PROTOIERIA ONEŞTI

Mii de oameni la înmormântarea părintelui arhimandrit Arsenie Voaideș

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit astăzi, 20 februarie, slujba de înmormântare a părintelui arhimandrit Arsenie Voaideș, la Mănăstirea ”Schimbarea la Față” de la Berzunți. Alături de ierarh au fost peste o sută de preoți și câteva mii de credincioși care au ținut să-l conducă pe ultimul drum pe părintele ”Arsenie filantropul”, cum l-a numit chiriarhul.
Clopotele băteau și lumea urca spre mănăstire. Zeci și zeci, sute și sute, cu frunțile plecate și lacrimi în ochi, tineri și vârstnici, monahi și monahii. La orele 10.00, cântările de prohodire răsunau pe toată valea Berzunțiului și oamenii continuau să vină la biserica ”Schimbării la Față”. Din Ardeal, din Banat, din nordul Moldovei, din toată țara, peste 3000 de credincioși au sosit la înmormântarea părintelui Arsenie Voaideș, starețul mănăstirii Sf. Sava - Berzunți.
Din șoaptele rostite între creștini se pot înțelege regretul, durerea și tristețea. ”Nu se poate maică așa ceva. Nu știu ce-o fi fost? S-o fi supărat Dumnezeu pe noi. Ce om minunat a fost părintele Arsenie!”, spunea, plângând, una dintre bătrânele satului. Alte femei o încuviințau tăcut. ”Când au fost apele mari, a venit să dea o mână de ajutor la fiecare gospodărie”, povestea o alta.
”Cât de mult s-a zbătut să se facă drumul acesta spre sat și spre mănăstire. Dacă nu era părintele Arsenie, cine știe ce-ar fi fost azi..”, a mai zis unul dintre oameni. Practic, miile de suflete prezente la mănăstire aveau, fiecare, o poveste minunată din care făcea parte și părintele.
Că era vorba de un ajutor financiar sau unul material, de un sfat bun, o rugăciune rostită la moment de cumpănă, o încurajare la o clipă de cădere, un zâmbet la o întristare a sufletului. Toate acestea, pentru că arhimandritul Arsenie a știut de-a lungul celor peste patru decenii de călugărie să facă simțită iubirea lui Hristos tuturor celor care au dorit să-L cunoască.
În biserica  așezământului monahal, pe care l-a refăcut din temelie și pe care-l o iubea ”ca pe lumina ochilor”, după cum avea să menționeze Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-au regăsit în rugăciune, alături de ierarh, părinți stareți veniți de la mănăstiri și schituri din toată Moldova.
Alături de aceștia, numeroase măicuțe și călugări din toată Mitropolia Moldovei și Bucovinei, reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, pelerini și credincioși. Pe fața fiecăruia, lângă lumina caldă a lumânării, se puteau vedea urme de lacrimi. Asemenea și pe chipul Înaltpreasfinției Sale, care a săvârșit rânduiala de înmormântare.
La sfârșitul slujbei, chiriarhul a rememorat pentru cei prezenți câteva momente din viața părintelui Arsenie Voaideș, ”un model de ascultare și smerenie”.  
 ”Astăzi, părintele Arsenie filantropul s-a născut în ceruri. L-am cunoscut în urmă cu mai bine de patru decenii. Eram monah la Schitul Tarcău și, îmi amintesc cum, la un moment dat, a urcat acolo tânărul Augustin, dimpreună cu fratele său, dorind să intre în viața monahală.
Acel tânăr avea să devină în anul 1979, călugărul Arsenie. A fost un om care, de-a lungul vieții, s-a uitat pe sine și a făcut totul pentru alții. A fost un monah activ despre care s-ar putea scrie pagini întregi de filocalie și apoftegme spirituale.
Tăicuța Arsenie a plecat într-o tăcere neobișnuită, el, cel căruia îi plăcea să fie înconjurat de oameni; el, cel căruia îi plăcea să fie în mijlocul mulțimilor și să-L facă prezent pe Hristos tuturor! El, cel care a ctitorit biserici în sate și cătune uitate de lume și catedrale în sufletele oamenilor.
El, care s-a dăruit pe sine consumându-se pentru toți ca o lumânare în lumina lui Hristos. El, Arsenie arhimandritul, părinte pentru cei aflați în nevoi, duhovnic al celor de pe văile Berzunțiului și dealurile Helegiului, taică pentru rromii din Bâșca, Băcioi, Pogleț, a plecat astăzi, într-o zi de februarie, lăsând multă tristețe în sufletele celor care l-au cunoscut, prețuit și iubit.
Dumnezeu să-l ierte și veșnică să-i fie pomenirea!”, avea să spună ierarhul în cuvântul său. 
După aceea, în bătaie de toacă și dangăt de clopot, sicriul arhimandritului filantrop de la Berzunți a fost purtat pe brațe de călugări, spre locul de veșnică odihnă, aflat în imediata apropiere a bisericii. Miile de credincioși s-au despărțit de părintele lor drag, gândind probabil la cuvintele ierarhului ”să vă rugați ca Milostivul Dumnezeu să-i socotească întru mântuire toate faptele lui cele bune”. Și nu au fost puține.
La poarta mănăstirii, într-o rânduială perfectă, fiecare dintre cei prezenți a primit un pachet cu ofrande întru pomenirea răposatului Arsenie. ”Nimeni să nu plece fără să primească un pachet”, îndemna părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Onești. Și lumea aștepta, cu răbdare, să ia un pachețel cu mâncare, știut fiind că la toate sărbătorile și zilele mari de peste an, de la Mănăstirea ”Schimbarea la Față” – Sfântul Sava, nimeni, niciodată, nu a  plecat nici cu sufletul, nici cu mâinile goale.
(Pr. Constantin Gherasim) 

Părintele Arsenie Voaideș s-a născut în satul Huisurez, comuna Dămuc, judeţul  Neamţ, la 24 ianuarie 1951, din părinţii Neculai si Anghelina, de credinţă ortodoxă şi a primit la botez numele Augustin. Părinţii l-au crescut în iubirea de Dumnezeu și respectul faţă de oameni.
În anul 1977 a intrat ca frate la Schitul Tarcău din judeţul Neamţ, iar în anul 1978 este închinoviat la Mănăstirea Cetăţuia, Iași. În anul 1979 este tuns în monahism  primind numele Arsenie. A fost  vieţuitor al acestei mănăstiri până în anul 1986, când a fost transferat la Mănăstirea Putna.
În 1987 a fost trimis, de ascultare, ca paznic la schitul Savu, sat Buda, comuna Berzunţi, judeţul Bacău, iar la 8 noiembrie 1988, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, a fost hirotonit diacon de către ierarhul de pioasă amintire, Eftimie, pentru ca în următoarea duminică să fie hirotonit  ieromonah pe seama Mănăstirii Sf. Sava.
În anul 2001 a absolvit cursurile Seminarului Teologic Liceal „Veniamin Costache”, de la Mănăstirea Neamţ, judeţul Neamţ.
În anul 2005 este licențiat al Facultăţii de Teologie „Sf.Filofteia” din Pitești; titlul lucrării de licenţă fiind „Semnificaţia Sfintei Cruci în viaţa credincioşilor”, iar în anul 2007 absolvă cursurile de masterat ale aceleiaşi facultaţi.
Odată cu formarea teologică, părintele Arsenie s-a preocupat și de formarea obștii monahale, dar și de refacerea bisericii mănăstirii grav afectată de dintele nemilos al timpului. Între 1992-2002 lăcașul monahal a fost consolidat, extins și înfrumusețat, astfel încât la Praznicul Schimbării la Față din anul 2002, a fost sfințit ansamblul eclesial al mănăstirii.
Ca un „meşter Manole” al zilelor noastre, a avut dorinţa de a ridica „altă monastire pentru pomenire”. Și  nu s-a oprit la una. Este ctitor al Schitului „Sfântul Ilie Tesviteanul”, alături de  Protos. Isaia Adragăi, chiar pe locul în care la început de secol 19 ieromonahul Varnava a ridicat loc de închinăciune.
Situată la o distanţă de 100 de km, Mănăstirea Pogleţ este tot o ctitorie a părintelui Arsenie Voaideş. Monument istoric biserica mănăstirii este de o frumuseţe aparte. Şi aici prin grija părintelui s-a întemeiat o obşte de maici  cu o aleasă viaţă duhovnicească. Chiliile şi gospodăria anexă  s-au realizat în perioada anilor 1996-2007.
Locuitorii satului Bâşca, comuna Berzunţi, au astăzi biserica lor cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, prima biserică a rromilor în România, al cărei preot PC Pr. Ioan Parnica a fost ucenicul Părintelui Stareţ al Mănăstirii Sfântul Sava care l-a povăţuit şi l-a ajutat în ctitorirea acestui locaş de cult.
În anul 2013, la 25 august a avut loc sfintirea Bisericii cu Hramul „Izvorul Tămăduirii” din satul Băcioi, comuna Corbasca ridicată prin osteneala Preacuviosului Pr. Stareţ Arsenie Voaideş, cu sprijinul vrednicului de pomenire ctitor IPS Adrian, Arhiepiscop emerit al românilor din Europa Occidentală și Meridională, ajutat de soborul maicuţelor de la Mănăstirea Pogleţ


Reportaj video pe larg


Reportaj Trinitas TV

Îndurerată adunare,

Una dintre cele mai neașteptate informații, care a zdruncinat din temelii, în ultimele zile, Arhiepiscopia noastră, a Romanului și Bacăului, și nu numai, a fost plecarea inopinată din lumea aceasta a Părintelui Arsenie Voaideș, starețul nepereche al Mănăstirii „Schimbarea la Față” și „Sf. Sava” din ținutul Berzunțiului, Bacău.

Vestea morții sale a fost percepută ca o undă de șoc, care a trecut prin sufletele tuturor, mai ales a celor ce au avut șansa unică să-l fi cunoscut personal pe acest Părinte duhovnicesc restaurator de „temple ale Duhului Sfânt”. La moartea lui neașteptată, mirarea a cuprins inimile tuturor. Când am luat cunoștință de eveniment, lacrimile ne-au brăzdat fețele, fără a le mai putea controla și ostoi, iar buzele noastre murmurau doar: „Vai..!. Nu se poate...!, Nu-mi vine să cred...! Doamne ferește...! Poate totuși e o eroare, o glumă sau o farsă”...etc. Dar din păcate, neverosimilul s-a dovedit a fi cruntă realitate.

Da, dragii mei, părintele stareț Arsenie, într-o mașină a SMURD-lui în drum spre Iași, nu departe de Roman, în ziua de 17 februarie, către orele 15.00 părăsea această lume. Sufletul lui pleca pe un drum fără întoarcere, iar trupul lui, iată-l, aici, în fața noastră, înconjurându-l cu respect și pioșenie, ca apoi, după ce îl vom prohodi, îl vom așeza, așa cum a dorit el, într-un mormânt nou, săpat lângă cel al mamei sale, maica Parascheva, nu departe de biserica acestei mănăstiri, pe care el a re-ctitorit-o și pe care o iubea ca pe lumina ochilor.

Întristă adunare,

Astăzi suntem în a patra zi de când sufletul părintelui a plecat la ceruri din poruncă divină. În tot acest timp, mii de persoane, din toate categoriile sociale, care au trecut pe la catafalcul lui să-i aducă ultimul omagiu, și-au exprimat sentimentul de durere, de doliu, teamă și angoasă, tristețe și compasiune, pentru cel ce le-a fost duhovnic sau îndrumător spiritual, învățător sau dascăl, slujitor și sfințitor al vieților lor, părinte al părinților, tată pentru orfani, hrănitor pentru săraci, adăpost pentru cei fără locuință, mângâiere pentru cei întristați, cetate de scăpare pentru cei prigoniți.

Cine poate cuantifica durerea și apăsarea sufletească a tuturor acelora care s-au bucurat de sprijinul sufletesc sau material al acestui părinte, milostiv ca Sf. Nicolae, misterios ca Sfântul Cuvios Daniil Sihastru și harismatic ca Sf. Arsenie cel Mare.

Personal, îl cunosc pe acest OM minunat de mai bine de 40 de ani. Deși drumurile fiecăruia dintre noi s-au bifurcat la un moment dat, sufletele noastre au rămas într-o inefabilă comunicare, iar întâlnirile noastre cu diferite prilejuri se transformau într-o sărbătoare pascală.

Când a venit momentul chemării mele ca ierarh în această eparhie, Părintele Arsenie era de mai mult timp în aceste plaiuri mioritice. Parcă a fost un înainte mergător al activităților mele episcopale din această parte a Moldovei. Nu știu dacă a fost cineva mai bucuros și exaltat duhovnicește dintre fii eparhiei ca Părintele Arsenie, la hirotonia mea întru arhiereu. Pentru el, ierarhul era trimisul lui Dumnezeu, căruia i se cuvine ascultare necondiționată. Acum, pentru că el nu mai este fizic printre noi, pot spune că Părintele Arsenie a fost unul dintre cei mai sinceri călugări ascultători din câți mi-a dat Dumnezeu să cunosc. În calitatea mea de ierarh al acestei eparhii istorice, astăzi, la despărțirea vremelnică de cuvioșia sa, mi se frânge inima pentru că mă despart de unul dintre cei mai buni și autentici călugări ai eparhiei: cinstit, sincer, bun, ascultător, vrednic de misiunea care i s-a încredințat.

Deși sentimentul de tristeţe şi durere îmi inundă și mie ființa, totuși trebuie să mă resemnez și să revin la demnitatea sobră de părinte spiritual, încercând să vă adresez câteva cuvintele de consolare, de compasiune, vouă, celor cărora plecarea Părintelui din această lume v-a produs atâta durere.

Iubiții mei,

Un dicton luat din spiritualitatea occidentală spune că noi „murim cu fiecare plecare” (partir c’est mourir un peu). Și, într-adevăr, atunci când cineva dintre cei pe care i-am preţuit și iubit pentru calitățile sale excepționale pleacă pe drumul fără întoarcere, parcă ceva din noi moare, sau parcă o floare se rupe din buchetul comuniunii noastre telurice, pentru a fi răsădită într-o altă glastră, străină sensibilităţilor şi dispoziţiunilor noastre naturale.

E greu să acceptăm situaţia, dar aşa este voia Domnului!

În astfel de situații, de obicei, se face un bilanț al activității celui care părăsește această viață efemeră. Nu am pretenția că voi reuşi să creez un portret în cuvinte paradigmaticului slujitor, etalând aici structurat toate faptele bune ale lui și apoi să fac o evaluare a lor, dar vă îndemn pe fiecare dintre cei ce i-ați stat în preajmă și v-ați bucurat de ajutorul cuvioșiei sale, să vă rugați ca Bunul Dumnezeu să socotească toate faptele și virtuțile lui ca dreptate în perspectiva mântuirii.

Tăicuța Arsenie, cum mai era supranumit, a fost un călugăr atipic. Nu a fost un călugăr contemplativ, ci unul activ. Lui îi plăcea să fie înconjurat de oameni, să lucreze cu ei, să se roage cu ei și pentru ei, știind că mântuirea rezidă în lucrarea comună și sinergică. El știa că nimeni nu se poate mântui în manieră egoistă.

De curând a împlinit 67 de ani. Toată viața sa a fost o dăruire totală pentru ceilalți. El s-a uitat pe sine și a făcut totul pentru alții. Fiecare dintre cei ce l-au cunoscut sau i-au stat în preajmă uneori poate spune multe lucruri despre el. Dacă s-ar aduna toate evocările ucenicilor lui, cred că am putea scrie nenumărate pagini inedite de filocalie și de apoftegme spirituale.

Ca să ne dăm seama de felul lui de a fi și care a fost traseul vieții sale spre Eshaton, vă reamintesc câteva dintre datele sale biografice, care s-a derulat în vremuri năsilnice, de instabilitate și prigoană.

Părintele Arsenie Voaideș s-a născut în satul Huisurez, comuna Dămuc, judeţul Neamţ, la 24 ianuarie 1951, din părinţii Neculai si Anghelina, de credinţă ortodoxă. A primit la botez numele Augustin. Părinţii l-au crescut în iubirea de Dumnezeu și respectul faţă de oameni.

Personal, îl cunosc de prin anul 1973, când l-am întâlnit la schitul Tarcău din jud. Neamț. Pe vremea aceea făceam parte din obștea acelui așezământ monahal, unde am cunoscut părinții îmbunătățiți care sihăstreau retrași în niște chilii ascunse în codrii seculari ai Munților Tarcău. Între ei, mai renumiți erau Ieroschimonahii Nicodim Roșu și Teofan Crăciun, care primeau credincioși pentru sfaturi și spovedanie. Frații Voaideș, Augustin și Simeon, auziseră de ei și doreau cu tot dinadinsul să-i întâlnească. Cum eu devenisem un fel de ucenic al acestor sihaștri, aveam mandatul de la ei să ghidez anumite persoane pe cărările întortochiate ale munților către chiliile lor. Așa a venit clipa în care am cunoscut pe cei doi frați.

Contactul cu Părintele Nicodim le-a fost benefic celor doi, care au început să frecventeze Schitul Tarcău, până când s-au hotărât să abandoneze deșertăciunile lumii și să vină amândoi la mănăstire. Augustin din 1977 s-a stabilit la Schitul Tarcău, iar fratele sau, Simeon, la Mănăstirea Cetățuia de la Iași.

Părintele Arsenie, în civilie, era croitor. Îmi amintesc cu plăcere că dorea foarte mult să învețe tipicul și cântările bisericești. Cum eu eram deja deprins cu acestea, i-am devenit mentor. L-am ajutat să învețe muzica psaltică și rânduiala slujbelor. Ba am făcut și o înțelegere, anume, el să mă învețe croitoria și eu să-l învăț rânduielile bisericești. Nu știu care dintre noi a fost mai bun maestru. În tot cazul, Părintele Arsenie a ajuns un foarte bun cântăreț și apoi slujitor harismatic și iscusit duhovnic, iar eu nici acum nu știu să cos un petec la o haină.

În vara anului 1978, când m-am întors de la Facultate, nu am mai găsit pe fratele Augustin la schit, pentru că plecase la Mănăstirea Cetăţuia din Iași, unde, în anul 1979, a fost tuns în monahism de către renumitul stareț, de pioasă amintire, Arhim. Mitrofan Băltuță, primind numele Arsenie. De atunci nu ne-am mai întâlnit, decât foarte rar, dar ne-am purtat în gând și rugăciune unul pe altul. A fost vieţuitor al acelei mănăstiri până în anul 1986, când a fost transferat la Mănăstirea Putna.

În 1987, IPS Eftimie, pe atunci Episcop al Romanului și Hușilor, voind să regenereze monahismul în eparhia sa, a cerut de la mitropolitul Moldovei și Sucevei, Teoctist Arăpașu, pe Părintele Arsenie de la Putna. Astfel, cel ce avea să devină părintele duhovnicesc al acestei zone pitorești uHușilor, voind să revigoreze monahismul în această eparhiea ceruta fost trimis, de ascultare, ca paznic, în acest loc care atunci se numea Schitul Savu. În ziua de 8 noiembrie 1988, la sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, a fost hirotonit diacon de către ierarhul de pioasă amintire, Eftimie, pentru ca, în următoarea duminică, să fie hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Sf. Sava”. Așa a început osteneala misionară Părintele Arsenie în această regiune încărcată frumuseți naturale, dar și de istorie.

În anul 2001 a absolvit cursurile Seminarului Teologic Liceal „Veniamin Costache”, de la Mănăstirea Neamţ, judeţul Neamţ. În anul 2005 a devenit licențiat al Facultăţii de Teologie „Sf. Filofteia” din Piteșt, având ca teză „Semnificaţia Sfintei Cruci în viaţa credincioşilor”, iar în anul 2007 a absolvit cursurile de masterat ale aceleiaşi facultăţi.

Odată cu formarea teologică, părintele Arsenie s-a preocupat și de formarea obștii monahale, dar și de refacerea bisericii mănăstirii, grav afectată de dintele nemilos al timpului. Între 1992-2002 lăcașul monahal a fost consolidat, extins și înfrumusețat, astfel încât, la Praznicul Schimbării la Față din anul 2002, a fost sfințit ansamblul eclesial al mănăstirii.

Ca un „meşter Manole” al zilelor noastre, a avut dorinţa de a ridica „altă monastire pentru pomenire”. Și nu s-a oprit la una. Este ctitor al Schitului „Sfântul Ilie Tesviteanul”, alături de Protos. Isaia Adragăi, chiar pe locul în care, la început de secol XIX, ieromonahul Varnava a ridicat un loc de închinăciune.

Situată la o distanţă de 100 de km de Berzunți, Mănăstirea Pogleţ este tot o ctitorie a părintelui Arsenie Voaideş. Monument istoric, biserica mănăstirii este de o frumuseţe aparte. Şi aici, prin grija părintelui, s-a întemeiat o obşte de maici cu o aleasă viaţă duhovnicească. Chiliile şi gospodăria anexă s-au realizat tot în perioada anilor 1996-2007, dar gopospodărirea a continuat până în zilele noastre.

Locuitorii satului Bâşca din comuna Berzunţi, au astăzi biserica lor cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, prima biserică a rromilor în România, al cărei preot PC Pr. Ioan Parnica a fost ucenicul Părintelui Stareţ al Mănăstirii „Sfântul Sava” care l-a povăţuit şi l-a ajutat în ctitorirea acestui locaş de cult.

În anul 2013, la 25 august a avut loc sfințirea Bisericii cu Hramul „Izvorul Tămăduirii” din satul Băcioi, comuna Corbasca, ridicată prin osteneala părintelui Stareţ Arsenie Voaideş, cu sprijinul vrednicului de pomenire ctitor Arhiepiscopul Adrian, ajutat de soborul maicuţelor de la Mănăstirea Pogleţ.

În toată acestă perioadă, de când a rămas pe meleagurile Berzunțiului, părintele Arsenie s-a făcut cunoscut peste tot, a avut cuvânt spre zidire şi alinare a suferinţelor. A fost modest în faţa lumii şi smerit în faţa lui Dumnezeu.

Va rămâne în amintirea tuturor ca un mare ctitor de locașuri sfinte, un mare filantrop, un duhovnic iscusit, un pelerin-misionar și un căutător autentic al căilor mântuirii.

Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze în rândul cuvioșilor săi!

Veșnică să fie pomenirea lui!

*Cuvânt rostit la înmormântarea părintelui Arhimandrit Arsenie Voaideș, starețul Mănăstirii "Schimbarea la Față" Berzunți, 20 februarie 2018

sus