PROTOIERIA ONEŞTI

A fost construită, după pomelnicul ctitorilor în 1752 de către monahul Ghenadie, ieromonahul Ioil şi alţi slujitori ai bisericii, cele mai multe surse indicând însă anul 1761, ca an al ridicării edificiului. Inscripţia pusă în pridvorul bisericii, cu ocazia reparării acesteia din anul 1924, menţionează şi alte intervenţii asupra monumentului. Iniţial, biserica a avut formă dreptunghiulară, abia în 1895 zidindu-se cele două abside laterale din cărămidă, în anul 1924 realizându-se un pridvor închis, deasupra căruia s-a înălţat clopotniţa.
Un brâu în torsadă, cioplit din bârne ce alcătuiesc cununa orizontală, înconjoară biserica, fiind deasupra ferestrelor, la o înălţime de circa 2/3 de la bază. Brâul este în formă de frânghie şi considerat unul din cele mai frumoase elemente decorative întâlnite la bisericile de lemn din Moldova. În tinda bisericii se află scara care duce în clopotniţă. În pronaos întâlnim un ,,cafastru,, pentru cor, iar deasupra o boltă cu baza octogonală. Trecerea în naos se face printr-un perete în care este decupată o intrare în formă semicirculară. În anul 1924, pereţii din tencuială şi bolţile au fost păstrate, aşa încât interiorul bisericii aduce mai mult cu una de zid. Acoperişul, iniţial din şindrilă, a fost acoperit cu tablă.
În tinda bisericii se află o piatră de mormânt cu inscripţia: ,,Sub această piatră hodineşte robul lui Dumnezeu Iconom preot Vârnav Arghir fost slujitor,, la această biserică şi menţionat într-un document din 2 august 1834.
Dintre icoanele mai vechi putem menţiona: Iisus Împărat şi arhiereu(1833), Arh. Gavriil de pe uşa diaconească(1861), Hristos a înviat din morţi(1868), Mântuitorul Iisus Hristos(1869).
Mobilierul din lemn este reprezentat prin strane şi câteva sfeşnice în lemn. Dintre cărţile vechi care au aparţinut acestei biserici, purtând diferite însemnări, menţionăm: Cazania lui Varlaam (1643), Triodin de Râmnic(1761), Octoih de Râmnic(1776) şi altele.
Mai interesantă este o însemnare de pe Cazania lui Varlaam din care rezultă că unul din ctitori, ierei Ion, a dăruit a dăruit bisericii această valoroasă Cazanie, care a fost legată de diaconul Grigorie din satul Borzeşti.
În cimitirul bisericii odihnesc căpitanul Gheorghe Demetriad, căzut eroic pe Coşna(1917), fraţii Gheorghe şi Grigore Tudureanu, morţi în al doilea Război Mondial, pictorul Ion Diaconescu (1915-1945) ş.a.
Monumentul este interesant pentru că, prin modificările care au survenit, reprezintă de fapt legătura între două tipuri de plan pe care le întâlnim în cadrul aceleiaşi construcţii.

sus