Masa Bucuriei va funcționa în fiecare săptămână

În aceste zile de încercare pentru umanitate, cu binecuvântarea Arhiepiscopului nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Protoieria Onești, prin Preoți și Serviciul de Asistență Socială, continuă să susțină comunitatea locală prin următoarele acțiuni:

 Masa Bucuriei va funcționa în fiecare săptămână, cu oferirea unui prânz cald celor peste 60 de copii și tineri defavorizați, din comunitate (acest prânz fiind în condițiile actuale, livrat la caserole, direct la cei dezavantajați); mulțumim mereu și ne rugăm mereu pentru toți cei care ne-au sprijinit și continuă să ne sprijine în acest sens, deoarece, pe lângă copiii și tinerii pe care îi ajutăm de peste 3 ani, avem posibilitatea de a continua să oferim zilnic:- mâncare gătită, alimente și îmbrăcăminte pentru oamenii străzii;- alimente de bază și mâncare gătită, pentru grupurile vulnerabile și dezavantajate ale comunității;

 În parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Onești care preia în aceste zile toate apelurile de la grupurile vulnerabile din zona Municipiului Onești, oferim zilnic, îndeosebi bătrânilor aflați în izolare la domiciliu și celor fără posibilități, fie alimente neperisabile de bază, fie mâncare gătită, precum și asistență telefonică prin preoții noștrii;

 Am fost, suntem și vom fi aproape de toți membrii comunității prin rugăciune, comunicare deschisă și încurajatoare, încredere și nădejdea că vom trece cu bine peste această perioadă, în care vă rugăm să stați în casă pentru a vă putea fi aproape.Doamne ajută!

Distribuie articolul pe: