„Fii dar din darul lui Dumnezeu”

‘Fii dar din darul lui Dumnezeu”, ne-a îndemnat Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, nu numai acum în prag de sărbători când multe inimi se deschid spre a oferi din preaplinul lor celor care trăiesc în neputință, ci mereu, pentru că prin iubire, dăruire și mântuire ni se deschid porțile raiului…

În Protoieria Oneşti, Biroul de Asistență Socială, zilele dăruirii nu au început și nici nu se termină în decembrie, dar ne pasă de peste 500 de copii dezavantajați cărora încercăm să le punem un zâmbet și o sclipire în ochi de Crăciun.

Cu nădejdea că bunul Dumnezeu ne va ajuta să le aducem bucurie tuturor, zilele acestea:- s-a desfăşurat o activitate a Proiectului de Combatere a Delincvenței Juvenile și a Abandonului Școlar în rândul tinerilor plină de învățături la Centrul Educativ din Tg. Ocna, unde peste 25 de elevi ai Colegiului Național „C. Negri ” din Tg. Ocna au aflat din experiențele de viața ale tinerilor interni.

Desfășurată în ziua Sfântului Nicolae, s-a discutat despre cum putem ajuta ‘picioarele desculțe’ și nu umple si mai mult ‘ghetuțele pline de daruri’, ale societății noastre;- am mulțumit Complexului Season Onești pentru masa oferită copiilor dezavantajați ai comunității noastre în ziua de Moș Nicolae, – după Masa Bucuriei din această sâmbătă, copii care participă la această masă (in plasament, cu dizabilităţi ori sărmani), s-au bucurat împodobind bradul și cântând colinde…Se anunță Sărbători Sfinte cu multă bucurie și pline de belșug pentru copii comunității noastre.

Dacă vreți să ne fiți alături în bucurie și dăruire, nu ezitați să ne vizitați ori contactați.

Bianca Bolocan – Asistent Social Protoieria Oneşti 0754 960 159

Distribuie articolul pe: