Anul 2019, an omagial al satului românesc, va fi consemnat la Viișoara prin zece popasuri catehetice la troițele și crucile ridicate în arealul pastoral al satului. Cu binecuvântarea arhipăstorului nostru Ioachim, primul popas catehetic a avut loc în amurgul sărbătorii Sfintei Treimi, pe 17 iunie 2019, la troița de la locul numit Valea Podului, troiță căreia i s-a dat hramul Sfintei Treimi. Popasul catehetic a început cu slujba sfințirii apei, rostirea solemnă a Acatistului Sfintei Treimi și prezentarea unei cateheze despre lucrarea Proscomidiei în cadrul Sfintei Liturghii. Temeiul catehezei a fost crucea de lemn din lăuntrul Troiței ce are sculptate însemnele părticelelor așezate pe Sfântul Disc în jurul Sfântului Agneț arătat aici în trupul Mântuitorului răstignit pe Cruce. Ofrandele aduse de credincioși și binecuvântate s-au împărțit tuturor ca icoană preînchipuitoare a Euharistiei dătătoare de nemurire ce se oferă ca merinde duhovnicească tuturor la încheierea actului liturgic.
Preot Petru Roncea