Parohia Berzunți

Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” Berzunţi

Biserica Adormirea Maicii Domnului, potrivit documentelor scrise a fost intemeiata, pe la anul 1570, de catre domnitorul Bogdan al IV-lea, fiul lui Alexandru Lapusneanu (1568-1572).

In timp, deteriorandu-se, a mai fost refacta de catre neamul Varnavestilor din Botosani, care conform pomelnicului, sunt considerati de asemenea ctitori ai acestei Sfinte Manastiri Berzunti care este inchinata la Marea Lavra a Sfantului Munte Athonului,… leatul 1774, Decembrie 20.

Alte lucrari de innoire au fost realizate in anul 1837, de catre staretul Macarie Lavriotis, iar, dupa ce a devenit biserica de parohie, intre 1932-1934 de credinciosi, moment cand a fost si pentru ultima oara resfintita de catre P.S.D.D.Lucian Triteanu, Episcop al Romanului.

Vitregiile vremeii si in principal cutremurul din 1977, au afectat zidurile cladiri bisericii, astfel ca a fost necesara initierea unui amplu proces de restaurare, consolidare si conservare.

Din anul 2006, sub indrumarea si binecuvantarea noastra Parintele Paroh Nicolare Catalin Bucovineanu coordonator al lucrarilor, a inceput un amplu proiect de restaurare.

De-a lungul intregului proces de inoire au fost realizate, la exterior, lucrarile de tencuire si zugravirea fatadei in praf de piatra si soclu cu tencuiala marmorata, de refacere in totalitate a acoperisului cu table de cupru, amenajarea si pavarea aleilor si a curtii.

La interior, avand in vedere ca lacasul de cult nu a mai fost pictat vreodata s-a realizat pictura de noua, in tehnica “fresca” de catre pictorul Mihai Chiurariu, au fost restaturate si aurite catapeteasma si iconostasele, a fost inlocuit mobilierul vechi cu unul nou din lemn de stejar si s-a realizat sistemul de inchidere termica.

Tot in acest timp s-a construit Asezamantul Social filatropic si Altarul de Vara.

In Sfantul Altar a fost refacut Sfanta Masa, iar intreaga biserica a fost impodobita cu obiecte si odoare sfinte.

Din Milostivirea Preafintei Treimi, in 19 mai, anul manturiri 2013- la Duminica Mironositelor, efortul depus de fiecare se vede incununat prin savarisirea slujbei de sfintire de catre IOACHIM BACAOANUL, EPISCOP AL ARHIEPISCOPIEI ROMANULUI SI BACAULUI.

https://youtu.be/yrAUNh9az_k

Distribuie articolul pe: