PROTOIERIA ONEŞTI

Asociația Sf. Voievod Ștefan cel Mare- Hârja susține tezaurul forestier al României

Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 31. 10.2017, a fost implicată, ca partener, în organizarea evenimentului de promovare a sustenabilității resurselor umane și de mediu, în parteneriat cu mai multe structuri publice și private din țară și străinătate.
În contextul împlinirii a 100 de ani de la declararea independenței Republicii Finlanda, ambasadorul Finlandei în România, Päivi Pohjanheimo, împreună cu delegați ai statului finlandez, ai Asociației Europene a Drepturilor Forestiere, a companiei Tornator Oyj și Tornator România, a Asociației Administratorilor de Păduri din România, a Direcției Silvice Bacău, a Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității Transilvania din Brașov, alături de autoritățile publice județene reprezentate de domnul Sorin Brașoveanu, în calitate de Președinte al Consiliului Județean Bacău și de domnul  Gheorghe Bodea, Primarul comunei Oituz, au plantat 100 de puieți de brad ca semn de mulțumire adus creației Lui Dumnezeu, pentru cei 100 de ani de la declararea independenței Republicii Finlanda, pentru centenarul Marii Uniri, sărbătorit în anul 2018, dar și pentru cei 10 ani de activitate neîntreruptă în România a companiei Tornator, un partener și sponsor al Asociației „ Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” în toți acești ani.

Activitatea de ecologizare și plantare de puieți a început cu o rugăciune de binecuvântare săvârșită de Pr. Ilarion Mâță, Președintele Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, delegat la acest eveniment de Înaltpreasfințitul Ioachim, care a transmis și arhierești binecuvântări și mulțumiri pentru implicarea partenerilor naționali și internaționali în susținerea mediului și a tezaurului forestier din România.

După mai multe alocuțiuni din partea reprezentanților din Finlanda și România, au fost plantați cei 100 de puieți în localitatea Hârja, pe domeniul public al Primăriei Oituz, după  care, ambasadorul Republicii Finlanda a menționat faptul că universitățile din această țară , vor investi în pregătirea resursei umane, a tinerilor care vor lucra efectiv în pădurile din România și se angajează să planteze anul viitor, 100.000 de brazi pe raza comunei Oituz.

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului manifestă de mai mult timp preocupări în acest sens, iar prin acest proiect își consolidează poziția de partener în proiectele care au legătură cu protecția mediului și a resurselor materiale absolut necesare supraviețuirii umane, pădurea.

La sfârșitul evenimentului, au vizitat Complexul Social-Medical pentru îngrijirea  persoanelor vârstnice și copiilor, al Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, iar Președintele Sorin Brașoveanu și Primarul Gheorghe Bodea au luat act de situația dificilă în care se află Biserica Parohială cu hramul Sfântul Gheorghe din Hârja, ce necesită un proiect foarte urgent de reabilitare și consolidare. În caz contrar, Biserica parohială, la primul seism semnificativ, este în pericol de a se prăbuși din cauza fisurilor și lipsei de consolidare și de o  structură potrivită.

De menționat este faptul că Biserica Parohială din Hârja are legătură cu centenarul Marii Uniri, sfântul locaș fiind construit cu piatră de la fosta Vamă Oituz, care delimita Moldova de Transilvania, iar anul 1918 și Marea Unire, a determinat dărâmarea acestui edificiu care separa cele două regiuni ale țării. Astfel, ceea ce înainte despărțea, datorită  Marii Unirii, cu piatra de la Vama respectivă, s-a construit o Biserică, care avea să unească două teritorii, fiind considerată Biserică a Neamului Românesc și Eroilor Patriei.

(Departamentul de comunicare și mass – media al Asociației Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja)

sus