Cu arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și al Bacăului, Protoieria Onești, prin Asociația „Patmos” lansează proiectul „DeSuflet”, prin care, oamenii fără adăpost primesc o masă caldă pe zi.
Pentru că „cine își astupă urechea la strigătul săracului, nici el nu va căpăta răspuns când va striga”, iar „El ridică din pulbere pe cel sărac, ridică din gunoi pe cel lipsit… căci ai Domnului sunt stâlpii pământului și pe ei a așezat El lumea.”
În acest proiect social -filantropic în care persoanele fără adăpost primesc zilnic o masă caldă vine ca o completare la Proiectul „Masa Bucuriei” în care copii și tinerii cu risc de excluziune socială primesc sâmbăta un prânz cald și posibilitatea participării la activitățile sociale și educaționale pe care sectorul de asistență socială al Protoieriei le desfășoară de aproape doi ani în Onești.