nu deține capitalul financiar necesar furnizării tututror serviciilor dedicate vârstnicilor și copiilor, a fost nevoie, încă din anul 2013, să înființeze activități de autofinanțare și sustenabilitate, prin ferma de animale ce produce lapte și produse din lapte, carne și ouă.
Vezi mai mult [foto. info]...

Seară de rugăciune și har în biserica „Sfântul Nicolae” – Viișoara

Seară de rugăciune și har în biserica „Sfântul Nicolae” – Viișoara Începutul Postului Mare a fost evidențiat într-un mod aparte la parohia Viișoara, protopopiatul Onești printr-o seară de rugăciune și har în prezența părintelui protopop Ioan Bârgăoanu și a unui sobor de preoți care, la invitația părintelui paroh Petru Roncea, au ales să fie împreună în tinda Păresimilor.
Sub preotia părintelui protopop, au slujit Vecernia iertării, părinții Vasile Panțîru, de la parohia „Buna Vestire”, Târgu-Ocna, Cristian Mazilu, de la parohia „Schimbarea la Față”, Poieni, Târgu-Ocna, Daniel Nichita, de la parohia „Sfântul Gheorghe”, Târgu-Ocna, Cătălin Ilie, de la parohia „Sfântul Ilie”, Slănic Moldova, Valentin Ilie, de la capela „Sfântul Spiridon”, Târgu-Ocna, Samuel Pricaz, de la parohia Bâlca, și protos. Claudiu Panțiru, de la Schitul „Sf. Eftimie cel Mare”, Târgu-Ocna.
Vezi mai mult [foto. info]...

A avut loc slujba de hirotesie a noului protopop de Onești

IPS Parinte Arhiepiscop Ioachim s-a aflat astazi, 12 martie 2016, in mijlocul preotilor si credinciosilor din Protopopiatul Onesti, pentru a oficia slujba de hirotesie a noului protopop al Protoieriei Onesti, pr. Ioan Bargaoanu.
Ziua a inceput cu oficierea slujbei Sfintei Liturghii, sub protia parintelui Arhim. Andrei Ionita, mare eclesiarh al Catedralei arhiepiscopale din Roman, inconjurat de un sobor de preoti din Protopopiatul Onesti, in Biserica "Sf.Simeon Noul Teolog" din Manastirea Casin, singura biserica din Arhiepiscopia Romanului si Bacaului inchiata sfantului pe care l-am praznuit astazi.
Dupa incheierea Sfintei Liturghii, la sosirea IPS Parinte Arhiepiscop Ioachim soborul preotilor si multimea credinciosilor au participat la ceremonia de investire a noului parinte protopop.
Vezi mai mult [video, foto. info]...

Proiect eparhial misionar pentru tinerii bolnavi de cancer, la Onești

În ziua de 10 martie s-a desfășurat în Protopopiatul Onești proiectului eparhial misionar pentru tineri Păstrarea unui sens al vieţii în cazul tinerilor bolnavi de cancer, lansat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.
Proiectului eparhial misionar pentru tineri, cu implicații terapeutice medico – sociale și spirituale, Păstrarea unui sens al vieţii în cazul tinerilor bolnavi de cancer, lansat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, s-a desfășurat în ziua de 10 martie 2016, după programul obișnuit, în același cadru, în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” - Mal, Onești, unde s-a citit Acatistul închinat Maicii Domnului în fața icoanei „Pantanassa”, de către Preacucernicul Părinte Protoiereu Ioan Bârgăoanu împreună cu Părintele Inspector din cadrul sectorului Social – Filantropic al Arhiepiscopei Romanului și Bacăului, Ilarion Mâță, înconjurați de un numeros sobor de preoți și de credincioși.
Vezi mai mult [foto. info]...

Examen în vederea obţinerii gradului I în preoţie, organizat la Roman

În data de 11 martie 2016, la Centrul eparhial din Roman, s-a stabilit desfăşurarea examenului de susţinere publică a lucrărilor de grad I, în conformitate cu Hotărârea Sfântului Sinod, nr. 1199/2008, referitoare la Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de către personalul clerical.
La această sesiune de examen au participat: preot Ioan Bârgăoanu, parohia „Buna Vestire” Mănăstirea Caşin, protoiereu al Protopopiatului Oneşti; preot Mitică Bighiu, Parohia Ion Creangă, Protopopiatul Roman şi Arhid. Ciprian Ioan Ignat de la Catedrala arhiepiscopală din Roman.
Vezi mai mult [foto. info]...

Respect şi aducere aminte pentru mărturisitori!

În baza Legii nr. 247/2011, ziua de 9 martie este zi de rememorare a destinelor întrerupte înainte de vreme sau schimbate în mod nedrept ale miilor de deţinuţi politici anticomunişti din România postbelică.
În această zi trebuie să ne aducem aminte de martirii Gulagului românesc, iar Biserica Ortodoxă ne aminteşte de supliciul celor 40 de mucenici din Sevastia, pentru că, în esenţă, aceasta a fost şi drama deţinuţilor anticomunişti din perioada 1944 – 1989: un martiraj îndurat pentru că au mărturisit şi nu s-au lepădat de credinţa lor de a vedea o Românie liberă.
Cu ocazia Zilei Deţinuţilor Politici Anticomunişti, din perioada 1944 – 1989, şi a Zilei sfinţilor 40 de mucenici din Sevastia, elevii Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare, profesori şi salariaţi, alături de colegi din Centrul Educativ Tîrgu Ocna şi membri ai conducerii celor două unităţi au participat la slujba Acatistului Sfinţilor Mucenici şi la pomenirea tuturor mărturisitorilor din închisorile şi lagărele comuniste, oficiată de preotul coordonator al preoţilor capelani de penitenciare din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din România, preot capelan de penitenciare Florin Smarandi.
Vezi mai mult [foto. info]...

Campanie pentru prevenirea delincvenței juvenile

Campania pentru prevenirea delincvenței juvenile “Libertatea omului este partea divină din el” – depinde de tine dacă vrei să o păstrezi.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, luni, 07 martie 2016, în cadrul sectorului de Asistență socială al Protoieriei Onești s-a desfășurat a doua etapă a Campaniei pentru prevenirea delincvenței juvenile.
În cadrul acestei acțiuni un nou grup de elevi de la Școala Gimnazială Temelia, coordonați de cadrele didactice Ionașcu Cristina și Mărcuț Loredana, împreună cu părintele Paroh Valentin Chircu și doamna preoteasă Raluca Alupei, asistent social al Protoieriei, au desfășurat o acțiune interactivă cu minorii instituționalizați la Centrul de reeducare Tg. Ocna.
Vezi mai mult [foto. info]...

Flori și emoții de 8 martie

Părintele protopop Ioan Bârgăoanu, însoţit de părintele secretar Daniel Iordan au oferit flori doamnelor din aşezămintele sociale "Sfântul Voievod Ștefan cel Mare" de la Hârja şi "Sfânta Antuza" Oneşti - Cartier Slobozia.
Vezi mai mult [foto. info]...

Tineri ortodocși, în slujba semenilor aflați în nevoie din cadrul Asociației ”Sfântul Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, la solicitarea comunității de creștini ortodocși din Matca, județul Galați, s-au pus bazele unui parteneriat social între Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” și binecunoscuta comunitate de legumicultori de la Matca.
După Sf. Liturghie, Pr. Paroh Ilie Voicu, a prezentat disponibilitatea întregii comunități de a sprijini cu legume asociația de la Hârja și celelalte centrele sociale din cadrul eparhiei Romanului și Bacăului.
Credincioșii participanți au manifestat interesul de a colecta legume în acest sens și a le distribui gratuit beneficiarilor centrelor de îngrijire.
Vezi mai mult [foto. info]...

Proiect social eparhial la Centrul Educativ Târgu Ocna

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, vineri, 4 martie 2016, a avut loc a doua etapă a proiectului social eparhial: ”În temniță am fost și ați venit la Mine!”.
La acest eveniment au participat reprezentanți ai Sectorului Social – Filantropic al eparhiei care a inițiat acest proiect, Protoieria Onești, prin Pr. Protopop Ioan Bârgăuanu și Asistentul Social Raluca Alupei, Centrul Educativ Tg. Ocna, Parohia Păltinata, prin Pr. Valentin Chircu și Școala Temelia, prin cadrele didactice și elevi ai Școlii Gimnaziale.
Proiectul de la Centrul Educativ Tg. Ocna a debutat în sala de ședințe prin prezentarea istoricului centrului și a poveștilor de viață ale minorilor privați de libertate din acest centru.
Vezi mai mult [foto. info]...

Activităţi filantropice

„Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit eu pe voi!” (Ioan XV, 12)
Proiectului eparhial misionar pentru tineri, cu implicații terapeutice medico – sociale și spirituale: „Păstrarea unui sens al vieţii în cazul tinerilor bolnavi de cancer” lansat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a continuat și în ziua de 3 martie în același cadru, în Biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” Mal Onești.
S-a citit Acatistul închinat Maicii Domnului în fața icoanei „Pantanassa” de către un numeros sobor de preoți și credincioși care s-au rugat în comuniune pentru izbăvirea din suferință a tuturor celor bolnavi.
În jurul preoților ce participă în mod frecvent la acest demers, de acestă dată a fost invitat Cercul Pastoral format din preoții comunei Dofteana și din jurul acesteia.
Vezi mai mult [foto. info]...

Debutul proiectului social eparhial ”În temniță am fost și ați venit la Mine!”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, miercuri, 2 martie 2016, a debutat proiectul social eparhial ”În temniță am fost și ați venit la Mine !”, la Penitenciarul Tg. Ocna.
În contextul Anului omagial dedicat de către Patriarhia Română educației religioase a tineretului ortodox, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, nu este indiferentă față de tinerii ce se confruntă cu delicvența juvenilă și consumul de stupefiante.
Drept urmare, prin proiectul Sectorului social – filantropic se urmăresc următoarele obiective: Crearea cadrului general şi a mecanismelor de interacţiune cu membrii comunității, care să răspundă eficient nevoilor deţinuţilor custodiaţi în sensul formării/dezvoltării abilităţilor specifice unui mod de viaţă responsabil, în vederea sporirii şanselor de reintegrare socială a acestora şi reducerii fenomenului de excluziune socială.
Vezi mai mult [foto. info]...

Vizita reprezentanților a două instituții sociale reprezentative, la Centrul social – medical pentru persoane vârstnice Hârja

Miercuri, 2 martie 2016, Centrul rezidențial social – medical pentru persoane vârstnice de la Hârja, a primit vizita reprezentanților celor mai importante instituții sociale din România: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecții Sociale (ANPIS).
Scopul vizitei reprezentanților celor două instituții a fost de a monitoriza investiția realizată din fonduri guvernamentale la Centrul rezidențial Hârja.
După ce instituția Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a debutat investiția din fonduri proprii și sponsorizări, în anul 2013 Parohia Hârja a aplicat pentru finalizarea lucrării și dotările interioare, cu finanțare de la MMFPSPV prin ANPIS.
Vezi mai mult [foto. info]...

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a reînvestit în funcție membrii aparatului administrativ al eparhiei

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a reînvestit în funcție preoții consilieri, inspectori și protopopi ai Eparhiei Romanului și Bacăului.
Sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, în sala de ședințe a Centrului eparhial de la Roman a avut loc marți, 1 martie, şedinţa de lucru a Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Cu acest prilej, ierarhul a ținut să aprecieze activitatea desfășurată în anul 2015 de membrii aparatului administrativ, preoții consilieri, inspectori și protopopi, subliniind valoarea slujirii în Biserică și a promovării valorilor cultural-spirituale specifice credinței noastre strămoșești, reiterând importanța rolului pe care clerul o are în viața comunităților în care a fost învestit, prin lucrarea Duhului Sfânt, să activeze, prin derularea proiectelor social-filantropice și pastoral-misionare, îndeosebi a celor dedicate tinerilor și vârstnicilor.
Vezi mai mult [foto. info]...

Ședință administrativă, în protopopiatul Onești

Luni, 29 februarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, s-a desfășurat ședința lunară a preoților din Protopopiatul Onești.
Luni, 29 febuarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Metocul Chiriarhal Oituz, s-a desfășurat ședința lunară administrativă a preoților din Protoieria Onești.
Delegat din partea Centrului eparhial la această ședință a fost părintele Inspector Ilarion Mâță, directorul Centrului rezidențial pentru persoane vârstnice de la Hârja.
În cadrul ședinței s-au dezbătut probleme referitoare la strategia de implementar a trei proiecte sociale în parohiile protopopiatului, și anume: strategia dezvoltării serviciului de îngrijire a bătrânilor la domiciliu, păstrarea unui sens al vieții în cazul tinerilor bolnavi de cancer și delicvența juvenilă și dependența de droguri.
Vezi mai mult [foto. info]...

sus