PROTOIERIA ONEŞTI

Un nou ONG al Eparhiei Romanului și Bacăului, la Parohia Sf. Ioan Botezătorul Tg. Ocna

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Biserica „Sf. Voievozi” din cadrul Parohiei „Sf. Ioan”, orașul Tg. Ocna, Protopopiatul Onești, a avut loc în data de 8 noiembrie 2017, inaugurarea celui mai nou ONG, în baza aprobării înființării acestuia în Permanența eparhială din luna octombrie a.c.
Ziua de Prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil a fost pentru Parohia „Sfântul Ioan” din Orașul Târgu Ocna o ocazie de aleasă bucurie. Evenimentele prilejuite de această zi de sărbătoare au adunat toată comunitatea din acest oraș - stațiune pentru a participa la hramul „Bisericii Sfinților Arhangheli”, din această Parohie.

          Însă, de o deosebită importanță a fost evenimentul culminant al zilei de 8 noiembrie, când după Sfânta Liturghie a avut loc lansarea unui nou ONG în Eparhia Romanului și Bacăului, Asociația „Sfânta Anastasia Romana”, asociație ce constituie elementul social prin care parohia vrea să se implice în viața comunității. Această Asociație a luat ființă cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, având ca membri pe preoții slujitori din această parohie, respectiv pe părintele Postelnicu Sorin și pe părintele Butucaru Silviu, precum și pe unii membri ai comunității parohiale. ONG-ul Parohiei „Sfântul Ioan” din Tîrgu Ocna constituie un cadru juridic bine definit prin care parohia poate demara sau desfășura activități, proiecte, în comunitate și nu numai.

          Programul lansării Asociației a debutat cu săvârșirea Acatistului Sfintei Mucenițe Anastasia Romana, apoi a continuat cu slujba de sfințire a icoanei ocrotitoarei, urmând o prezentare a proiectelor ce urmează a fi implementate de Asociație, în care s-au expus obiectivele, strategiile și intențiile viitoare ale acestui ONG. S-au acordat deasemene diplome de membri de onoare ai Asociației și mai  apoi au fost invitați să ia cuvântul reprezentanți ai Protoieriei Onești prin părintele Ioan Bârgăoanu, ai Consiliului Local, dar mai ales ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, de la Sectorul social-filantropic, prin părintele inspector eparhial Ilarion Mâță, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, ce e a arătat importanța unui ONG de acest fel într-o comunitate și a proiectelor  viitoare pe care Asociația „Sfânta Anastasia” le va demara.

(Pr. Silviu Butucaru – Președintele Asociației „Sf. Anastasia Romana”)

sus