PROTOIERIA ONEŞTI

Program social-filantropic la Așezământul din Hârja, implementat de credincioșii sascuteni

Astăzi, 14.04.2018, Parohia Slobozia Bacău ll, din Protoieria Sascut, prin PC Pr. Paroh Grama Marian, împreună cu elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Slobozia, din comuna Stănișești, coordonați de doamna Grama Maria, profesor de religie, au ajuns din nou în mijlocul bătrânilor de la Centrul de Îngrijire "Sfântul Voievod Ștefan cel Mare", din localitatea Hârja.
Astfel, copiii au susținut un program artistic alcătuit din cântece și poezii specifice sărbătorilor Pascale.
Cei vizitați au primit cu emoție și bucurie din lumina, pacea și frumusețea cântecelor și au zâmbit, uitând poate, pentru o clipă, de boală, de dureri, de suferință și mai ales de singurătate; s-au gândit că acolo sus, "Cineva nu i-a părăsit, ci îi iubește și le trimite un strop de speranță, de credință, de dragoste, de liniște, de bucurie.
Zâmbetele și lacrimile celor aflați în suferință este o dovadă de bucurie, un răspuns la acțiunile social-filantropice pe care le desfășuram, acțiuni determinate de solidaritatea pe care o promovăm, transformând aceste zile de sărbătoare în momente de neuitat”
, a relatat părintele Grama Marian.
După prezentarea programului artistic, bătrânii centrului au beneficiat de un prânz complet din partea enoriașilor Catană Gheorghe și soția sa, Maria.
Astfel de evenimente oferă totodată, celor implicați, mulțumirea sufletească de a ajuta pe aproapele aflat în suferină și de a săvârși o faptă creștinească în această perioadă din Săptămâna Luminată.
Pr. Albu Gabriel - Asistent social

sus