În seara Duminicii de după Înălțarea Sfintei Cruci, 19 septembrie 2021, o parte din credincioșii Viișoarei, înfruntând vântul de pe culmile purtătoare de cruci ale parohiei, a urcat pe vârful Docmanei pentru îngenunchierea de peste an la Crucea ce străjuiește de aici largi orizonturi ce încântă privirea oricui ajunge aici.
Un popas duhovnicesc pe un astfel de vârf, lângă o astfel de Cruce, devine prilej potrivit pentru aducerea aminte a Patimilor Mântuitorului și a puterii Sfintei Cruci care a devenit altar de jertfă pentru Fiul lui Dumnezeu. S-a sfințit apa, s-au preamărit Patimile Domnului în slove de Acatist și s-a grăit despre taina Crucii, toate desfășurându-se sub mantia de har a Arhiepiscopului nostru Ioachim.
Acest al optulea popas duhovnicesc și catehetic al parohiei Viișoara s-a încheiat cu binecuvântarea prinoaselor și bucuria făcută copiilor plimbați cu ATV-ul pe pajiștea din vârful Docmanei.
Doamne ajută!(a consemnat preot Petru Roncea)