PROTOIERIA ONEŞTI

Coţofăneşti - Parohia Bâlca

Hram: Sfântul Ierarh Nicolae

Pozitia geografica si istoric

Satul Balca face parte din comnuna Cotofanesti, judetul Bacau, in regiunea numita valea Trotusului. Localiatea se afla intre Municipiul Onesti (la aproximativ 20 km) si orasul Adjud, judetul Vrancea (aprox.17 km). Satul se intinde de-a lungul paraului Balcii, care izvoraste din padure si se varsa in raul Trotus, fiind asezat intre doua dealuri, popular denumite dealul Viilor si dealul Tamasoaiei.
Prin secolul XVII, în aceasta regiune s-a asezat o populatie de „mocani” care au venit din Dragoslavele, localiate asezata pe valea Dambovitei, in nordul judetului Arges. Acesti mocani se ocupau cu pastoritul oilor, indeletnicire care astazi s-a pierdut aproape in totalitate. O parte din aceasta populatie de mocani care s-a stabilit aici, au plecat in transhumanta si s-au asezat intr-o regiune pe valea Prutului, in jurul anului 1840.
Originea denumirii satului Balca nu are o origine certă. Dat fiind faptul că foarte multe sate şi-au luat numele de la întemeietorul lor (sau moşul lor cum mai este el denumit), satul şi-ar lua in acest caz denumirea de la un anumit moş Bâlcu, însă nu avem nici un document în acest sens.
Au existat în anumite documente niste nume care seamană cu acesta, însă ele sunt un indiciu slab. În 1471 este pomenit un Bălcăuţi sau Bâlcăuţi în jos de Târgul Siret, iar Balca e pomenit ca pârcălab de Cetatea Albă. Peste un an (1472), fiul lui Balca – Petru – primeşte satul Floreştii, pe Tazlău, unde se şi întemeiază un sat Bâlcani. Se consideră totuşi că Balcă a fost un moş oarecare. Dacă satul exista din vremea lui Ştefan cel Mare, s-ar putea ca numele să-i vină de la un anumit Bâlcu, Vâlcu, Balca, chiar dacă acesta din urmă ar fi fost insuşi pârcălabul de care am amintit mai sus, care ar fi primit moşie în aceste regiuni domneşti, deoarece ţinutul Putnei (din care facea parte odinioara si satul Bâlca) se întindea până la Milcov înainte de domnia lui Ştefan (aprox. din 1435-1465). Cert este faptul ca acest nume nu era străin în Moldova, cum de altfel nu era străin nici în Dragoslavele. Totuşi numele circulă şi nu poate fi luat ca un argument de vechime. Un anumit parinte Răuţescu în lucrarea sa „Monografia Dragoslavele”, pomeneşte pe un Bâlcu. Dacă bâlcanii sunt „bărani”, aşa cum spune documentul citat, ei au putut avea conducător pe un Bâlcu care a botezat locul şi satul. Dacă locuitorii de aici ar fi fost străjeri colonizaţi de vre-un domn muntean pentru apărarea hotarului de nord pe Trotuş, locul fiind disputat de munteni şi de moldoveni (Până în 1482, când Ştefan anexează definitiv acest ţinut pe vremea războiului cu Basarab cel Tânăr (Ţepeluş) la Cetatea Crăciuna- Odobeşti, când îşi pune pârcălab şi în ţinutul Putnei), aceasta n-ar putea fi decât înainte de Ştefan Voievod, ba chiar înainte de 1435, când hotarul se muta pe Milcov. Istoricii spun că dragoslăvenii erau ţărani care preferau viaţa sub ameninşarea sabiei şi a glonţului de poteră, decât traiul infam de iobag.

Biserica veche de la nuci

Fiind un popor care practic ne-am nascut în religia creştină, era de aşteptat ca o populaţie, care a migrat dintr-o zonă geografică în alta, să poarte cu ei şi sentimentul religios. Drept urmare, aşezându-se în acestă zonă, au simţit nevoia de a-şi exprima sentimentul credinţei lor, şi şi-au construit o bisericuţă (care astazi nu mai există), aşa numita biserica veche de la nuci. Biserica aceasta era construita din bârne in locul numit pe atunci „pe deal la biserică”, pentru a fi deoppotrivă de aproape atât pentru bâlcani, cât şi pentru satele învecinate, Borşani şi Coţofăneşti. În acest loc ar exista o movilă mare de pamânt care ar indica locul unde a fost sfântul altar. Movila a fost ridicata prin stăruinţa preotului Gheorghe Gealep, dupa 1844. Parintele A. C. Cozma, care a scris o monografie a satului, vorbeşte foarte frumos şi pitoresc despre aceasta bisericuţă: „Acolo făceau credincioşii sărbătorile împreună. Acolo era cimitirul cu morţii pe care femeile îi tămâiau regulat până la 40 de zile după îngropare şi le făceau slujbe până la 7 ani. La sărbători, mocanii trăiau intimitatea străbunilor, veniţi într-un singur pâlc de la Dragoslavele.
Acolo se adunau duninica dis-de dimineaţa îndată ce soborul clopotelor vestea începutul „cântărilor treimice”. Valea se umplea de rugă! Când răsăritul se încununa cu o dantelă subţire de lumini, în cucernicie mocanii se închinau, repetând cu preotul exclamaţia: „Slavă Ţie Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!” atunci noaptea se smulgea şi se desprindea de prin unghere şi lumina pătrundea prin fum de tămâie şi-n colţuri ascunse şi-n suflet de oameni! Era o lege a conştiinţelor: Nimeni nu rămâne acasa când e zi de sărbătoare!” aici a existat un clopot pe care era încrestată inscripţia: „Acest clopot s-a facut la biserica Bâlcani Ram (hram) Pogorârea Duhului Sfânt..Anul 1792”. Se consideră totuşi că biserica ar fi mult mai veche decât data clopotului, pentru că nu se putea ca după abia 50 de ani de existenţă să fie distrusă de timp şi ruinată de oameni. Deci biserica aceasta se numea „a Bâlcanilor”, cu toate că toate că obiectele sfinte şi celelalte obiecte inclusiv clopotul şi chiar şi hramul, au fost duse la Borşani.
Preotul Georghe Gealep (+1 apr. 1844) a plantat in locul vechii biserici pruni şi nuci din care nu se mai pastrează astăzi nici unul.

C. Biserica Parohiala Sfântul Neculai Bâlca

Se consideră că îninte să se fi ridicat biserica de la nuci, credincioşii de pe aici mergeau la biserica veche a Popenilor. În anul 1802, credincioşii din Bâlca îsi construiesc o biserică din bârne de stejar tăiate din pădurea ce exista pe coasta unde e biserica.
Prin „Legea Clerului Mirean” din 1 aprilie 1894, biserica Bâlca a devenit biserica parohială.
O consemnare într-un minei vechi, spune că în anul 1838 pe 11 ianuarie, marţi noaptea în jurul orei 4, a avut loc un cutremur de pamânt cu o magnitudine ridicată, încât a căzut turnul de la biserica de la Brazi (de unde a fost luată informaţia), iar biserica de la Bâlca s-a ales cu câteva crăpături, care în 100 de ani nu au putut fi acoperite decât temporar, pentru ca la un nou cutremur să reapară. Informaţia apare consemnată pe mineiul de pe ianuarie, ediţia de Veneţia, 1831, de la schitul Brazi
În jurul anului 1848, preotul N. Pâslaru a lungit-o, construind pronaosul din zid. Dupa aceasta modificare, biserica a fost sfinţita de hramul ei, pe 6 decembrie 1848. Biserica a rămas neschimbată până la venirea preotului Popovici, în 1887. La acea dată biserica nu se afla într-o stare tocmai bună. Bună parte din tencuială căzuse şi prin zid erau crăpături datorită lipsei de temelii în pământ. Deasemeni bârnele de pe pământ putreziseră. Ca atare, în 1891 s-au făcut reparaţii radicale, adougându-se şi turla de scânduri pentru clopote. Un rol deosebit de important l-a avut primarul de pe atunci, Stan Zară, veteran al războiului de independenţă din 1877. Redeschiderea bisericii a fost facută la 22 decembrie 1891 prin protopopul Ştefan Ionescu din Focşani, ca delegat al episcopului Melchisedec Ştefănescu.
În anul 1896, cu ajutorul aceluiaşi primar Stan Zară şi a rotarului P. Vrânceanu, s-a facut pictarea icoanelor si a catapetezmei, care eradestul de degradată. În anul 1915, datorită faptului că altarul şi naosul construite din bârne putreziseră complet, cu ajutorul unor fonduri judeţene şi cu ajutor din partea enoriaşilor, au fost refăcuţi pereţii din piatră (brâu lat) şi din cărămidă, însă tot cu temelie mică în pământ. Se menţionează că atunci s-a strâns suma de 14000 lei cu care s-a putut înfăptui această lucrare, munca fiind gratuită.
Biserica a fost sfinţită la 10 inuarie 1916 de către episcopul Teodosie Atanasiu, protoereu fiind Tomiţă Petrescu din Focşani. Momentul este foarte important, întrucât aceasta este prima apariţie a unui episcop pe aceste meleaguri. Tot atunci a fost construit si pridvorul de scânduri.
În 1920, sub păstorirea preotului A.C. Cosma, biserica a fost acoperită cu şindrilă şi au fost turnate scări de beton cu ajutorul bănesc de 2000 de lei, procurat de primarul Ghoorghe Mazăre, a fierului adus de I. Uraru şi cu ostenelile preotului şi a epitropilor. Tot în această perioadă au fost înlocuite stranele vechi cu strane noi din stejar lăcuit. Numele donatorilor se afla înscripţionat pe fiecare din ele (aceste strane sunt şi astăzi în biserică, fiind într-o stare foarte bună). Ele au fost confecţionate de către epitropul V. Ştiru. Strana stângă, pentru cărţi, a făcut-o notarul Gheorghe Busuioc.
În 1938 a fost refăcut pridvorul din zid, folosindu-se suma de 10000 de lei. Reparaţiile interioare şi exterioare au costat, la nivelul anului 1938, 25000 lei.
În continuare, informaţiile despre evoluţia stării bisericii nu mai sunt atât de precise, întrucât, pe de o parte nu mai există însemnări pe cărţile de cult (informaţiile culese se regăsesc într-o oarecare măsură pe cărţile vechi de cult, în special minee, care dateaza de dinainte de 1900) , iar pe de altă parte, informaţiile pe care le-am cules de la bătrâni nu sunt foarte relevande, unele chiar se contrazic.
Ulterior biserica a fost acoperită cu tablă de zinc şi a fost construit turnul clopodniţei din lemn, existente şi astăzi. Biserica a fost pictată undeva în jurul anilor 1970 de către un pictor anonim, în timpul păstoririi preotului Pârvulescu. Tot în această perioadă a fost construit veşmântarul, situat în partea dreaptă a altarului.
Reparaţii capitale pe interior au avut loc iarăşi în timpul păstoririi preotului Petrescu Corneliu- Petrişor. Acestea au început în anul 1996 şi s-au finalizat în 1999. A fost refăcută complet tencuiala, după care a fost repictată de către fraţii Aurel şi Marin Roşcan în practică tempera. Clopotele, care iniţial se aflau în turla bisericii, au fost mutate în turnul clopodniţei Biserica a fost apoi târnosită la data de 19 septembrie, 1999, de către P.S. Eftimie, episcop al Romanului, protopop fiind P.C. Constantin Alupei de la catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt” din Oneşti.
Actualmente, biserica se află într-o stare bună, atât pe interior cât şi pe exterior , necesitand reparatii de intretinere si o consolidare a fundatiei datorita alunecarilor de teren si a cutremurelor.
Planul bisericii – treflat, cu pridvor închis, veşmântar în partea deraptă a altarului şi o singură turlă, situată deasupra pronaosului.
Casa parohiala - prin contributia enoriasilor in timpul pastoririi preotului Maxim Alexandru se cumpara o casa pentru parohie avand 2 camere, un hol si un chiler folosit ca bucatarie de iarna. Tot in curtea casei se mai afla si un grajd cu 2 camere pentru animale.
Terenuri- biserica balca are 10 ha teren arabil, dat in folosinta personalului prin legea de la 1864. Din titlul de proprietate atribuit in 1991 sunt de fapt 4,5 ha, restul fiind atribuite in mod abuziv unor locuitori din satele comunei Cotofanesti.
Preoţii deservenţi
Menţionez de la bun început că lista preoţilor este incompletă, odată datorită lipsei documentelor şi a notaţiilor de pe cărţile de cult (aşa cum am mai amintit), iar în al doilea rând datorită faptului ca nici batrânii pe care i-am solicitat spre ajutor nu au oferit o imagine clară asupra preoţilor deservenţi.
Până atunci însă începem lista cu Pr. Ioan Pâslaru, fiul lui Ioan Pâslaru care a avut 5 copii, (3 fete şi 2 băieţi) şi care mai apoi s-a călugărit, luând numele de Vitalie. Deasemeni şi fiul preotului Ioan Pâslaru s-a călugărit şi a luat numele de Ioanichie. Se cănuieşte ca ctitorul bisericii „Sf. Nicole” Bâlca de la 1802 este chiar Pr. Ioan Pâslaru. Tot el ar fi înzestrat biserica cu veşminte şi cu cărţi şi alte obiecte trebuincioase, dar se pare că a dorit să rămână anonim. Se consideră că acesta ar fi păstorit aici până la anul 1832 sau 1836 şi că ar fi fot preot şi la Coţofăneşti după acestă dată.
Urmaşul preotului Ioan Pâslaru a fost fratele său Pr. Nicolae Pâslaru. Acesta a făcut, pe la anul 1848, din zid de bolovani neciopliţi legaţi cu tencuială de lut, naosul şi pronaosul bisericii ridicate din bârne de fratele său, pr. Ioan.
Urmaşul preotului Nicolae Pâslaru a fost preotul Stan Mareş, care se spune că a fost preoţit ceva mai târziu, nu se ştie la ce vârstă, şi care a murit într-un accident Venind într-o căruţă cu fân, jugul s-a rupt şi el a căzut dedesubt. La puţin timp a murit.. Nu se ştie anul morţii sale, dar se spune că atunci când pr. C. Busuioc era copil (şi era nascut în 1863), Pr.Mareş trăia încă.
De aici lista preoţilor prezintă serioase lacune. Înainte de păstorirea vrednicului de pomenire, Pr. A. C. Cosma, ar mai fi păstorit pr. C. Busuioc, de care am amintit mai sus şi un anumit Pr. Popovici. Aceştia toţi, (incluzându-l şi pe părintele Cosma) au slujit şi la biserica din Coţofăneşti.
Mai este amintit şi pr. Pârvulescu – pe la anul1967 – apoi pr. Maxim Alexandru, pr. Angleş Nicolae, Pr. Constantin Abiculesei şi Pr. Petrescu Corneliu Petrişor, acesta din urmă păstorind până la 1.05.2008, când în locul său a venit Pr. Ciprian Purice.

Monografia Bisericii din satul Bâlca
PREOT PAROH
PURICE CIPRIAN




sus