PROTOIERIA ONEŞTI

Pelerini din inima Moldovei în inima României

Pentru prima oară, Catedrala Reîntregirii a fost neîncăpătoare pentru cei o mie de pelerini din Eparhia Romanului și Bacăului care s-au rugat alături de ierarhii celor două arhiepiscopii, a Romanului și Bacăului și a Alba Iuliei, în cadrul unui pelerinaj istoric desfășurat în orașul Marii Uniri.
Aproape o mie de pelerini din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului au participat astăzi, 10 mai 2018, la cel mai impresionant pelerinaj derulat în inima țării, la Alba Iulia, în contextul serbării ”Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam” şi ”Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”.
Este pentru prima oară în istoria Catedralei Reîntregirii Neamului când aceasta devine neîncăpătoare pentru numărul credincioșilor din zona Moldovei, sosiți să aducă, prin rugăciune, prinos de cinstire și recunoștință eroilor neamului, ierarhi, preoți și oameni simpli, implicați în lupta de înfăptuire a României Mari. Astăzi, Piața Tricolorului din inima cetății Alba Iuliei s-a redefinit ca spațiu al comuniunii de spirit românesc, sutele de moldoveni luminând în bucuria Duhului, ca la sărbătoarea de 1 Decembrie, spațiul sacru al Catedralei din inima țării.
Costumați în tradiționalul port popular românesc specific zonei Oituzului, Cașinului și Măgurii, purtând steaguri tricolore, credincioșii, tineri și vârstnici, au participat la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala Reîntregirii de ÎPS Arhiepiscop Irineu și ÎPS Arhiepiscop Ioachim, alături de un impresionant sobor de preoți din cele două eparhii.
În cadrul slujbei, după citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul moldav a rostit un cuvânt despre jertfa ostașilor români de la Oituz, despre munții care au devenit o catedrală naturală, despre curaj, rugăciune și jertfă, fără de care nu ar fi fost posibilă România Mare.
”Dragi pelerini ne regăsim aici, la Alba Iulia, în Catedrala Reîntregirii, pelerini și credincioși din Țara de Jos a Moldovei, unde s-au însemnat pe lespede de piatră cuvinte memorabile care statornicesc faptul că, în ziua de 10 mai, poporul român și-a câștigat un loc bine definit în istorie”, a menționat, printre altele IPS Ioachim.
Apoi, în cadrul sfintei slujbe, ierarhii și preoții au săvârșit pomenirea pentru eroii și martirii neamului românesc, iar la final, credincioșii sosiți din Țara de Jos a Moldovei au fost împărtășiți cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge ale Mântuitorului Hristos, consfințind prin cuminecătură dumnezeiască, bucuria comuniunii depline din această zi de sărbătoare.
La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, Înaltpreasfințitul Irineu a amintit semnificația Centenarului pentru neamul românesc, mulțumind ierarhului moldav, preoților și pelerinilor care s-au rugat la Alba Iulia.
” Împlinirea idealului național este încoronarea luptelor seculare purtate de români împotriva asupritorilor.
Atunci s-a manifestat în mod plenar demnitatea și forța noastră morală și izbânda supremă a mișcării de eliberare, independență și suveranitate.
Atunci s-a încheiat un capitol dureros pentru românii transilvăneni, inaugurându-se o eră nouă. Dar să nu uităm că, prin sfântul apostol Andrei, am primit Evanghelia păcii, care a rodit admirabil aici, la Carpați și Dunăre, la ”fereastra” mării.
Strămoșii noștri au practicat această credință ce a fost o forță uriașă și ne-a conferit statornicie pe glie strămoșească, omenie, geniu creator, spirit de sacrificiu și unitate sufletească de gândire și de simțire”
, a spus ierarhul din Alba Iulia.
”Credința ne-a fost nouă, românilor, armă de biruință, scut de apărare. De aceea astăzi, am pomenit pe toți înaintașii noștri care au suferit au luptat și s-au jertfit pentru realizarea mărețului ideal național. De aici să mergem la casele noastre cu hotărârea fermă de a da dovadă de un patriotism autentic, de solidaritate sinceră și de muncă neostenită pentru prosperitatea și fericirea poporului român.
Mulțumesc IPS Părinte Ioachim pentru că ne-a prilejuit o sărbătoare ce va rămâne memorabilă”
, a spus chiriarhul Alba Iuliei. Mulțumirile celor prezenți s-au îndreptat apoi și spre Protoieria Onești, care prin implicarea preotului protopop Ioan Bârgăoanu și a slujitorilor sfintelor altare din această protoierie, au reușit în ultimii doi ani să deruleze numeroase proiecte și activități menite să reliefeze importanța cinstirii înaintașilor, ierarhi, preoți, oameni politici, soldați și oameni simpli care, prin credința, dragostea și jertfa lor au realizat România Mare.
În semn de prețuire, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Irineu câteva daruri care să marcheze în mod simbolic întâlnirea de astăzi: o icoană a Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Eparhiei, un veșmânt realizat în culorile tricolorului și o plachetă reprezentând România Mare.
Evenimentul istoric de azi s-a încheiat cu semnarea de către cei doi ierarhi a unui hrisov care consemnează pentru generațiile viitoare rostul și locul acestui pelerinaj pentru spiritualitatea și identitatea națională.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul Ierotheos al Protopopiatului Onești și de corul Reîntregirea al Seminarului Teologic din Alba Iulia.

Cu o zi înainte, pelerinii au vizitat Mănăstirile de la Sâmbăta de Sus și Prislop.


Evenimentele pe larg


Reportaj Trinitas TV


Pelerinaj la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus

sus