PROTOIERIA ONEŞTI

Sfințirea Centrului multifuncțional de economie socială al Asociaţiei Sfântul Voievod Ştefan cel Mare de la Hârja

Sub egida „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – Model de credință și filantropie. Copilul - Ctitorul -Filantropul. Borzești - Putna -Hârja”, în perioada 1 - 2 iulie 2017, Asociaţia Sfântul Voievod Ştefan cel Mare din localitatea Hârja, protopopiatul Onești, împreună cu Şcoala Gimnazială „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” – Oneşti, a organizat un eveniment aparte menit să aducă în actualitate spiritul ștefanian, dar și bunătatea și dragostea pentru aproapele cu timp și fără timp, cu această ocazie fiind serbați și 5 ani de activitate neîntreruptă în slujirea aproapelui în localitatea de pe Valea Oituzului, care s-a remarcat prin serviciile de cea mai înaltă calitate, Asociația fiind un model de bune practici la nivel național.
Tot acum a avut loc botezul unui tânăr cu dizabilități, precum și sfințirea Centrului multifuncțional de economie socială și a Casei pelerinului cu înalta binecuvântare a IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim de către părintele arhimandrit Pimen Costea, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
La acest eveniment au fost prezenți mai mulți reprezentanți ai autorităților locale și județene. Delegat al Părintelui Patriarh Daniel a fost pr. Consilier Patriarhal al Sectorului Social Filantropic Ciprian Ioniță, președinte al Federației Filantropia a Patriarhiei Române, Asociația Sf Voievod Stefan cel Mare Hârja fiind membră a acesteia din anul 2013, derulând mai multe parteneriate alături de Federație și de membrii acesteia.
În dimineața zilei de 1 iulie a.c., cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, părintele arhimandrit Pimen Costea, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a fost primit în localitatea Hârja de către părintele protopop Ioan Bârgăoanu și alături de un sobor de preoți și diaconi, dar și de mulțime de credincioși de toate vârstele tinerii și copiii Centrului de zi al asociației, alături de părintele Ilarion Mâță, președintele Asociației Sf. Voievod Ştefan cel Mare. Aici, în capela instituției, a fost oficiată Taina Sfântului Botez pentru catehumenul Ghennadi (cel mai nou beneficiar al Asociației), care a primit ca ocrotitor pe Sfântul Serafim de Sarov.
După finalizarea slujbei de creștinare au existat și câteva momente artistice prin care copiii Centrului de zi „Sf. Dionisie Exiguul” Hârja, coordonați de pedagogul social Florentina Ion și eleviii Școlii Gimnaziale „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” - Hârja coordonați de Prof. Marta Pânzaru, au recitat și intonat Troparul Sf. Voievod Ștefan cel Mare, Odă lui Ștefan cel Mare, alcătuit de IPS Părinte Ioachim,  Cântecul lui Ștefan cel Mare,  precum și poemul Via Domnului, alcătuit tot de Ierarhul romașcan.
În cuvântul adresat cu această ocazie, părintele Vicar Administrativ a transmis binecuvântarea Ierarhului, exprimând totodată bucuria sinceră cu privire la botezul lui Ghenadie, noul Serafim. 
Pr. Ilarion Mâță, președintele Asociației, a prezentat apoi numărul omagial al revistei centrului de zi pentru copii, după care delegatul Chiriarhul a oferit diplome de vrednicie persoanelor ce reprezintă instituțiile partenere și câte o icoană a Sf. Voievod Ștefan cel Mare, pictată pe sticlă de către copiii centrului de zi Hârja, oficialităților centrale, județene și locale.
A urmat sfințirea Centrului multifuncțional de economie socială și a Casei pelerinului de către părintele Vicar Pimen Costea, și apoi inaugurarea noilor ateliere manufacturiale și de economie socială: Atelierul de pictură pe sticlă, Atelier de sculptură, Atelierul de olărit, Atelierul de confecție și broderie tradițională, Atelierul de Croitorie populară fiind apoi prezentat noul website al asociației.
Asociaţia ”Sf. Voievod Ştefan cel Mare – Hârja”, iniţiată în anul 2012 la propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a pus în practică un amplu proiect social - medical şi cultural-educaţional dedicat vârstnicilor şi tinerilor. Peste o 100 de bătrâni din Centrul social-medical rezidenţial, 20 de vârstnici îngrijiţi la domiciliu şi 40 de copii de la Centrele de zi, sunt susţinuţi de 70 de angajaţi la care se adaugă numeroase cadre didactice voluntare implicate în educaţia slujirii aproapelui în cadrul celor 4 Centre de Creaţie, arta şi tradiţie populară şi a celor 3 Centre de tineret şi voluntariat, care oferă anual peste 400 de tineri şi 150 de cadre didactice voluntare la toate activităţile Asociaţiei de la Hârja.
Împreună cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Consiliul Județean Bacău, Prefectura Bacău, Primăria Oituz, DGASPC Bacău, Universitățile, Colegiile și Școlile Gimnaziale partenere, Asociaţia şi-a propus să vină în sprijinul copiilor aflaţi în dificultate pro­movând valorile culturale şi spirituale autohtone în rândul tinerilor prin tot felul de programe sociale, de culturalizare și conștientizare. Mulțumim IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru dragostea și sprijinul necondiționat în bunul mers al Asociației”, a declarat Președintele Asociației ce îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ștefan cel Mare, Pr. Ilarion Mâță, care este și inspector eparhial în cadrul Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei.
(Pr. Daniel Marari)

sus