Parohia Slobozia

Biserica cu hramul Sfântul Nicolae

Istoric

Biserica in forma de corabie a fost construita in anul 1801 de Paraschiv Oprea. De fapt, acesta a mutat biserica de la Stoiculesti in Vranceni pe mosia sa, la 100 m de conacul sau.

 Biserica din Stoiculesti se crede ca a fost construita de Scarlat Krupenschi fara a se sti anul intrucat acesta a fost proprietarul mosiei Slobozia pe care mai tarziu a vandut-o lui Dumitrache Paraschiv.

 Mutarea bisericii din Stoiculesti in Vranceni a fost determinata de alunecarile de teren.

 Biserica a fost construita din paianta si era sprijinita de patru contraforti din piatra.

 In anul 1929 biserica a fost refacuta partial intrucat pe contrafortii de la altar crescusera mesteceni cu radacini mari care au provocat prabusirea lor.

 Prin purtarea de grija a preotului Ghe. Eftimie si cu sprijinul enoriasilor, peretii bisericii au fost captusiti cu scandura atat in interior cat si in exterior si intariti cu legaturi de fier.

 In anul 1941 se face un raport catre comisia monumentelor bisericesti in care se descrie starea jalnica a bisericii.

 Arhitectii Teodoru si Stefan Bals au aprobat planul si devizul refacerii bisericii care a fost prelungita cu 2,40 m.

 Lucrarile au inceput in anul 1943 executandu-se o noua fundatie si pereti din piatra de rau.

 S-a renuntat la cei doi contraforti de la altar, construindu-se doi contraforti spre apus.

 In 1944, din pricina razboiului, lucrarile au incetat, fiind reluate in 1946 dar pentru scurta vreme fiind oprite datorita foametei.

 In 1947 au reinceput lucrarile de refacere a bisericii, iar la 14 noiembrie 1948, biserica a fost resfintita de P.S. Arhiereu Ilarion Bacaoanul.

 Intre anii 1994 – 1999 prin ravna preotului Popa Clement si cu cheltuiala enoriasilor, biserica a capatat o noua infatisare.

 Biserica va fi prelungita cu 6 m, acoperisul va fi inlocuit in intregime, iar deasupra pridvorului va fi ridicata o impunatoare clopotnita.

 Atat interiorul cat si exteriorul vor fi impodobite cu picturi murale in tehnica “ fresco”.

 Resfintirea bisericii a avut loc la 26 septembrie 1999, tarnosirea fiind facuta de P.S. Episcop Eftimie Luca si a Protopopului Constantin Alupei in fruntea unui impunator sobor de preoti.

 Intre anii 2006 si 2010 s-a ridicat casa praznicala din paianta si s-a acoperit cu tabla zincata, iar intre anii 2012 si 2014 o camera mortuara de 5 pe 5 metri din boltari si s-a pictat de Dl. Constantin Zafiu.

 La inceput biserica a avut ca preot pe Gheorghe Vranceanu, un diacon al carui nume nu se stie si pe cantaretul Ioan Stoica.

 Slujitorii bisericii erau retribuiti de proprietarul mosiei cu ofrande si scutiri pentru pasunatul vitelor.

 In schimb preotul avea obligatia de a nu incepe Sf. Liturghie pana la sosirea proprietarului mosiei sau a unui membru al familiei sale.

 Enoriasii erau clacasi, lucrand mosia si primind in schimb alimente.

 Ca preoti slujitori la aceasta biserica au mai activat:

 – Preotul Ghioldum pentru scurta vreme

 – Pr. Constantin Pavel 1884-1929

 – Pr. Ghe. Eftimie 1929-1970

 – Pr. Valeriu Chelaru 1970 -1985

 – Pr. Stefan Curcuta 19 85 -1987

 – Din 1987 Pr. Popa Clement.

 Actualmente parohia numara 370 de familii.

 

 Inventar

 

  1. Biserica Sf. Nicolae, an 1801 supraf. 150 Mp.
  2. Clopotnita an 2002 supraf. 10 mp.
  3. Cimitir 3000mp.
  4. Casa parohiala an 1972 supraf.64 mp.
  5. Teren curti casa parohiala 540 mp.
  6. Casa prasnicala, an 2006, suprafata 90 mp.
  7. Teren extravilan arabil 0,5 ha.
  8. Teren extravilan pasune 1,5 ha
  9. Capela Sf. Ioan Evanghelistul cartier belci an 1992 cladire intrata in gestiunea parohiei slobozia prin protocolul de predare-primire nr. 24235 din 25 noiembie 2004 semnat de primaria onesti. are suprafata de 218 mp, iar curtea 552 mp.

Preot Paroh Clement Popa

https://youtu.be/4qr2bJA6oIo

Distribuie articolul pe: