PROTOIERIA ONEŞTI

Un nou centru de creație, arte și spiritualitate inaugurat în Protopopiatul Onești

Din rânduiala Milostivului Dumnezeu, în seara de 7 noiembrie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la ceasul Vecerniei, pe dealul ce străjuiește de veacuri valea Tazlăului, în Parohia Deleni, preoți și credincioși au participat la inaugurarea Centrului de Cultură, Arte și Spiritualitate „Sfântul Stelian”.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a binecuvântat a fi săvârșită slujba Vecerniei și slujba de sfințire a Centrului de Cultură, Arte și Spiritualitate „Sfântul Stelian”, delegând pentru aceasta pe părintele protoiereu Ioan Bârgăoanu și pe părintele inspector eparhial Ilarion Mâță, Președintele Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, partener al acestui proiect social – educational.

După rânduiala Litiei, părintele inspector a transmis celor prezenți  arhiereștile binecuvântări ale Înaltpreasfințitului  Părinte Ioachim și un cuvânt de apreciere pentru această lucrare, subliniid că este foarte importantă munca în echipă și buna colaborare dintre preotul paroh, autorități și credincioși. Părintele protopop Ioan a binecuvântat copiii prezenți dintre care mulți vor deveni beneficiari ai centrului și a felicitat pe toți cei care poartă numele și îi cinstesc după cuviință pe Sfinții Arhanghelii Mihail și Gavriil.

 În pași solemni de procesiune, în prag de noapte, purtătorii de steaguri mai întâi, prapurii, mulțimea de copii cu lumânări aprinse purtate în mâini, soborul de preoți și mulțimea credincioșilor, au luminat ulițele satului până la școală. Aici s-a sfințit centrul copiilor, o clădire obținută cu strădania părintelui paroh Ciprian Purice, cu bunăvoința doamnei Director Ionica Redea și transformată astfel cu ajutorul Primăriei din Helegiu. 

După rânduiala slujbei s-au oferit distincții și au fost felicitați toți cei ce au ajutat la împlinirea acestui demers. Evenimentul s-a încheiat cu vizitarea centrului de către toți cei prezenți, care au putut admira creațiile cu iz de toamnă ale copiilor.

(Pr. Alexandru Pânzaru)

sus