PROTOIERIA ONEŞTI

Colindători la “poarta Sfântului Voievod Ștefan cel Mare”

În fiecare an, în apropierea marii sărbători a Nașterii Domnului, porțile Centrului Socio-medical “Sfântul Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului sunt larg deschise pentru a primi cete de colindători.
Astăzi, 19 decembrie, elevii Școlii “Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Onești au pășit pragul instutuției de la Hârja, aflată sub coordonarea Părintelui Director Insp. Ilarion Mâță, însoțiți de doamna Director adjunct Prof. Nadia Larisa Vâlcu, Consilier educativ Prof. Marta Pânzaru, și de alți membri ai corpului profesoral și părinți, cu tolba plină de daruri pentru cămara așezământului, dar și suflete pline de bucuria Nașterii Domnului, care bucurie au presărat-o în inimile bătrânilor rezidenți și ale tuturor celor prezenți.
Colindele despre vestea cea mare au răsunat pe holurile centrului, îmbrățișând inimile spectatorilor și ajungând ca o șoaptă de rugăciune până la paturile celor aflați în suferință.
Acest obicei de colindat a fost încadrat anul acesta în Proiectul educațional “Din respect pentru vârsta a III-a” inițiat de “Școala Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, care din bunăvoința domnului Director Prof. Ionel Abaza, este un partener mereu prezent în tinda așezământului de la Hârja, la toate evenimentele ce se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Tot printr-un acord de parteneriat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, cetei de colindători s-a alăturat și Parohia “Sfânta Treime”, reprezentată de Părintele Paroh Gheorghe Pânzaru, care a adus, de asemenea, daruri pentru bătrâni din partea comunității de creștini din satul Caraclău.
Dumnezeu să răsplătească tuturor iubirea milostivă, iar sufletele tuturor să fie iesle caldă pentru Pruncul Hristos.
“Și când Domnul S-a născut, ieslea-n rai s-a prefăcut...”

(preot Alexandru Pânzaru)

sus