În seara zilei de 6 august 2019, pe culmea Văraticilor, la Viișoara, la al nouălea ceas al zilei, a avut loc al șaselea popas catehetic al anului, lângă troița închinată praznicului Schimbării la Față a Mântuitorului, Sub norii care tocmai își descătușaseră zăgazurile asupra pământului, s-a săvârșit slujba sfințirii apei și Acatistul Schimbării la Față, urmat de rugăciuni și cuvânt de învățătură despre însemnătatea celor trei virtuți teologice, credința, nădejdea și dragostea, întrupate simbolic în persoana apostolilor invitați pe Tabor.
De reținut este că aceste popasuri catehetice de la Viișoara au loc sub mantia binecuvântată a Arhipăstorului nostru Ioachim.
