Astazi 11 iunie 2020, Capela Spitalului Municipal din Onești și-a serbat cel de-al doilea ocrotitor, în persoana Sfântului Luca, Arhiepiscopul Crimeei și Simferopolului, cel care de altfel oferă și numele instituției medicale.
Având binecuvantarea Înaltpreasfințitului Părinte IOACHIM Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un sobor de preoți delegați de către părintele protoiereu Ioan Bârgăoanu, au săvârșit începând cu ora 08.00 slujba Utreniei, Acatistul, Dumnezeiasca Liturghie și parastasul pentru cei adormiți în spital de la înființare și pană în prezent.
De asemenea în contextul Pandemiei COVID-19, s-au rostit ectenii speciale și rugăciuni pentru toți cei bolnavi dar cât și pentru cadrele medicale care îi îngrijesc pe aceștia.Cuvântul de Învățătură a fost rostit de către părintele Andrei-Silviu Neicu, Parohia Precista Târgu Ocna care a arătat legătura dintre terapia sufletească și cea fizică în viață și lucrarea Sf. Ierarh Luca.
La final părintele capelan Petrica Cuibar a transmis mesajul de binecuvântare al ierarhului precum și cuvântul de apreciere al părintelui protoiereu către conducerea instituției, întreg colectivul medical și către toți cei care au fost prezenți la această zi de prăznuire.
Pe toată durata manifestărilor s-a avut în vedere respectarea tuturor normelor avute în vigoare precum indicațiile privind desfășurarea slujbelor în contextul stării de alertă.,, Am ales pătimirea pentru că mi-a curățit sufletul „… Sf. Ierh. Luca