PROTOIERIA ONEŞTI

Prevenirea delincvenţei juvenile şi a abandonului şcolar în rândul tinerilor”

Vineri, 24 noiembrie 2017, la sediul Protopopiatului Oneşti a demarat cea de a treia ediţie a Proiectului Eparhial Misionar „Prevenirea delincvenţei juvenile şi a abandonului şcolar în rândul tinerilor”.
Acest proiect se derulează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și antrenează alături de Protoieria Oneşti instituții ca Centrul Educativ Tg. Ocna, Școala Nr. 7 Tg. Ocna, Poliția Municipiului Onești, Poliția Orașului Tg. Ocna și alți parteneri.
Proiectul este inițiat și coordonat de doamna Comisar Şef Otilia Elena Ţârţoacă, directorul Centrului Educativ din Tg. Ocna și doamna preoteasă Raluca Maria Alupei, asistentul social al Protoieriei Onești. Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a fost reprezentată la această ședință de Părintele Consilier Eugen Ciuche, de la sectorul social-filantropic și misionar.
În cadul acestei sesiuni a fost prezentat proiectul, activitățile din cadrul lui și s-au stabilit obiective comune și calendarul activităților viitoare. Primele două ediţii ale proiectului au dat roade.
Tineri care iniţial au pornit pe drumuri greşite au fost ajutaţi să revină pe drumul cel bun iar acum, aceştia se implică activ pentru a-i ajuta pe alţi tineri cu probleme.

sus