PROTOIERIA ONEŞTI

Târg caritabil de mărțișoare la Tîrgu Ocna

În Dumunica a doua din Postul Mare, la Parohia „Sfântul Ioan” din Tîrgu Ocna a avut loc târgul caritabil de mărțișoare intitulat "Mărțișorul meu ajută când ți-e greu".
Acest eveniment a fost posibil prin implicarea Asociației Sfânta Anastasia Romana (componenta socială a Parohiei „Sfântul Ioan”), a Așezământului social-filantropic Hârja, a Centrului de recuperare CRRPD Tîrgu Ocna, a Școlilor Gimnaziale numărul 1 și 3 și a Liceului tehnologic din Tîrgu Ocna.
Practic, în perioada 25-28 februarie, tinerii și voluntarii acestor instituții au confecționat mărțișoare care au fost oferite credincioșilor în Biserica „Sfântul Ioan” a Parohiei cu același ocrotitor, după Sfânta Liturghie. Banii strânși în urma acestei activități cu scop caritabil ajută pe un tânăr din comunitate, David Canelos, care suferă de leucemie și este în prezent supus unui tratament dificil la Secția de Oncologie a Spitalului de copii "Sfânta Maria" din Iași.
Acest eveniment a reușit să mobilizeze oamenii din comunitate și să strângă suma de 2000 de lei, dar mai presus de acești bani este de remarcat faptul că numeroși tineri, părinți, vârstnici din orașul-stațiune au rezonat cu această cauză nobilă și sunt în permanență alături de David prin rugăciune și gânduri bune.

Pr. Silviu Butucaru, slujitor la Parohia „Sfântul Ioan”, Președinte al Asociației „Sfânta Anastasia Romana”

sus