În dreptul Sfântului Altar al bisericii din Viișoara, lângă monumentele eroilor din cele două conflagrații mondiale, a fost arborat un tricolor sfințit în biserică încă din data de 29 noiembrie 2018 ca semn al dragostei de neam în an centenar.
Evenimentul prefațează privegherea de toată noaptea ce va avea loc joi, 11 iulie, de la ora 22:00, întru pomenirea Sfântului Paisie Aghioritul și cinstirea Icoanei Maicii Domnului Prodromița.
Cu binecuvântarea IPS Ioachim, această priveghere săvârșită întâia oară anul trecut, se dorește a deveni o frumoasă tradiție a parohiei Viișoara. Doritorii sunt așteptați cu bucurie.
Să avem binecuvântarea Maicii Domnului și a Starețului Paisie!