PROTOIERIA ONEŞTI

Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta M. M. Varvara”, în ziua pomenirii Sfântului prooroc Elisei

În ziua de 14 iunie Biserica a prăznuit pe Sfântul prooroc Elisei, ucenicul Sfântului prooroc Ilie Tezviteanul.
În această zi, cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și sub protia părintelui Ioan Bârgăoanu, protopop de Onești, un sobor de preoți a înălțat numele mai presus de nume al lui Iisus Hristos Care odihnește pe lespedea de sare din adâncurile Salinei din Târgu-Ocna, Cel care a amintit întâia oară de sarea pământului către ucenicii Săi cerându-le să mențină viața lumii prin tăria credinței lor.
În ziua când Biserica a prăznuit pe Sfântul prooroc Elisei, la biserica „Sfânta M. M. Varvara”, cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și sub protia părintelui Ioan Bârgăoanu, protopop de Onești, un sobor de preoți a participat la Sfânta Liturghie.
Credincioșii prezenți și turiștii au avut surpriza ca, intrând în sanctuarul din inima sării, să regăsească taina Raiului ascuns în priveliștea de har a unei Sfinte Liturghii plină de misterul Cuvântului întrupat în grota luminoasă a basilicii de aici în care slujește părintele Elisei Roncea, cel care a prilejuit, prin numele ce-l poartă, popasul liturgic în această oază ascunsă în sarea pământului.
(preot Petru Roncea)

sus