PROTOIERIA ONEŞTI

Școală de vară la Parohia „Buna Vestire” - Tg. Ocna

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 17-22 iulie 2017 la Parohia „Buna Vestire” din Tg. Ocna s-a desfășurat Școala de vară „Credință, Joc, Creație” în baza Proiectului de parteneriat încheiat între Parohia „Buna Vestire”-Tg. Ocna , Școala Gimnazială Nr.1 și Școala Gimnazială Nr.2 din Tg. Ocna.
La Școala de vară s-au înscris 180 de copii participanți, cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani. Programul școlii a fost conceput cu scopul de a aduce copiilor cunoașterea adevărurilor de credință, respectarea valorilor tradiționale, comuniunea cu Dumnezeu, dobândirea unor deprinderi practice și buna dispoziție. La Festivitatea de deschidere părintele paroh Ioan Vasile Panțîru – coordonator al activității, împreună cu pr. Țopa Adrian, slujitor la Biserica „Sf. Nicolae” din Onești, au săvârșit o slujbă de binecuvântare la început de activitate.
Cei 180 de copii au fost împărțiți pe grupe de vârstă, fiecare grupă având câte un sfânt ocrotitor: grupa nr. 1- Sf. Ecaterina; grupa nr. 2- Sf. Nicolae; grupa nr. 3- Sf. Andrei; grupa nr.4- Sf. Ioan; grupa nr.5- Sf. Parascheva; grupa nr.6- Sf. Varvara; grupa nr. 7- Sf. Pantelimon. Programul activităților din perioada 17-22 iulie s-a desfășurat între orele 9.00-13.00 și a avut în structura sa 7 ateliere la care copiii au participat zi de zi. Fiecare atelier a fost sub coordonarea cadrelor didactice voluntare de la Școala Gimnazială Nr.1 și Școala Gimnazială Nr.2 din Tg. Ocna.
Responsabilii de ateliere au lucrat cu fiecare grupă rând pe rând, astfel că interesul copiilor a crescut de la o zi la alta, elevii așteptând cu nerăbdare următoarea zi de școală. Atelierele prevăzute în program au avut scopul de a dezvolta relațiile dintre copii și a le trezi sentimentul de cunoaștere. Atelierul de Gastronomie a fost sub coordonarea prof. Chiticaru Oana și înv. Roncea Cristina, Atelierul de Dezvoltare personală a fost sub coordonarea prof. Grozescu Alina și înv. Ciobanu Daniela, Atelierul de Muzică a fost sub coordonarea prof. Rusu Vitalie și Culiuc Gheorghe, Atelierul Micul Grădinar a fost coordonarea prof. Pavel Carmen și instructor Serea Lăcrămioara, Atelierul de Hand Made a fost sub coordonarea înv. Dumitrașcu Carmen și înv. Crișman Nicoleta, Atelierul de Pictură a fost sub coordonarea prof. Vamanu Alina și Godzin Letiția, Atelierul Sportiv a fost sub coordonarea elevilor de liceu Lavinia Popa, Georgiana Chiper și Cristin Rusu. La buna desfășurare a activității din Școala de vară a fost prezentă asistentul medical Bixade Irina și voluntari liceeni care s-au implicat cu seriozitate: Toma Alexandra, Toma Teodora, Ciubotaru Sânziana, Oprea Georgiana, Dănăilă Andrei, Parincu Smaranda, Tudoreanu Miruna, Rusu Marina și Petcu Georgiana.
Întregul suport financiar a fost susținut de către Parohia „Buna Vestire” Tg. Ocna sub coordonarea preotului paroh Vasile Ion Panțîru. Materialele necesare pentru cele 7 ateliere care s-au derulat zi de zi, au dus la buna desfășurare a activității: hârtie colorată, foarfece, plastilină, ace quiling, sfoară, șnur satin, carioci, tempera, creioane colorate, bloc desen, carton pânzat, pensoane, cretă, baloane, mingi, coarde, pământ flori, mănuși, pahare plastic colorate, lac pe bază de apă, aracet, ochișori mobili, palete pictură, făină, ulei, hârtie copt, aluat, zahăr, vanilie, lapte, ouă, fructe (pepene galben și roșu), mere, kiwi, portocale, gem, nutella, muștar, ketchup, paie suc, pahare unică folosință, șervețele, cuptor electric, blender etc.
Programul zi de zi a debutat cu înviorarea, rugăciunea de dimineață și cuvântul de folos susținut de către preotul paroh Vasile Ion Panțîru, iar într-una din zile a fost invitat și Părintele Petru Roncea. Aprecierea a venit și din partea părintelui protoiereu Ioan Bărgăoanu care a vizitat Școala de vară în ziua de vineri bucurându-se alături de copii și de voluntarii implicați.
În fiecare zi copiii au avut o pauză de 20 de minute, în care li s-au oferit pe lângă ceea ce s-a gătit la atelierul de Gastronomie (prescuri, cornulețe, prăjituri, gogoși, ouă ornate și fresh-uri), și cornuri, eugenii, covrigi, fructe și apă.
La Festivitatea de închidere a Școlii de vară „Credință, Joc, Creație”, părintele paroh Vasile Ion Panțîru a citit rugăciunea de mulțumire către Dumnezeu pentru buna desfășurare a activițății, iar cei 180 de copii au fost premiați cu diplome personalizate, cu cărți de rugăciuni, iconițe și cd-uri inscripționate cu poze din perioada Școlii de vară și un filmuleț realizat de voluntari. Cei 26 de voluntari au primit certificate de voluntariat și căni personalizate inscripționate.
”Numărul mare de copii, bucuria și interesul arătat, reacția pozitivă a părinților ne-au surprins într-un mod mai mult decât plăcut, dar, mai ales ne determină în a intensifica și pregăti mult mai temeinic astfel de activități ce au un impact misionar și pastoral deosebit, arătându-ne, încă o dată, cât de minunată este lucrarea cu cei mici și cu tinerii”, a menționat Pr. Ion Vasile Panțîru.
Activitatea și-a atins scopul, iar feedback-ul părinților a fost unul pozitiv: copiii au părăsit jocurile pe calculator, tableta și telefoanele mobile, și-au făcut prieteni noi, au învățat să planteze flori și să curețe grădina, să se joace frumos și să nu uite jocurile copilăriei, să gătească sănătos și cu bucurie, să confecționeze obiecte din hârtie, să cânte, să fie creativi, să se respecte și să se cunoască între ei. Interesul deosebit arătat de copii și încântarea părinților motivează permanentizarea proiectului pe perioada vacanțelor de vară și încurajează organizatorii și voluntarii pentru o mai temeinică pregătire a activităților viitoare.

(Prof. Chiticaru Oana
Școala Gimnazială Nr.1 Tg Ocna)

sus