PROTOIERIA ONEŞTI

Procesiune cu cinstitele icoane în orașul-stațiune Târgu-Ocna și în Oituzul istoric

În frumoasa și răcoroasa zi de 25 a lui Făurar, în Duminica Ortodoxiei, când întreaga Biserică sărbătorește biruința dreptei credințe asupra celor care luptau împotriva cinstirii icoanelor, a Sfintei Cruci și a sfintelor moaște, conform tradiției ce se păstrează în zona Moldovei și nu numai, în multe parohii și zone s-au organizat procesiuni cu Cinsititele Icoane.
Orașul Târgu-Ocna s-a umplut de căldura și sfințenia izvorâte din icoanele purtate pe brațe de către preoți și credincioși. În această oază de istorie, sub protia Părintelui Protopop Ioan Bârgăoanu, înconjurat fiind de preoți și credincioși de pe valea Trotușului, s-a săvârșit o procesiune cu cinstitele icoane.
Binecuvântarea de început s-a dat în vechea și binecuvântata biserică „Buna-Vestire”, fosta Mănăstire athonită Răducanu. Începându-se a se intona prima parte a acatistului „Bunei Vestiri”, s-a făcut un popas la biserica „Sfinții Voievozi”, ca la sfârșit să se intoneze a doua parte a acatistului, precum și rugăciuni de mulțumire și de sfințire a icoanelor într-o altă biserică veche, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, fosta Mănăstire athonită Precista.
Pe tot parcursul procesiunii s-au intonat cântări și imnuri bisericești, închinate biruinței icoanelor și a Ortodoxiei în general, asupra ereticilor iconoclaști și nu numai.
În cuvântul de încheiere, părintele protopop a evidențiat rostul și importanța unei astfel de procesiuni, a felicitat pe toți credincioșii prezenți pentru dragostea lor pentru sfintele icoane și pentru mărturisirea pe care au făcut-o adunându-se în jurul preoților, ca unii care, prin succesiunea apostolică, au primit darul de a lega și dezlega păcatele oamenilor. A amintit de altfel și de plecarea celor doi mari duhovnici ai eparhiei Romanului și Bacăului, Arhimandritul Arsenie Voaideș și Arhimandritul Antonie Jeflea, nădăjduind să avem binecuvântarea lor.
Tot astăzi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Parohia Oituz s-a desfășurat procesiunea cu sfintele icoane, denumită „Calea eroilor Reîntregirii neamului românesc pe calea sfinților mărturisitori”. Păstrând tradiția anilor trecuți, prima Duminică din Postul Mare, „a Ortodoxiei”, a fost prăznuită în mod deosebit la parohia amintită. După săvârșirea Sfintei Liturghii și citirea Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii însoțiți de preoții slujitori au ieșit în procesiune cu cinstitele icoane în jurul spațiului liturgic al Bisericii, mărturisind astfel dreapta credință și aducând cântări de laudă lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate lucrurile minunate ale Sale!
Pr. Elisei Roncea

sus